Cât de des trebuie să ne spălam parul?

Cercetătorii dermatologi nu au ajuns la un consens cu privire la această întrebare, unii cred că părul ar trebui spălat rar deoarece șampoanele îndepărtează sebumul de la suprafața pielii, iar reacția pielii este de a produce și mai mult sebum, iar alții susțin că părul ar trebui spălat o data la două trei zile pentru a nu lăsa sebumul să se acumuleze în pori, prevenind astfel posibile afecțiuni ale scalpului datorate excesului de sebum (acnee, dermatită seboreică, etc).

Frecvența cu care ar trebui să vă spălați părul depinde de tipul de păr pe care îl aveți, de acțiunea ingredientelor pe care le aplicați zilnic pe păr (din șampoane, balsam, produse de styling), de alți factori ce influențează gradul de impurități ajunse pe firul de păr (efortul fizic susținut, impuritățile din aer, etc) și de textura părului.

Din experiența avuta cu părul meu care a trecut prin mai multe tipuri (gras, uscat, normal) și prin mai multe texturi, cred că părul are nevoie, în condiții normale, să fie spălat o dată la 6-7 zile cu un șampon potrivit texturii lui, cu ingrediente cât mai puțin iritante și cu surfactanți blânzi.

Dacă doriți să preveniți excesul de sebum sau să folosiți produse absorbante de sebum puteți lua în considerare următoarele:

În primul rând ar trebui să folosiți șampoane cât mai blânde, orice iritant sau surfactant care lasă pielea uscată poate duce la și mai mult sebum. Evitați iritanții de orice fel pe scalp sau păr (aer fierbinte, saună, apă fierbinte sau foarte rece, etc).

Există mai multe metode pentru a îndepărta excesul de sebum cum ar fi pudra de talc sau șampoanele uscate.

Pudra de talc se aplică pe palme, se scutură palmele pentru a îndepărta excesul apoi se masează ușor scalpul și părul cu talcul rămas pe mâini. Îl puteți lăsa câteva minute pe păr apoi vă puteți pieptăna. În timp veți observa cât de des puteți folosi această metodă, talcul la rândul lui va încărca părul.

Dintre șampoanele uscate cele mai cunoscute sunt Batiste. Din păcate gama Batiste conține alcool, dar majoritatea sampoanelor uscate  conțin.

Produsele de styling conțin ingrediente film forming care, împreună cu impuritățile ce ajung pe firul de păr și cu sebumul produs de glandele sebacee (în exces sau nu) duc la încărcarea firului de par și la pierderea volumului părului.

Dacă folosiți balsam de păr aplicați-l doar pe vârfuri, nu și pe scalp. Tot ceea ce duce la mărirea producției de sebum în cazul pielii de pe ten este valabil și în cazul scalpului.

Dacă aveți părul gras trebuie să luați în considerare că pieaptanul și peria duc sebumul de la rădăcină pe firul de păr.

Cu o îngrijire corectă și potrivită vouă, în timp, glandele sebacee își vor regla într-o anumită măsură producția de sebum dacă faceți tot ce este posibil pentru a nu le stimula prin uscarea excesiva a pielii. Spălarea este doar o parte din rutina de îngrijire a părului, fiecare tip de păr are nevoi specifice.

Notă (adăugată ulterior): Indiferent la câte zile vă spălați părul, este important sa îl spălați când este murdar.

135 comentarii

Scrie un comentariu
  • Uite, aici nu pot fi de acord:D. Nu vad de ce ai incerca sa obisnuiesti parul cu spalatul la 5-6 zile , decat daca spalatul mai des ar face rau parului, ceea ce nu cred. Cred ca si pielea capului se umple de impuritati la fel ca si tenul si la randul ei si ea trebuie curatata periodic. Pentru mine una, o spalare la 2 zile este perfecta ca sa imi simt parul curat si nu cred ca agresez parul sau scalpul deoarece imi spal parul cu balndete, cy produse blande si incerc sa il usuc cu aer mai rece. Chiar daca mi-as obisnui glandele sebacee sa produca mai putin sebum spalandu-l mai rar, prefer sa nu o fac din motive de igiena. Trebuie sa ne gandim ca tot praful din aer care se depunde pe fata si pe pantofi se depune si pe par, parul il punem pe perna, perna pe fata, etc. Are sens ceea ce zici tu dar eu una, prefer sa las glandele sebacee sa produca mai mult sebum dar sa imi simt parul curat tot timpul.
    Cred ca tine si de preferinte treaba asta. 🙂

  • Buna. Mie mi se pare dezgustator sa stai cu parul nespalat cat poti. Chiar daca nu este gras asta nu inseamna ca nu este murdar. Si mie mi se pare ca 6-7 zile e rezonabil. Insa nu sunt de acord cu ce ai spus despre parul gras. M-am trezit (fara exagerare, s-a intamplat dintr-o data) cu parul gras desi nu avusesem niciodata astfel de probleme cu el. La recomandarea tuturor, am folosit sampoane slabe si am stat cu el murdar. M-am chinuit ingrozitor de mult sa stau cu el asa (m-am chinuit asa cam un an de zile, chiar mai mult). Apoi am inceput sa ma spal cu Vichy Dercos pentru par gras. Cu el am reusit sa stau 3 zile fara sa ma spal. Samponul nu este un tratament; daca nu il mai folosesc, mi se ingrasa la loc parul.

