Mai bine de atât nu se poate?
În ultimii ani, majoritatea femeilor care au venit la consultanță și la seminariile mele din București au avut, pe lângă întrebări legate de tenul lor, o întrebare comună, indiferent de vârsta lor sau de problemele pe care le aveau cu tenul.
‘Am 30 de ani și am deja riduri, cum pot să scap de ele?’; ‘Eu nu am avut riduri, dar de un an le văd pe tenul meu și nu vreau să am riduri.’; ‘Am 40 de ani și pielea mea nu mai este fermă, vreau o cremă pentru fermitate și pentru riduri.’; ‘Am riduri în jurul buzelor, ce mă fac?’; ‘Nu am încă riduri care să mă deranjeze, dar nici nu vreau să am.’ șamd
Întrebarea tuturor este de fapt: ‘Cum pot să opresc efectele timpului?’
Răspunsul este unul singur: ‘Nu putem opri timpul. Nu putem arăta la 30 de ani așa cum arătam la 20 de ani. Nu putem îmbătrâni fără să avem riduri.’
Deși știm că nu putem timpul, de ce încercăm în continuare să găsim produsul magic care o să șteargă ridurile de pe tenul nostru? Pentru că asta ne promite industria cosmetică, pentru că asta vedem în fotografiile vedetelor. Pentru că cel mai vândut produs din lume este serul/crema/ loțiunea anti rid și anti aging. Pentru că dacă nu am mai crede acest lucru nu am mai încerca noul ingredient miraculos propus de industria cosmetică.
Știți de fapt ce înseamnă anti rid? Știți că ridurile deși se văd la o anumită vârstă, cauzele apariției lor încep din primul minut al vieții? Da, fizic, mâine vom fi mai bătrâne cu o zi, iar fiecare minut care trece ne duce spre bătrânețea corpului, nu spre tinerețe.
Mai mult decât atât, efectele timpului asupra pielii sunt prea puțin notabile la vârste de până la 20-25 de ani și prea puțin importante pentru noi la acea vârstă. Iar când ne uităm în oglindă la 30 de ani și observăm riduri suntem luate prin surprindere. Pentru că nici măcar nu ne dăm seama că lipsa unei îngrijiri corecte a tenului nu se vede neapărat la vârste fragede, iar daunele cauzate pielii se cumulează și devin vizibile la un moment dat. Tenul prezintă riduri, pielea este lipsită de fermitate, culoarea pielii nu este uniformă, tenul este cenușiu, tern, lipsit de luminozitate.
Pasagera
Margareta, Scrie te rog mail la info@paulaschoice.ro si vei primi imediat raspuns cu recomandari.