Concentraţiile ingredientelor din produsele cosmetice

Legislația în vigoare în 2013 cu privire la lista de ingrediente ale produselor cosmetice presupune publicarea ingredientele produselor comercializate, în ordinea concentraţiilor lor – începând de la procentul cel mai mare până la cel mai mic. Ingredientele cu concentrație sub 1% pot fi listate în orice ordine dorește producătorul.

De asemenea, pentru a evita confuziile, s-a hotărât ca numele ingredienteler să fie cel din Dicţionarul Internaţional de Ingrediente Cosmetice (INCI), plantele să fie prezente cu denumirea latină, iar vitaminele cu denumirea de laborator.
Regularizarea este valabilă în SUA și Europa.

Pentru Europa s-a emis o regularizare care specifică că apa trebuie listată cu denumirea Aqua, parfumul ca Perfume. Coloranții trebuie listați cu numele lor din Indexul Culorilor (CI), iar nano ingredientele trebuiesc clar indicate pe ambalaj.

Pentru SUA s-a emis o regularizare care specifică că parfumul este denumit Fragrance și este listat pe ultima poziție din lista de ingrediente. Apa este listată Water în SUA.

Şi totuşi, după mai mult de 10 ani, în farmaciile din România se practică lipirea etichetei cu preţul peste lista de ingrediente din simplu motiv că „si-aşa nu le citeşte nimeni”.

În general, majoritatea listelor de ingrediente încep cu apă, iar procentajul în care se găseşte apa este cel mai mare, în medie 70%, dar am văzut şi produse cu 90% apă. Dacă următorul ingredient este alcool, puteţi fi siguri că procentajul este de 10-20%, foarte nociv pentru piele. Ultimele ingrediente au valori sub 0.5%.

Bibliografie
Food and Drug Administration www.fda.gov
Contact Dermatitis

9 comentarii

Scrie un comentariu
  • Inseamna ca noi cam dam banii pe apa :).
    Ai idee cam care ar trebui sa fie concentratia de substante active pentru ca acestea sa fie cu adevarat eficiente? Sau ce alternative avem? Sa ne preparam singure cosmeticele?
    Eu spre exemplu am obtinut rezultate foarte bune cu uleiul de struguri si cel de jojoba, aplicat in loc de crema de noapte. Cat despre crema de zi, inca nu am gasit niciuna care sa ma multumeasca pe deplin.

    • Draga Maria,
      Foarte bine ca folosesti aceste uleiui seara (recomand chiar si la tenul gras), dar pielea ta are nevoie de mai mult decat atat. O sa scriu un articol si despre uleiuri si despre toate ingredientele active si concentratiile lor.
      Da, ar fi o idee buna sa ne putem prepara singuri cosmeticele, pentru ca fiecare piele este unica in felul ei si reactioneaza diferit la anumite substante, dar din pacate nu este posibil deoarece procesul tehnologic de stabilizare a substantelor presupune aparatura costisitoare.
      Daca imi spui tipul tenului iti pot recomanda o crema de zi 🙂

  • Multumesc pentru raspuns.

    Eu am tenul gras, si folosesc crema hidratanta de zi in fiecare zi, doar ca nu am gasit niciuna cu care sa nu imi luceasca tenul dupa 3-4 ore. Am folosit de la creme ieftine (Bioten) pana la dermatocosmetice (Vichy, Roche P.), nu am folosit nimic bio pana acum. Urmatoarea pe care vreau sa o incerc este ivamat de la ivatherm, dar daca imi poti recomanda tu ceva ti-as fi foarte recunoscatoare.

    • Draga Maria,
      Referitor la „dermatocosmetice” citeste te rog articolul asta. Stiu de ce nu ai gasit inca o crema care sa iti matifieze tenul, iar despre asta o sa scriu cat de curand si atunci o sa iti dai seama ca ceea ce cauti tu nu se gaseste in nici o crema. Productia de sebum este influentata hormonal si nu exista nici o substanta pe care sa o poti aplica local care sa influenteze glandele sebacee (exista medicamente). Tot ce poti face tu este sa eviti produsele care contin substante prea emoliente sau substante iritante, iar local poti folosi (chiar si in fiecare zi daca doresti) o masca cu argila. Iti recomand argila verde, are cea mai mare concentratie de magneziu – un foarte bun absorbant de sebum. Iti poti incepe ziua cu spalatul fetei, apoi masca cu argila (5-10 minute), apoi crema hidratanta.
      O sa fac un review la Ivamat saptamana viitoare.

  • In afara de aceasta regula stiuta, cu ingredientele aranjate in ordinea descrescatoare a procentajelor, exista si alte reguli generale? Cum ne putem da seama in ce concentratie e prezenta o substanta [potential iritant, de exemplu] care nu e nici printre primele, nici printre ultimele – in functie de tipul de produs, crema, produse de curatare solubile in apa etc?

    Si da, din pacate multe produse au etichete lipite peste ingrediente. Nu o data mi s-a intamplat sa rascolesc rafturile pana sa gasesc o bucata cu eticheta nelipite peste ceva important.

    • Buna ginny,
      Iti poti da seama dupa ce citesti vreo 200 de produse care au in compozitie si concentratiile. In afara de sfaturile de mai sus iti pot spune ca doar experienta m-a facut sa fiu acum in stare sa citesc ingredientele si sa le stiu aproximativ concentratiile.

  • Buna,
    Cred ca ai spus pe undeva ca ingredientele aflate dupa conservanti au concentratie foarte mica si pot fii ignorate dar am remarcat la cateva produse ca phenoxyethanol-ul, pe care l-am gasit drept conservant, se afla in prima jumatate a listei. Sunt ingredientele aflate dupa el in concentratie mica?

    • Buna Mirela,
      Da, am spus asta in articolul despre iritanti.
      In cele mai multe cazuri, da, ingredientele aflate dupa phenoxyethanol au concentratii foarte mici, insa am vazut produse cu concentratii mari de phenoxyethanol (2%). Doar producatorii ne pot spune concentratiile ingredientelor, si inca nu exista legea care ii obliga sa faca asta (desi o astfel de lege ar fi singura care m-ar putea face interesata de politica 🙂 ).

      • ciudat, cei cativa conservanti pe care ii stiu care se bazeaza pe phenoxyethanol se folosesc in concentratie de maxim 1.5%, in conditiile in care p elanga penoxyethan0l se mai gasesc si altele (caprylyl glycol etc.). Poate daca este folosit in conservarea diverselor extracte hidro-glicerice sa se adune pana la 2%, ca altfel nu inteleg 🙂



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.