    Iar cat despre sampoanele uscate, am fost foarte fericita cand am aflat de ele. Insa la mine e ceva mai mult psihologic pentru ca, desi parul arata cat de cat curat, eu tot il simt slinos la radacini.

    Acum am inteles ca nu se va mai aduce samponul asta (cel de la Vichy) la noi sau cel putin asa a spus o farmacista si mi-a dat, din aceeasi gama, samponul pentru matreata si par gras desi eu nu am matreata. E 50 de lei si tot la 2 zile trebuie sa ma spal.

      • Nu s-a inteles asta. Spuneam ca unele persoane se spala chiar si la 2 saptamani pentru ca parul lor se ingrasa foarte greu (daca iti vine sa crezi) si de mine cu parul gras ca este greu sa il mentin proaspat mai mult de 2 zile, fie ca ma spal cu sampon bland sau nu.

        Te indiviez ca reusesti sa il mentii curat 6-7 zile! Si Vichy-ul imi prelungeste doar cu o zi intervalul dintre spalari. Din punct de vedere financiar, nu este deloc rentabil sa il folosesc dar e singurul care face o diferenta. Sunt deschisa la alte sugestii daca stii tu sau altcineva. 🙂

        • Buna Blackholesun,
          Din pacate eu fac sport de o vreme si imi spal parul mai des de 6-7 zile. De aceea am si spus, „in conditii normale”.
          Imi spui te rog care este ingredientul activ al samponului pe care il folosesti?

          • Sigur. Nu stiu care este ingredientul activ asa ca iti dau toata lista: aqua, ammonium lauryl sulfate, sodium c14-16 olefin sulfonate, disodium cocoamphodiacetate, trideceth-2 carboxamide mea, sodium chloride, sodium laureth sulfate, citric acid, hexylene glycol, salicylic acid, sodium benzoate, sodiul glycolate, sodium hydroxide, tartaric acid, parfum

            Scrie ca „asociaza 4 agenti tensio-activi, selectionati special si in doze corecte pentru a limita migrarea sebumului pe firele de par si a pastra integritatea pielii capului”

            Ce parere ai?

          • Buna Blackholesun,
            Samponul despre care ma intrebi nu contine ingrediente active (care sa trateze afectiuni ale scalpului).
            Contine 4 surfactanti :ammonium lauryl sulfate, disodium cocoamphodiacetate, , sodium laureth sulfate, sodium c14-16 olefin sulfonate. Primii doi sunt blanzi, iar ceilalti doi au potential iritant foarte mare. Ultimul are potential iritant mare.
            Samponul Dercos pentru matreata contine un ingredient activ (Selenium disulfide) folosit in ameliorarea dermatitei seboreice. Daca tu nu ai dermatita seboreica nu ar trebui sa folosesti un ingredient pentru a trata ceva ce nu ai. Poti citi articolul despre dermatita seboreica daca vrei.
            Eu ti-as recomanda un sampon care sa contina 2,3 surfactanti blanzi si sa nu contina iritanti. Poti cauta chiar un sampon care sa contina surfactantii din produsul de mai sus.
            Nota: Am citit din greseala sodium lauryl sulfate in loc de sodium laureth sulfate. Din fericire mi-a atras atentia Ginny. 🙂

          • Buna Corina,

            M-am pierdut putin 🙁 In dictionar sodium laureth sulfate e marcat cu 🙂 si este continut in multe produse recomandate, inclusiv in produsele Paulei de curatare a fetei, corpului, parului (chiar pe pozitiile 2 sau 3 in lista, cu mentiunea mild detergent cleansing agent). Nu inteleg…pana la urma este ok sau are potential iritant mare si e recomandabil sa ne ferim de el?

            Mersi

          • Buna Ginny,
            Ai dreptate. Eu cand am citit lista de ingrediente am citit sodium lauryl sulfate, de aceea am spus ca este iritant. Imi cer scuze de eroare, am modificat si comentariul. Iti multumesc pentru atentionare.

  • ceau! Eu imi spal parul in fiecare zi..am incercat o perioada in weekend-uri sa ma spal o data la doua zile dar nu mai puteam iesi din casa…arata de parca nu m-as fi spalat de doua saptamani. Am incercat cu tot felul de sampoane si degeaba. Cred ca are importanta si tipul alimentatiei. La inceput ma scotea din minti faptul ca trebuie sa pierd timp in fiecare seara dar acum m-am obisnuit.

  • Si eu sunt de acord ca parul trebuie spalat mai rar. In conditii normale nu cred ca ni se murdareste in asa hal parul incat sa fie nevoie sa il spalam la 2 zile.
    Mie mi se ingrasa foarte repede parul, am incercat o gramada de sampoane – Vichy, Kerastase, samponul ala ca mierea zaharisita de la Lush… Nici unul nu a mers. Tipul la care merg sa ma tund mi-a recomandat Redken, pt volum, un sampon cu extras de bumbac. E ok, nu ma da pe spate.
    Insa ce m-a salvat a fost samponul uscat de la Klorane. E o minunatie. Cand simt ca mi se ingrasa un pic parul, imi dau un pic la radacini, si gata! Plus ca ii da si un pic de textura, ca parul meu e foarte moale si fara personalitate. Deci impusc doi iepuri cu un singur sampon. Si asa ma spal si eu o data pe saptamana.

