Consultanță cosmetică și seminar – București. Decembrie 2016
În luna decembrie 2016 voi fi prezentă în București alături de brandul Paula’s Choice, cu următorul program.
Data: 8, 9 decembrie (joi, vineri)
Ora: 10.30 – 20.00
Locația: LOFFICE HUB. Str. ICOANEI NR. 61, ET. 1, AP. 2, Sector 2. Sunați la interfon, apoi urcați la etajul 1 în clădirea din partea dreaptă.
Consultanță cosmetică
Joi și vineri (8 și 9 decembrie) între orele 10.30 – 14:30 – Rutină personalizată de îngrijire a tenului
Consultanța cosmetică presupune analiza tenului, determinarea tipului de ten, afecțiunilor cutanate prezente pe ten și formularea unei soluții (rutină) de îngrijire personalizată cu recomandări de produse cosmetice (majoritatea rutinei este bazată pe produsele Paula’s Choice).
Costul unei consultanțe este 100 lei și durează 30 de minute. Pentru programări sunați vă rog la numărul de telefon 0732 806 303, între orele 10.00 – 18.00, de luni până vineri. Costul consultanței se achită în avans, prin transfer bancar.
Seminar și tombolă
Vineri (9 decembrie) între orele 15.30 – 17.30 – Îngrijirea tenului cu probleme
Seminarul presupune două ore de discuții interactive despre îngrijirea tenului cu probleme și este potrivit persoanelor cu ten sensibil, acneic sau afectat de orice altă problemă cutanată. În cadrul seminarului voi prezenta metode de îngrijire specifice tenului cu probleme și abordarea holistică pentru a obține un ten sănătos.
Costul seminarului este 50 lei, se achită în avans prin transfer bancar. Pentru seminar sunt disponibile 30 de locuri. Pentru programări sunați vă rog la numărul de telefon 0732 806 303, între orele 10.00 – 18.00, de luni până vineri.
Tombola va fi organizată la sfârșitul seminarului și are un premiu surpriză în valoare de peste 300 lei.
Produse Paula’s Choice. Rutine de îngrijire a tenului și recomandări produse
Joi și vineri (8 și 9 decembrie) – între orele 10.30 – 19:45 puteți achiziționa produse Paula’s Choice la preț special și puteți beneficia de construirea rutinei de îngrijire (10 minute) realizată de Anca și recomandări individuale de produse.
Vă anunț pe această cale că reducerile practicate la București sunt disponibile pe site-ul paulaschoice.ro cel puțin o dată pe lună. Vă rog abonați-vă la newsletter-ul Paula’s Choice și veți primi săptămânal mail-uri cu reduceri.
Vă aștept cu drag.
Bună Corina,
Îndrăznesc sa te întreb dacă vei mai veni și cu Differin. Știu ca ne-ai ajutat în mai multe rânduri cu stoc.
Anca
Anca,
Este adevarat ca achizitionam din Turcia Differin prin amabilitatea unei cititoare, dar din pacate sursa respectiva nu mai este disponibila. (Nu mai pot achizitiona zeci de bucati din farmacii si nu pot ruga pe nimeni sa vizitezi zeci de farmacii si sa cumpere o singura bucata). Nici macar nu mai stiu daca se mai gaseste Differin in Turcia.
Din fericire Clinical 1% Retinol aplicat o data pe saptamana este mai eficient decat Differin (in cazul meu si in multe alte cazuri). Incearca varianta de mini produs, aplica mai des daca este nevoie.
Corina, sunt curioasa: Clinical 1% Retinol a fost mai eficient decat varianta Booster? Am observat si in rutina ta actuala ca il preferi. Eu am avut Clinical, dar am trecut la Booster deoarece e mai light ca textura si ramane pielea mai putin incarcata si lipicioasa.
Yanna,
Ambele sunt la fel de eficiente. Eu am renuntat la Resist 1% Retinol Booster pentru ca rutina mea contine deja multe produse cu ingrediente active. Prefer sa aplic Clinical 1% Retinol, o data pe saptamana. Alege in functie de preferinte si toleranta tenului tau.
Buna,tot cautand intr-o mare disperare benzoyl peroxide, am gasit niste sampoane ptr animale care au in compozitie urmatoarele ;Compozitie: Peroxid de benzoil 2,5, Sodium Trideceth Sulfate, Apa purificata prin osmoza inversa, Cocomidopropyl Hydroxysultaine, Sodium Laureth-13 Carboxylate, conservanti, PEG-150 Distearate, Corector de pH, PEG-80 Sorbitan Laurate, Esenta aromatica naturala. si altul cu urmatoarea Compozitie: Peroxid de benzoil 2,5, Sulf micronizat, Acid salicilic, SLES, Hydrosultaine, Propylene Glycol, Coco-Betaine, Conservant, Proprietary Polymer, Apa purificata.
Imediat m-am gandit ca as putea sa ma spal pe fata cu unul din ele,dar nu inainte sa te intreb pe tine ptr ca sunt covinsa ca as primi cel mai logic raspuns.multumesc mult pentru tot ce faci,cu drag Adriana
Adriana,
Personal nu iti recomand sa folosesti sampoane pentru animale pe ten sau corp.
Mulțumesc ptr răspuns, problemele mele cu acneea sunt cauzate de dereglari ale tiroidei , singurul tratament care da rezultate este benzoyl peroxid descoperit datorita ție si-ți Mulțumesc ptr asta. Intre timp vreau sa-ți spun ca am găsit tratamentul, o farmacie mi-l aduce la comanda din germania. Mulțumesc încă o data pentru sfaturi.
Buna! As dori sa stiu daca vor fi la vanzare si exfolianti trial size .Mersi 😀
Oana,
Toate produsele disponibile pe site vor fi disponibile si la Bucuresti.