Categoria Recomandări non-beauty

1
Protecție solară vara – Produse recomandate pentru ten și corp
2
Despre detergenți bio și recomandări de produse
3
Amazing Grass – Supliment alimentar
4
Comenzi iherb – Ceaiuri Pukka
5
Comenzi iherb – Eucerin
6
Comenzi iherb – Ceaiuri Harney & Sons
7
Comenzi iherb – Produse alimentare II
8
De ce am probleme cu tenul?
9
Comenzi iherb – Produse alimentare
10
Cumpărături pe iherb.com

Protecție solară vara – Produse recomandate pentru ten și corp

Alegerea produselor cu protecție solară este de cele mai multe ori dificilă, mai ales daca ai nevoie de produse cu filtre minerale care au de cele mai multe ori textură greu de aplicat pe piele și aspect final albicios.

În zilele lungi de vară când petrecem mult timp în aer liber reaplicarea protecției solare o dată la 2 ore este obligatorie pentru a ne proteja. Deși atunci când petrecem o zi la birou, un produs cu SPF 30 aplicat corect protejează pielea întreaga zi, atunci când petrecem mai mult de 2-3 ore (în total) expuși luminii solare este necesar să reaplicăm SPF.

Dacă perspirăm abundent sau când înotăm este necesară protecția solară rezistentă la apă (water resistant) care rămâne pe piele și ne protejează timp de 40 de minute de la aplicare, cel puțin în teorie. Este mai bine să reaplici SPF-ul înainte de expirarea celor 40 de minute și nu uita că protecția scade treptat, nu scade brusc.

Cel mai sensibil din familia mea este copilul, el poartă la mare tricou cu UV cu guler înalt, în acest fel este protejat cel mai eficient. După 25 de minute de înot îl scot din apă, îl usuc bine, reaplic protecție solară – în acest fel la sfârșitul vacanței de vară pielea lui este foarte puțin colorată (nu există produs care să asigure protecție completă), dar nu este bronzat și nu a suferit iritații sau roșeață din cauza soarelui.

Citește mai departe

Despre detergenți bio și recomandări de produse

ecolabel

Ce înseamnă detergent bio?
Personal nu cunosc toate regularizările în vigoare care pot explica ce anume înseamnă ‘bio’ în cazul produselor de curăţare, pentru că sunt atât de multe încât doar un pasionat în domeniu ar putea înţelege toate aceste informaţii care bineînţeles că diferă de la continent la continent şi uneori chiar şi de la ţară la ţară, dar există câteva lucruri de luat în seamă atunci când achiziţionăm un produs de curăţare.

1. Impactul asupra mediului înconjurător – Alegeţi produsele biodegradabile, solubile în apă, cu ambalaje reciclabile. Aceste produse nu sunt testate pe animale și nu conțin parfumuri și coloranți sintetici.
2. Impactul asupra sănătăţii – Alegeţi produse blânde, dar eficiente, fără substanţe mai mult sau mai puţin toxice pentru oameni sau animale. Alegeţi produse ce nu sunt corozive, alergice, otrăvitoare, caustice.
3. Ingrediente naturale – există o mulţime de ingrediente naturale care au putere mare de curăţare. Se evita în acest fel ingrediente cum ar fi clorul, formaldehidă, fosfaţi, coloranţi sintetici, etc ce nu sunt biodegradabili şi se beneficiază din plin de elementele pe care ni le pune la dispoziţie natura.

În România există etichetarea bio pentru detergenţi, valabilă la nivel european. Dacă doriţi mai multe informaţii despre ea puteţi citi aici. Definiția produselor etichetate cu simbolul florii (imaginea din acest articol), de pe site-ul oficial: „The EU Ecolabel helps you identify products and services that have a reduced environmental impact throughout their life cycle, from the extraction of raw material through to production, use and disposal. Recognised throughout Europe, EU Ecolabel is a voluntary label promoting environmental excellence which can be trusted.”