  • Buna Corina,
    Am incercat intr-o perioada sa-mi obisnuiesc parul cu spalatul la 4-5 zile, dar pur si simplu nu am putut. Daca nu-l spal la 2-3 zile, devine foarte slinos si-mi cade foarte mult; cu cat aman spalatul cu atat imi cade mai mult.
    Parul meu este gras cu matreata sub forma de mici mici bobite ce adera la firul de par. Am incercat Selsun Blue 1% sulfura de selenium in speranta ca voi scapa de matreata, dar nimic :(. Ca sampon folosesc Johnson, dar mi se pare ca nu curata suficient. Nu stiu ce sa-i mai fac, sa scap macar de matreata, daca nu si de parul gras. Ceva sfaturi?

    • Buna Nipokio,
      Nici asupra mea nu a avut efect 1%, dar cel cu 2.5% a fost cel care mi-a vindecat dermatita seboreica si mi-a ameliorat excesul de sebum de pe scalp. Inainte sa incerc Selsun 2.5% am incercat doua aplicari Blue Cap Spray cu efecte uimitoare, dar am citit din intamplare niste articole care ii acuzau ca in produsul acela este un cortizon care nu se regaseste in lista de ingrediente publicata. Blue Cap a negat acuzatiile, dar a retras o serie de produse de pe piata. In multe tari produsele Blue Cap nu se mai gasesc.
      Am stiut ca eu, o persoana din Romania, nu o sa stiu niciodata cu adevarat daca produsul contine sau nu cortizon si am preferat sa nu il mai folosesc. Asta nu inseamna ca acel produs nu este bun sau ca el contine cortizon ( 🙂 ), dar eu stiu mult prea putine despre cortizoni ca sa ii aplic pe piele atunci cand nu este neaparat necesar.
      In acest moment nu mai am dermatita seboreica (pentru ca nu mai am nici seboree pe scalp) si nu folosesc sampoane tratament.
      Daca selenium sulfide nu este ingredientul potrivit tie ti-as sugera sa il schimbi, gasesti mai multe ingrediente in articolul despre dermatita seboreica.

    • Buna nipokio,un sampon bun impotriva matretii este Stieprox-te va ajuta sa elimini micile ciuperci care cresc in sebumul de pe scalp si care favorizeaza inflamatia si aparitia matretii-iar impotriva ingrasarii parului este bun Ducray Sabal si Klorane sampon uscat cu ovaz.Foloseste-le alternativ.Cat despre cauza suferintei noastre -dezechilibru hormonal cu exces de hormoni androgeni.Daca observi o rarire a parului nu astepta , actioneaza si in acest sens pentru ca devine iremediabila

        • Buna Corina,
          Iti multumesc mult pentru raspuns. Voi incerca Selsun 2.5% si daca nu vad schimbari voi incerca un sampon cu un alt ingredient activ impotriva matretii.
          Nici eu nu inteleg ce-a vrut sa spuna Morega Alina cu hormonii androgeni. :(, dar ii multumesc si ei pentru raspuns.

          • Buna Nipokio,
            Daca ai dermatita seboreica este foarte probabil ca unul din sampoanele cu ingredientele care amelioreaza aceasta afectiune (sau mai multe) sa te ajute.
            Morega Alina a presupus ca tu ai exces de sebum pe scalp din cauza nivelului mare de testosteron. Si incerca sa spuna ca hormonii androgeni cauzeaza alopecia.

          • Buna Corina,
            Revin la comentariul meu…dupa ce am incercat Selsun 1%, 2.5% si Stieprox scalpul meu nu prezinta nici o imbunatatire, matreata e la locul ei. Sunt dispusa sa incerc alt ingredient activ impotriva matretii. Poti sa-mi recomanzi ceva?
            Iti multumesc!

  • Si eu am parul gras, il spal la 3 zile si intr-adevar e foarte greu sa astept mai mult de atat. Am folosit si sampon uscat de la Batiste insa ma inecam in „aburii” de la spray, si nu mi s-a parut neaparat o solutie. Iarna e si mai greu cand port caciula, trebuie spalat la 2 zile. Inca nu am gasit un sampon care sa ma tina mai mult de 2-3 zile din pacate.

  • Din moment ce ma demachiez in fiecare seara si tamponul ramane aproape negru, desi eu nu ma machiez deloc, banuiesc ca si parul la fel de tare se murdareste. Eu transpir tare la sala si dupa trebuie sa-l spal, iar daca merg la sala in fiecare zi, spal parul in fiecare zi. In rest, cam la 2-3 zile.

  • Din experienta am constatat ca daca imi spal parul la 2-3 zile mi se ingrasa intr-un hal fara de hal, in schimb daca il las pana la 4-5 zile cu folosirea de sampon uscat in a 4-a zi, arata mult mai bine si nici nu il mai simt ca o masa murdara. In niciun caz nu mi se pare ok spalatul zilnic al parului, cel putin la mine…pentru ca un par deja vopsit, coafat destul de des cu placa sau ondulatorul si asa mai departe nu mai are nevoie si de o mini-agresiune zilnica. Oricat de bland ar fi samponul, e o agresiune asupra parului spalatul (cu apa calda sau chiar fierbinte), sters cu prosopul, uscatul cu foenul si asa mai departe. Iar chestia asta o stiu de la soacra mea care este dermatolog de mai bine de 30 de ani.
    Singura scuza pentru spalatul zilnic al parului o gasesc in faptul ca parul se murdareste ingrozitor din anumite motive…gen lucrat in medii dificile, efort fizic intens. etc.

    • Claudia, eu ma expun acum la aerul de afara maxmi 2 ore pe zi (drumul pana la birou si inapoi), il tin strans la spate cu o clama (nu coada de cal), si la doua zile simt ca trebuie sa il spal, se ingraqsa foarte mult si il simt si murdar. Asa ca nu e neaparat necesar sa lucrezi in medii dificile sau sa faci efort fizic intens.

      O alta cauza ar putea sa fie si folosirea produselor de styling in cazul parului cu fir subtire – ingredientele care adesra la firul de par ii vor micsora volumul si este posibil sa vedem in asta si un fel de „murdarie”.

      Eu una daca nu ma spal la doua zile nu ma simt bine. Inca nu am gasit samponl perfect, dar mai lucrez la asta 🙂

  • Eterna mea problema…frecventa spalarii pe cap. Am incercat multe variante, sa il las asa, cate putin, sa nu il spal, sa incerc sa ii schimb rutina, sa zic asa, dar nu pot sa il las mai mult de 2 zile. Vara ma spal si zilnic uneori. In general insa, o data la 2 zile si in cazuri de forta majora – cand nu ma pot spala pe cap – folosesc samponul uscat de la Balea care chiar imi prieste si il face suportabil inca o zi. Problema mea e doar excesul de sebum puternic, nu am matreata sau cojite – foarte, foarte rar fac de la unele sampoane, dar imi trece pana a la a doua spalare (evident ca incetez folosirea samponului respectiv). Pentru acest exces de sebum nu stiu ce sa mai fac, pentru ca nu am alte probleme la scalp. Eu am parul gras, vopsit – nu m-am decolorat niciodata, dar l-am facut permanent foarte foarte usor pe jumatatea inferioara a lungimii parului. Primele doua luni imi placea la nebunie, aveam un volum super si se aranja frumos, asa ondulat foarte dragut, dar acum, dupa aproape 6 luni de la permanentul acela, am varfurile extrem de uscate si nu stiu ce sa mai fac sa reduc din aspectul de „claie de fan”. Il tund la varfuri des zic eu, la 2 luni. Nu vreau sa tund mai mult, pentru ca il vreau lung. Crezi ca Selsun m-ar ajuta cu excesul de sebum? Si pentru hidratare intensiva sa zic asa la varfuri? Multumesc.

    • Buna Mya,
      Selsun Blue este un sampon tratament care usuca scalpul si parul (mai toate tratamentele afectiunilor scalpului si pielii sunt iritante), dar o data ce ai incetat folosirea lui glandele sebacee vor produce sebum ca de obicei. Asupra glandelor sebacee nu se poate actiona din exterior mai ales ca sampoanele sunt produse de curatare, ingredientele sunt spalate de pe scalp, ele nu raman pe piele ca in cazul produselor matifiante destinate tenului (si acestea au efect temporar). Eu nu as folosi un sampon cu selenium sulfide pentru a ameliora excesul de sebum ci dimpotriva, un sampon cu surfactanti blanzi.
      O data ce varful firului de par este distrus el nu mai poate fi reparat pe nici o cale, este nevoie sa il tunzi. Permanentul si vopseaua duc la deteriorarea firului de par, dar rata de deteriorare depinde de la persoana la persoana. Daca firul este distrus la varf el nu va avea niciodata un aspect frumos, iar inainte de a avea un par lung ar trebui sa avem parul cat mai sanatos.
      O sa folosesc intrebarea ta pentru a scrie articolul ” Varfuri de par deteriorare – cauze si solutii”. Pun link imediat.

  • @Livia,
    Eu am folosit keratina lichida de la Anian, dupa ce am citit zeci de review-uri unde era ridicata in slavi. Mie nu mi-a facut nimic deosebit la par, chiar l-am simtit imbacsit o data, cu toate ca am folosit-o „ca la carte”. Sticluta mea e aproape plina; avand in vedere ca n-am avut rezultatele asteptate, nu prea ma incanta sa o folosesc, mai ales ca din cate stiu, scopul ei e unul pur estetic, nu promite imbunatatiri de durata asupra parului. Cel mult ai putea sa o folosesti pe post de spray termoprotector. Iti recomand sa ti-o iei pe cea de la DM, care din cate am auzit este mult mai ieftina decat cea Anian, sa te convingi pe „parul tau” de ce e in stare 🙂

  • Corina, ne poti ajuta cand ai timp cu un articol referitor la vopsitul pe par in timpul sarcinii? Sau imi poti recomanda unde si ce sa citesc? Am incercat sa caut informatii dar nu am gasit mare lucru.