Citește mai departe

Amazing Grass – Supliment alimentar

Anul acesta a fost pentru mine un an extrem de interesant cu multe experiențe. Printre altele anul acesta m-am focusat extrem de mult pe un stil de viață cât mai sănătos și mai natural. Am renunțat la fumat, am avut o dietă în care timp de 6 luni în prima parte a anului nu am mâncat zahăr, sare și alte condimente, grăsimi sau alimente prea aromate (ceapă, usturoi, etc), alimente acre sau alimente care balonează (fasole, varză, etc). Beau foarte multe ceaiuri de plante, am renunțat la suplimentele alimentare sintetice și studiez intens lumea plantelor (le și folosesc de altfel în diferite forme (esențe, remedii Bach, uleiuri esențiale, etc). Mănânc pește și foarte rar carne de pui. Nu consum alt tip de carne.

În îngrijirea pielii mele nu am făcut nici o schimbare radicală și nici nu voi trece la îngrijirea pielii cu produse doar naturale. Rutina actuală îmi menține tenul sănătos, iar natura mă ajută să am un organism sănătos și să fiu echilibrată energetic. Nu este nimic rău în a ne folosi de orice resursă atâta timp cât ne face bine și nu ne face rău. Bineînțeles aceasta este părerea mea și fiecare dintre noi are o anumită părere despre viață în general, în funcție de experiențele și credințele acumulate în timp.

Revenind la subiectul articolului, toate suplimentele mele alimentare le-am înlocuit cu 2 produse: Amazing Grass și enzime digestive (nu pot spune că am găsit un brand de enzime care să mă facă un client fidel, de exemplu acum am Now Foods Digest Ultimate, le folosc prima dată).

Amazing Grass este un brand care comercializează suplimente alimentare naturale și organice sub formă de băuturi (mai precis produsul este sub formă de pulbere care se dizolvă în orice lichid). O altă variantă în afară de pulbere sunt și batoanele energizante, dar eu nu le-am încercat.

Pe piață există mai multe branduri care comercializează acest tip de suplimente alimentare, eu am ales Amazing Grass pentru că mi-a plăcut filosofia lor și felul în care au început să producă suplimentele, nu conțin coloranți, sunt vegane, nu conțin gluten și mai ales pentru că le pot cumpăra de pe site-ul unde îmi fac cumpărături foarte des (iherb.com). Sunt disponibile și în România, mai jos veți găsi link-uri.

Citește mai departe

Comenzi iherb – Ceaiuri Pukka

Mi-am descoperit pasiunea ceaiurilor după ce m-am lăsat de fumat și de atunci am achiziționat o mulțime de ceaiuri, majoritatea de pe iherb. Unele mi-au placut, unele nu. Voi scrie câteva articole despre ceaiuri pe care le voi edita ulterior daca voi mai achiziționa altele diferite de la același producator.

Pukka este unul din brand-urile pe care le-am descoperit la începutul căutarilor mele de ceaiuri și care m-a cucerit pentru că are o filosofie care rezonează cu ceea ce cred eu și pentru că am gasit o mulțime de ceaiuri care au ceea ce îmi doresc de la un ceai: un amestec echilibrat de plante pentru un gust blând, dar parfumat. Pukka este un brand certificat organic (toate plantele folosite în ceaiuri provin din agriculturi organice, de origine controlată) și desi pe iherb există doar ceaiuri, brandul vinde și capsule ayurvedice din plante (pe care în 2012 au fost nevoiți să le eticheteze ca suplimente alimentare datorită unei legislații intrate în vigoare la acea dată).

Eu am ales ceaiuri Pukka fără cofeină, sunt și alte variante interesante, mai ales dacă vă place ceaiul verde (eu beau ceai verde extrem de rar). Nu adaug îndulcitori în ceaiuri.

Citiți mai multe informații despre cum se poate comanda pe iherb în acest articol.