    • Buna Lavi,
      Eu m-am vopsit de doua ori, o data cand nu stiam ca sunt insarcinata si o data cand am fost nasa in luna 8 de sarcina. Din tot ce am citit am inteles ca impactul produselor cosmetice asupra fatului este nul. Fiecare ingredient din produsele tratament are restrictii de folosire care sunt specificate in prospectele medicamentelor si despre care ar trebui sa va informeze medicul.
      Atentie: inainte sa folositi un produs este bine sa ii cititi descrierea si eventualele informatii suplimentare date de producator, chiar daca este produs cosmetic.
      In jurnalele de specialitate nu se interzice vopsirea parului in timpul sarcinii. Unii medici recomanda limitarea la 4, 5 vopsiri pe an in timpul sarcinii si dupa nastere.
      Eu mi-am raspuns la intrebarea: ma vopsesc? singura, nu am luat in considerare opinia nimanui. Raspunsul a luat in considerare tot ce stiam despre vopsitul parului in timpul sarcinii si nevoile parului meu de a fi colorat. Am tinut cont si de transformarile parului din timpul sarcinii si dupa nastere. Bineinteles m-am intrebat si pe mine daca e bine sa ma vopsesc sau nu.
      http://www.babycenter.com/404_is-it-safe-to-color-my-hair-during-pregnancy_3273.bc Citeste si comentariile, cate ai rabdare.
      Poti citi aici (http://www.babycenter.com/help-about-company) despre babycenter.com.
      O sa folosesc ideea intrebarii intr-un articol, multumesc.

  • Multumesc mult pentru raspuns. Astept cu nerabdare articolul. Eu cred ca degradarea varfurilor e din cauza permanentului, pentru ca in rest parul meu e stralucitor si moale, eu sunt multumita cu el in afara problemei cu sebumul. Folosesc o vopsea de la Revlon care simt ca imi face parul mai frumos, mai gros, mai viguros, ca eu am si un fir subtire. Anyway, o sa il tund regulat pana scap de varfuri, ca stiu ca solutia principala e foarfeca. Multumesc again. o zi frumoasa

  • Wow! Un articol despre par! Abia asteptam sa ataci si partea asta.
    Trebuie sa te intreb ceva: eu am parul uscat si ondulat. Dar am mari probleme cu scalpul: ma mananca absolut ingrozitor imediat ce m-am spalat pe cap si a doua zi. Dar imi vine sa ma scarpin atat de rau, ca zici ca raman fara pielea capului.
    Nu stiu daca asta e dermatita seboreica. Am folosit Head&Shoulders si Body Shop sampon fara sulfati, parabeni si SLS si degeaba.
    Poti sa imi recomanzi un sampon cu surfactanti blanzi, asa cum mentionezi in articol? Sau crezi ca am nevoie de alt produs din articolul despre dermatita?
    La listele de produse recomandate nu e niciun sampon, nu stiu ce sa fac 🙁

    • Buna Eliza,
      Dermatita seboireica are ca efect pruritul, insa mancarimile nu se opresc brusc si rareori sunt atat de intense, iar unul din efectele cel mai des intalnite este matreata.
      Eu as incerca alte sampoane inainte sa folosesc un ingredient pentru dermatita seboreica. La medic ai fost?
      Daca mai ai ingredientele ar trebui sa vezi ce au in comun cele doua sampoane, poate este un ingredient la care faci reactie alergica, poate un surfactant.
      Mi-e greu sa recomand sampoane pentru ca sampoanele sunt produse pe care trebuie sa le incerci inainte sa stii cu siguranta ca iti va fi potrivit si pentru ca eu nu cunosc foarte multe sampoane.
      Folosesc samponul Paulei, asa arata lista de ingrediente:
      Water, Sodium Laureth Sulfate (mild cleansing agent), Cocamidopropyl Betaine, Lauryl Glucoside (mild cleansing and lather agents), Butylene Glycol (slip agent/water-binding agent), Laurdimonium Hydroxypropyl Hydrolyzed Wheat Protein (water-binding and anti-static agent), Mangifera Indica (Mango) Seed Butter, Theobroma Cacao (Cocoa) Seed Butter, (plant conditioning and water-binding agents), Butyrospermum Parkii (Shea Butter) (conditioning agent), PEG-120 Methyl Glucose Dioleate (surfactant), Polyquaternium-10 (conditioning/detangling agent), Aloe Barbadensis Leaf Juice (water-binding agent), Trisodium EDTA (chelating agent), Citric Acid (pH adjuster), Phenoxyethanol, Chlorphenesin, Benzoic Acid, Sorbic Acid (all preservatives).
      Sunt multe sampoane care nu contin iritanti sau ii contin in cantitate minima. Cel mai simplu este sa cauti online, te ajuti de dictionar si daca nu gasesti anumite ingrediente ma poti intreba.

      • Buna Corina,

        De mult vroiam sa te intreb ce sampon folosesti…Si eu sunt tentata sa imi iau samponul de la P’sC, dar mi se pare cam scump. As vrea sa te intreb daca este spornic sau se consuma repede, ca sa ma orientez putin…

        • Buna Pat,
          Eu ma samponez de doua ori, e nevoie de o cantitate medie de sampon. Fac spuma cu produsul in palme inainte de a-l aplica pe par. E ok, nu te astepta la nimic spectaculos, dar nici probleme nu o sa ai cu el, e bine si simplu formulat. Eu il spal si pe fiul meu cu el.

  • buna,
    si eu ma confrunt cu spalatul parului des din cuza ingrasarii excesive
    poate ne recomanzi si noua un sampon mai putin agresiv pentru a-l putea folosi atat de des si sa ne „ajute” cat de cat in mentinerea lui sanatos.
    eu una chiar nu stiu ce sa mai folosesc si chiar am nevoie de o indrumare in acest sens
    multumesc frumos

    • Buna Elena,
      Este foarte greu sa recomand un sampon pentru ca nu exista doua persoane cu acelasi tip de par. Eu folosesc Paula’s Choice, este un sampon formulat ok, nimic deosebit insa spala bine si nu contine iritanti.

  • hello, multumesc mult pt raspuns.

    eu folosesc acum un sampon de la body shop – rain forest moisture shampoo, i-am gasit ingredientele pe net:
    Water (Solvent/Diluent), Sucrose (Conditioning Agent), Disodium Cocoyl Glutamate (Surfactant), Lauryl Betaine (Surfactant), Laureth-5 Carboxylic Acid (Surfactant – Cleansing Agent), Honey (Natural Additive), PEG-55 Propylene Glycol Oleate (Surfactant), Propylene Glycol (Humectant), Sodium Chloride (Viscosity Modifier), Glycerin (Humectant), Fragrance (Fragrance), Polyglyceryl-4 Caprate (Skin-Conditioning Agent), Sodium Benzoate (Preservative), Sucrose Laurate (Skin-Conditioning Agent), Isopropyl Alcohol (Solvent), Polyquaternium-6 (Conditioner), Salicylic Acid (Preservative/Hair Conditioner), Citric Acid (pH Adjuster), Schinziophyton Rautanenii (Mongongo) Kernel Oil (Skin-Conditioning Agent), Pentaclethra Macroloba Seed Oil (Skin-Conditioning Agent), Sodium Hydroxide (pH Adjuster), Tocopherol (Antioxidant).

    totul pare ok.
    data trecuta l-am combinat cu putin bicarbonat de sodiu si parca mancarimile nu au mai fost asa naspa, imediat dupa spalare nu am avut deloc prurit (ca de obicei).

    nu am fost inca la medic, o sa merg sa vad daca am dermatita. mi-e deja groaza de un diagnostic de la 2 m distanta, fara macar sa se uite la mine si de o „reteta” data cu ochii inchisi, de la birou.

    • Buna Eliza,
      Bicarbonatul de sodiu scade aciditatea si este un bun antimicrobian, multa lume il foloseste pe post de sampon in combinatie cu alte ingrediente. Daca iti face bine foloseste-l.
      Samponul de mai sus contine ca iritant fragrance, dar in rest arata ok.

  • Cred ca e primul articol romanesc in care nu este blamat spalatul la 6-7 zile. Eu am parul normal si cam asa il spal, odata pe saptamana (desigur, cand il simt murdar il spal si mai des). 95% dintre persoanele care ma aud ca ma spal asa de rar se minuneaza, se uita ciudat la mine, imi tin predici gratuite despre importanta spalarii zilnice sau la doua zile a parului, desi recunosc cu mana pe inima ca nu-si dau seama niciodata daca parul meu e proaspat spalat sau spalat in urma cu 5 zile, pentru ca mereu arata la fel de ok… cred ca marketingul agresiv ajunge sa ne spele creierul… Si eu sunt de parere ca e bine sa ne ascultam propriul corp, el ne spune de ce avem nevoie.

  • Oameni buni …Parul gras=par murdar…:| adika par unsuros dak stiati ceea ce este foarte groaznic 😐 ..asa k parul trebuie spalat mai ales vara makar o data la 2 zile..dar iarna ..odata la 3 zile 🙂 dar nu o data la saptamana cum spun altiiii 😐 o data la 2 zile e perfekt .. 🙂

    • Buna Ale,
      Te contrazic. Cunosc persoane care au par gras seara, iar dimineata s-au spalat pe par si nici nu au iesit din casa in acest timp si nici nu si-au atins parul cu nimic. Poti spune ca parul lor gras e murdar?
      Ce e perfect pentru tine nu e perfect pentru toata lumea si fiecare se spala cum doreste.

  • Parul meu ma omoara de 2-3 ani in coace . Dupa ce am folosit un balsam Whas & go si pe radacina a inceput sa mi se ingrase ingrozitor si a trebuit sa-l spal la intervale de 2-3 zile . In prezent am ajuns sa-l spal in fiecare seara pentru ca il spal seara si a doua zi arata minunat dar urmatoarea zi scalpul este incredibil de gras firele fiind uscate iar in a treia zi tot paru e gras . E un chin , ce sa ii fac . Eu folosesc sampon Gerovital , am si ceva matreata si m-am gandit sa imi iau Nizoral . Are vreo legatura adolescenta cu parul meu al naibi de capos , am 16 ani ?