Pukka Herbs, Love, Organic Rose, Chamomile & Lavender Tea, Caffeine Free
Ingrediente: Chamomile flower (25%), limeflower, elderflower, marigold petal, licorice root, rose flower (5%) lavender flower (5%).

Sunt mare fană de ceaiuri care conțin lavandă, iar acesta este chiar preferatul meu de la Pukka, cu gust intens de mușetel și aromă subtilă de lavandă și trandafiri. Câteodata adaug și boboci de trandafiri (de la Sonnentor) sau lavandă (chiar și proaspătă din gradină) pentru a amplifica gustul ceaiului. Este cel mai cunoscut ceai de la Pukka.

Citește mai departe

Comenzi iherb – Eucerin

În ultima perioadă am achiziționat câteva produse Eucerin despre care vreau să vă povestesc câte ceva. Au prețuri și formule bune și e posibil să le găsiți și altundeva decât pe iherb. Pentru că am avut o eczemă pe corp care m-a deranjat destul de mult, am încercat câteva variante de tratament. Mai jos sunt produsele Eucerin bine formulate care se găsesc în acest moment pe iherb.

Citiți mai multe informații despre cum se poate comanda pe iherb în acest articol.

Eucerin Skin Calming Body WashEucerin, Skin Calming, Dry Skin Body Wash, Fragrance Free
Ingrediente: Glycine soja (soybean) oil, ricinus communis (castor) seed oil, laureth-4, MIPA-laureth sulfate, poloxamer 101, laureth-9, propylene glycol, water, gallate, BHT.

Acest produs este de fapt un ulei pentru duș, fiind foarte deosebit de gelurile de duș obișnuite. Are textură fluidă, uleioasă, care în contact cu apa formează un fel de spumă cremoasă. Se îndepărtează de pe piele cu ușurința și lasă pielea catifelată, cu senzație de hidratare. Este perfect pentru pielea uscată, sensibilă, cu eczeme și dermatite și pentru pielea bebelușilor.

Citește mai departe

Comenzi iherb – Ceaiuri Harney & Sons

Mi-am descoperit pasiunea ceaiurilor după ce m-am lăsat de fumat și de atunci am achiziționat o mulțime de ceaiuri, majoritatea de pe iherb. Unele mi-au placut, unele nu. Voi scrie câteva articole despre ceaiuri pe care le voi edita ulterior daca voi mai achiziționa altele diferite de la același producator.

Harney & Sons este un producător renumit de ceaiuri. Ce au ei special: ingredientele ceaiului nu sunt macinate mărunt pentru a le pune într-un plic de ceai clasic ci sunt păstrate în forma lor sau sunt mărunțite foarte puțin și sunt folosite plicuri piramidale, din mătase. Amestecurile de ceai sunt unice și speciale, dar eu am ales totuși variantele mai clasice, mai ales pentru că ceaiul verde și ceaiul negru nu îmi sunt pe plac, in special din cauza conținutului de cofeină.

Plicurile de Harney & Sons pot fi refolosite pentru a obține 2-4 căni de ceai, în decurs de maxim 12 ore. Plicurile sunt ambalate într-o cutie de metal care menține prospețimea plicurilor de ceai. Marele dezavantaj al acestui brand este că folosesc și arome și că plantele nu sunt organice.

Citiți mai multe informații despre cum se poate comanda pe iherb în acest articol.

harney sons pomegranate oolong Harney & Sons, Fine Teas, Pomegranate Oolong
Ingrediente: Ti quan yin oolong, pomegranate flavor.

Este singurul meu ceai oolong, fiind un ceai destul de asemănător cu cel negru, doar că are o aromă florală. Rodia nu se simte foarte mult în acest ceai. Dintr-un plic se pot obține două căni de ceai, dar pentru ca ceaiurile de acest tip devin amare după mai mult de 3-4 minute de infuzare este ideal să folosiți pliculețul într-un recipient mai mare (500-750ml) și să-l infuzați nu mai mult de 3 minute. Frunzele de oolong sunt destul de mari mari, o să vedeti cum în plicul care pare aproape gol, după infuzare, frunzele se desfac. Un ceai interesant pentru băutorii de ceai verde sau negru care își doresc un ceai mai special, cu aromă și gust fructat și floral.