    Multumesc mult .

    • Buna Diana,
      Da, are legatura deoarece glandele sebacee sunt influentate de nivelul hormonal. Este foarte probabil ca in timp scalpul sa nu mai fie atat de gras, hormonii se echilibreaza si glandele sebacee nu vor mai produce o cantitate de sebum in exces insa nu iti poate spune nimeni cand si daca se va intampla aceasta echilibrare.
      In acest moment nu ai prea multe optiuni, incearca toate sfaturile din articol si nu iti fa prea multe griji, cele mai multe cazuri de exces de sebum se rezolva de la sine.
      Citeste si articolul despre dermatita seboreica, am povestit despre matreata acolo, citeste si comentariile daca ai timp.

  • Buna, Corina. Am doua intrebari: 1. Daca iti vopsesti parul ii favorizezi cumva caderea ? 2. Balsamul pentru par vopsit trerbuie aplicat si la radacina ? Multumesc mult.

    • Buna Caress,
      Da, orice vopsea poate favoriza caderea parului, dar doar in cazuri seriose de cadere a parului femeile renunta la vopsit. In fiecare caz trebuie cantarite avantajele si dezavantajele acestei proceduri. Balsamul nu se aplica la radacina parului, indifererent de tipul lui, favorizeaza ingrasarea scalpului.

  • Buna Corina, ma bucur tare mult ca te-am gasit, de 3 zile tot citesc articolele tale !

    Am si eu probleme cu parul inca din adolescenta dar am ajuns la capatul puterilor acum, am incercat „n” strategii si produse, n-am reusit decat sa-mi fac mai mult rau. Am parul foarte gras, inainte de sarcina si nastere reuseam sa-l tin relativ ok timp de 3 zile si asta era intervalul la care il spalam. De cand am nascut insa nu reusesc deloc sa-l domolesc, mi-au luat-o razna hormonii, nu stiu, insa sunt aproape 3 ani de atunci si eu nu imi revin. In momentul de fata simt nevoia sa il spal si zilnic, insa ma mai pacalesc o zi cu samponul uscat. Am fost si la dermatolog pentru problema asta, am incercat cateva sampoane insa fara rezultat, ba chiar mi se pare ca este mai rau. Am ajuns sa ma spal seara si dimineata deja sa fie gras la radacina. Nu mai sunt la „prima tinerete”, am 29 de ani. Ma gandeam sa fac o programare si la endocrinolog, poate am totusi vreo problema interna. Ai putea sa ma ajuti cu un sfat ?
    Multumesc, o zi frumoasa.

  • Multumesc mult de raspuns.
    Fructe si legume crude mananc zilnic, prajeli fast food etc chiar nu consum pentru ca sunt la regim de ceva timp si oricum nu le consumam nici inainte. Ramane vizita la endocrinolog..

  • A propos de scalpul care se ingrasa repede …. oare ar fi indicata aplicarea unei masti de argila (verde sau orice alta argila avem la indemana) pe scalp, urmata apoi de samponare ca de obicei si aplicarea balsamului pe varfuri?

    Eu am incercat de cateva ori metoda aceasta, dar nu consecvent pentru a urmari rezultatele, si ma gandeam sa ma reapuc de acest „tratament” ….

    • Buna Simona,
      Ideea de aplicare a mastilor pentru a absorbi excesul de sebum se realizeaza pe pielea curata. In cazul in care aplici intai argila pe scalp, apoi samponezi, efectele nu vor fi cele dorite.
      Sincer nu am incercat niciodata argila pe scalp, dar daca as face-o as sampona mai intai apoi as aplica argila, apoi as limpezi foarte bine si as aplica balsam doar pe varfuri, in nici un caz pe scalp.
      Oricum, mai mult decat a fi bune absorbante de sebum, nu prea vad ce alte efecte ar avea pe scalp (depinde totusi de afectiunile scalpului).

  • Da, e o idee care imi da tarcoale pentru ca de la o vreme scalpul se îngrasa cam repede si mult.
    Despre balsam pe varfuri-de acord 🙂

    As încerca o combinatie de Argila verde, bentonite si rhassoul 🙂

  • Buna,
    Eu am parul foarte, foarte gras (in maxim 36 ore de cand m-am spalat arata de parca as fii turnat o sticla de ulei in cap) si, ca sa fie o combinatie absolut „perfecta” este si subtire si destul de rar (bine, partea cu rar e posibil sa fie vina mea, m-am vopsit prima oara la 14 ani si de atunci, timp de inca 14 ani l-am vopsit minim o data la 1 luna jumate- in toate culorile posibile). De aproape un an jumatate nu m-am mai vopsit si parca incepe sa dea semne de regenerare. Ce vroiam de fapt sa spun este ca am gasit pe un blog o metoda de „oxigenare” naturala a parului: o lingura de miere, o lingura de ulei la alegere (eu am folosit de argan, pentru ca era singurul ulei pe care il aveam) si 6 linguri de apa. Efectul de oxingenare a fost absolut inexistent. Dar, este prima oara cand am rezistat fara sa ma spal 3 zile. Plus ca in primele doua zile am avut un volum absolut incredibil. Partea proasta este ca trebuie stat cu masca minune minim 6 ore…
    Pupici si sper sa mai foloseasca si altora descoperirea mea 😀

    • Buna Angy,
      Nu inteleg ce inseamna „oxigenare” a parului, adica decolorare? Pentru ca uleiurile si mierea nu pot decolora parului, dar ca masti pentru scalp si par sunt foarte bune, am scris despre ele in articolul despre uleiuri vegetale.
      Nu trebuie sa stai cu masca 6 ore, depinde cum ai timp, dar ajuta si la regenerarea parului, in timp.