Citește mai departe

Comenzi iherb – Produse alimentare II

Deși acest blog este despre sfaturi cosmetice, mai multe cititoare m-au rugat să scriu despre ce anume mai cumpăr de pe iherb.com. Sunt clientă fidelă pe iherb.com de câțiva ani și nu am avut experiențe negative cu site-ul. Singura comandă pierdută mi-a fost rambursată sub formă de valoare în contul meu iherb.

Sunt foarte multe produse pe care le comand pe iherb, de la geluri de duș, make-up, suplimente alimentare, până la anumite alimente pe care probabil le-aș gasi și în Romania, dar m-am obișnuit atât de mult cu site-ul încât mi-e foarte simplu să comand de pe iherb. În general prefer alimentele organice, iar iherb este o sursă foarte bună pentru mine. Link-urile conțin și codul meu de afiliere care, folosit pentru o primă comandă pe iherb va genera o reducere la comanda plasată. Citiți mai multe informații despre cum se poate comanda pe iherb în acest articol.

erin baker's granola fruit nutErin Baker’s, Homestyle Granola, Fruit & Nut
Ingrediente: Whole grain oats, honey, expeller pressed canola oil, raisins, dried cranberries (cranberries, sugar, sunflower oil), oat bran, molasses, unsweetened coconut, walnuts, ground flax seed, almonds, vanilla extract, natural apricot flavor.
De când am început să nu mai mănânc zahar am descoperit și variante de cereale gustoase, care nu conțin zahăr rafinat. Granola este de fapt ovăz integral cu diverse nuci, miere, fructe uscate, etc. Varianta aceasta este de departe cea mai gustoasă dintre cele 3, dar conține melasă. Granola are multe calorii, dar este foarte ușor de digerat, ideală pentru micul dejun. Eu prefer să o mănânc cu lapte de orez sau de migdale, dar granola se poate consuma cu orice credeți de cuviință (iaurt, fructe, prajituri, etc). Are textură crocantă.

Citește mai departe

De ce am probleme cu tenul?

De ce mi se întâmplă mie acest lucru? De ce am probleme cu tenul? Până acum tenul meu a fost perfect și nu a trebuit să am grijă de el în mod special și acum am o grămadă de probleme cu aspectul pielii! Nu înțeleg de ce alte persoane nu fac nimic pentru a-și îngriji tenul, iar eu mă străduiesc și nu am rezultatele pe care le doresc. Nu înțeleg de ce problemele se ameliorează o perioadă și apoi observ din nou că tenul meu nu arată bine.

V-ați pus vreodată cel puțin una din întrebările de mai sus? Există două motive pentru care apar acest tip de întrebări.

1. Factorul fizic. Lipsă unei rutine de îngrijire corecte. Pentru a avea un ten sănătos, fără probleme, rutina de îngrijire trebuie să conțină câțiva pași importanți și trebuie să fie făcută zilnic, fără excepție. Mai mult decât atât, numeroase probleme cutanate sunt doar efecte ale unor cauze diverse, de obicei interne. Despre rutinele de îngrijire și diverse afecțiuni cutanate citiți articole pe blog.

2. Factorul psihic. Omul nu este doar corpul săi și în nici un caz nu este doar fața sa și aspectul exterior. Omul este un tot unitar format din corp, minte și suflet. Există multe descrieri ale complexului pe care îl numim om, dar majoritatea se bazează pe această trinitate: corp, minte, suflet. Aceste trei componente sunt interconectate și se influențează una pe cealaltă. Dacă rezolvăm problema la nivelul corpului, eliminânând factorul fizic de mai sus nu înseamnă întotdeauna că am rezolvat problema complet pentru că manifestarea unei probleme cutanate în corpul fizic este strâns legată de celelalte două componente ale omului și anume mintea și sufletul.

Citește mai departe

Comenzi iherb – Produse alimentare

Deși acest blog este despre sfaturi cosmetice, mai multe cititoare m-au rugat să scriu despre ce anume mai cumpăr de pe iherb.com. Sunt clientă fidelă pe iherb.com de câțiva ani și nu am avut experiențe negative cu site-ul. Singura comandă pierdută mi-a fost rambursată sub formă de valoare în contul meu iherb.

Sunt foarte multe produse pe care le comand pe iherb, de la geluri de duș, make-up, suplimente alimentare, până la anumite alimente pe care probabil le-aș gasi și în Romania, dar m-am obișnuit atât de mult cu site-ul încât mi-e foarte simplu să comand de pe iherb. În acest articol veți găsi informații despre produsele alimentare pe care le achiziționez frecvent de pe iherb și despre câteva care nu m-au impresionat. Link-urile conțin și codul meu de afiliere care, folosit pentru o primă comandă pe iherb va genera o reducere la comanda plasată.

orange marmaladeSt. Dalfour, Orange Marmalade
Îmi place la nebunie marmelada de portocale și lămâi, dar din păcate în magazinele din România nu am găsit nimic care să semene măcar puțin cu cea pe care o găsesc în Scoția. Pe iherb există mai multe variante, iar varianta pe care am ales-o eu este cu adevărat marmeladă de portocale, cu gust de portocale, ușor amărui. Între timp mai caut și în România variante, dacă aveți sugestii puteți să îmi scrieți. Conține: Oranges with peels, concentrated grape juice, fruit pectin, lemon juice. Nu conține zahăr, îndulcitorul este sucul de struguri.

salt chocolate Chocolove, Almonds & Sea Salt in Dark Chocolate
Am citit review-uri despre această ciocolată pe mai multe site-uri, dar pe mine nu m-a impresionat gustul ei. Eu nici măcar nu am simțit gustul sărat, deși alte persoane care au gustat din ea au sesizat imediat că e ușor sărată. Are foarte multe migdale și este amăruie, cu un conținut de 55% cacao. O să încerc alte variante, pe mine aceasta nu m-a convins.
Pe ambalajul ciocolatei este tipărit un poem de dragoste. Produsul conține: Cocoa liquor, sugar, almonds, cocoa butter, sea salt, soy lecithin, vanilla.

Citește mai departe

Cumpărături pe iherb.com

iHerb-logo-green 1

De mulți ani fac diverse cumpărături pe iherb.com, un magazin online din Statele Unite ale Americii unde sunt disponibile o mulțime de produse din diverse categorii: produse pentru îngrijirea pielii, pentru casă, alimente, suplimente alimentare și nu numai.

Deși uneori durează mai mult de două săptămâni pentru a primi coletul în Timișoara (pentru metoda cel mai des aleasă de mine, Global Post), livrările de pe iherb sunt mereu momente de bucurie pentru mine, pentru că produsele alese nu sunt disponibile în România, cu mici excepții (recomandări produse non beauty, recomandări produse cosmetice) .

Unele din produsele de pe iherb se găsesc în magazinele online din România, eu cumpăr și de pe rangali.ro atunci când am nevoie repede de un produs și mai ales pentru produsele grele: geluri de duș cu gramaj mare, detergenți etc.

Pentru a plasa comenzi pe iherb poți folosi site-ul sau aplicația (descarcă din AppStore sau PlayStore). Când vizitezi magazinul poți alege țara, limba în care dorești afișarea informațiilor de pe site și valuta folosită pentru afișarea prețurilor.

Indiferent de metoda de afișare a prețurilor (lei, dolari sau euro), poți achita cu orice card în lei sau în altă valută. Banca ta va face automat schimbul valutar, dar uneori plata cu cardul în lei pe un site internațional presupune aplicarea unor comisioane de tranzacționare, în afară de comisionul pentru schimbul valutar.

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.