  • Buna,
    Si eu ma vopsesc de la varsta de 16 ani , iar acum am 35 si un par foarte sanatos.Folosesc masca pentru hranirea parului, saptamanal, compusa din zeama de la o lamaie, cateva picaturi de ulei de masline(o lingura este foarte mult) si unul sau doua galbenusuri de ou.Char merita incercat!

    Multumesc ADMINEI blogului pentru toate sfaturile pe care le-am gasit aici.

  • buna as avea nevoie de parerea ta,este un sampon de la gerovital,ms.
    Ingrediente: Aqua (Water), Sodium Laureth Sulfate, Cocamide DEA, Cocamidopropyl Betaine, Propylene Glycol, Betula Alba (Birch) Extract, Arctium Lappa (Burdock) Extract, Equisetum Arvense (Horsetail) Extract, Rosmarinus Officinalis (Rosemary) Extract, Salvia Officinalis (Sage) Extract, Cocodimonium Hydroxypropyl Hydrolyzed Keratin, Citric Acid, Benzyl Salicylate, Hexyl Cinnamal, Alpha-Isomethyl Ionone, Parfum (Perfume), Sodium Chloride, Methylchloroisothiazolinone, Methylisothiazolinone.

  • Buna Corina,

    Spune-mi, te rog, ce parere ai despre co-washing? Observ o intreaga nebunie despre acest subiect pe tot felul de bloguri…

    • Buna Raluca,
      In SUA exista balsamuri speciale pentru curatat parul, insa incercarea de a spala parul cu un balsam obisnuit ar avea un rezultat dezastruos in cazul meu.
      Balsamul nu este facut pentru a curata parul ci pentru a-l face matasos si usor de pieptana.
      Parerea mea (de femeie activa care isi spala parul o data la 4 zile) este ca nu as incerca asa ceva, niciodata, nici macar cu un balsam special de curatare.
      Nu imi dau seama cum un balsam cu putere extrem de mica ar putea indeparta fixativul si pudra de matifiere pentru radacina din parul meu cand chiar si cu un sampon cu putere mare de curatare la prima samponare nu spumeaza foarte mult.
      Bineinteles nu toate femeile folosesc produse de styling, nu toate femeile au acelasi tip de par.
      Totusi, parul si scalpul au nevoie de curatare inainte de a avea nevoie de balsam.

      • metoda asta s-a facut „celebra” in cercurile „no-poo” , adica cei care nu se spala cu sampon, (no shamPOO). Din diferite motive, printre care acela cum ca it is bad for the hair. De asemenea este foarte raspandita intre cei ce doresc sa evite siliconii in sampon si balsamul de par (pentru ca siliconii si produsele de styling nu se pot curata eficient decat cu surfactanti mai „seriosi”).

        balsamul pentru c-washing nu prea difera de alte balsamuri de par, am inteles ca uneori mai pot contine surfactanti (mai rar) precum cocamidopropyl betaine, un ingredient „cationic quaternary” – nu il pot traduce 😛 (de exemplu behentrimonium methosulfate, behentrimonium chloride, stearamidopropyl dimethylamine etc), un ingredient care creste puterea de conditionare a acestuia (cetyl alcohol, cetearyl alcohol), apa,conservant, poate uleiuri sau alte bunatati (pantenol, proteine, keratina etc.).

        Practic, daca in sampon avem un surfactant anionic, in balsam avem un surfactant cationic. Deci un surfactant care este folosit ca emulsifiant, deci, teoretic, poate sa ajute la eliminarea prafului, mizeriei etc. din par. Cu conditia sa nu se foloseasca alte produse de styling. Totusi nu este o metoda perfecta si, de multe ori, mizeria mai poate ramane pe scalp si firul de par, pentru ca oricat am vrea, un surfactant cationic nu poate lucra le fel de bine in emulsionarea mizeriei precum unul anionic (doar un exemplu).

        Eu n uas incerca aceasta metoda, in primul rand pentru ca parul meu se simte bine doar daca il ajut cu ceva siliconi, care in nici un caz nu pot sa fie curatati cu un balsam de par. Cei care isi fac griji ca vor avea depuneri pe firul de par – aproape orice sampon bun poate sa le elimine. Eu aveam problema asta cand eram suficient de nesabuita incat sa ma spal cu sapun pe post de sampon, avand si apa dura. Am avut cel mai tern, uscat si fragil par de cand ma stiu 🙂

        Mai bine doua samponari cu un produs bine formulat, PUTIN balsam bine formulat si gata 🙂



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.