Review Paula’s Choice Resist 10% Niacinamide Booster

Articolul de mai jos răspunde la câteva întrebări frecvente despre niacinamide booster de la Paula’s Choice, integrate în review-ul ce prezintă detalii despre potențialul ingredientului activ și observații personale în urma aplicării constante timp de 6 săptămâni.

Ce rol are, cum acționează și pentru cine este potrivit Resist 10% Niacinamide Booster?

Resist 10% Niacinamide Booster este un concentrat anti aging ce poate fi adăugat în orice produs de îngrijire în special seruri şi creme hidratante pentru a potenţa efectele acestora şi pentru a acţiona în special asupra texturii şi culorii pielii cu scopul de a uniformiza culoarea pielii, a îmbunătăţii fermitatea pielii şi a minimiza aspectul porilor dilatați.

Are textură apoasă, nu lasă peliculă lipicioasă, chiar dacă este aplicat direct pe piele, fără a-l combina cu un alt produs. Este ideal pentru persoanele cu ten gras sau mixt, cu pori dilatați şi pete cauzate de pustule sau de soare (atenţie, pentru un tratament eficient împotriva melasmei este necesar a se aplica şi un inhibitor de melanină cu potențial mare cum ar fi hidroquinona sau vitamina C în concentrații peste 10% şi un acid exfoliant – citeşte Pete solare – prevenire și tratament)

În afară de niacinamide, booster-ul conține antioxidanți (vitamina C, canosine, etc), ingrediente reparatoare și ingrediente inhibitoare de melanină. Pentru efectele vizibile ale acestui booster este necesară protejarea pielii de radiațiile solare tocmai pentru ca excesul de melanină, porii dilatați și lipsa fermității sunt cauze ale expunerii neprotejate la radiațiile solare.

Niacinamide este o formă de vitamina B3 cu rol de cell communicating, la fel ca și retinolul și este în special de folos persoanelor care din diverse motive nu pot aplica retinol pe ten însă este recomandată și în rutine care conțin retinol, pentru a potența efectele acestuia și a obține mai repede și mai eficient rezultatele dorite.

Niacinamide poate fi aplicat în timpul sarcinii și pe perioada în care alăptezi!

Poate fi folosit pentru orice tip de ten, mai puţin de către persoanele care au toleranţă mică la niacinamide. Persoanele sensibile ar trebui să testeze produsul înainte de achiziționare (personal recomand a testa orice produs înainte de a-l cumpăra, mai ales dacă are ingrediente active în concentraţii mari).

Deşi tenul meu afectat timp de aproape 30 de ani de radiaţiile solare (din lipsa protecţiei solare) şi de acnee nu are culoarea uniformă, iar lipsa protecţiei solare şi excesul de sebum au dus la dilatarea porilor, cred că eu am fost una din puţinele persoane care nu am fost prea interesată de a încerca Resist 10% Niacinamide Booster.

În anii de când îmi îngrijesc tenul corect am ajuns să am un ten cu aspect sănătos, fără acnee, cu urme minore ale prezenţei acneei pe ten (câteva pete rămase în urma pustulelor, câteva micro cicatrici permanente), cu pori mult mai mici, dar încă cu aspect departe de normal, cu tendinţa de a face pete sub ochi, dacă nu sunt extrem de atentă cu protecţia solară în zona respectivă.

Fermitatea, porii micşoraţi, culoarea uniformă şi îmbunătăţirea funcţionarii celulelor pielii – toate potenţiale efecte ale niacinamidei – sunt lucruri pe care şi le doreşte orice femeie, mai ales o femeie care are ten gras şi tendinţe acneice.

Însă dezinteresul personal faţă de acest produs unic în industria cosmetică, apreciat de o mulţime de persoane se datorează sensibilităţii pe care o am la niacinamide. Folosesc produsele Paula’s Choice de aproape 7 ani şi am încercat aproape toate produsele lor, iar cu cele care conţineau niacinamide nu am avut cea mai bună relaţie.

Primul produs cumpărat de la Paula’s Choice conţinea niacinamide şi m-a ajutat enorm în vindecarea dermatitei seboreice pe care o aveam pe ten, iar în timp am folosit cu efecte foarte bune şi tonerele cu niacinamide (Skin Balancing Toner şi Resist Weightless Toner). Crema mea hidratantă de seară conţine niacinamide şi o folosesc de câţiva ani buni, nu am schimbat-o.

Însă în ultimul an am simţit că pur şi simplu tenul meu nu reacţionează foarte bine la tonerele cu niacinamide, uneori simţeam o uşoară usturime sau înroşire a pielii care dispărea în câteva secunde, iar după ce am oprit folosirea lor mi s-a confirmat că aveam dreptate.

Cum se poate integra noul booster cu niacinamide în rutina zilnică de îngrijire a pielii?

Am booster-ul din 9 iulie, dar recunosc că primele două săptămâni nici nu m-am gândit la el, chiar nu credeam că îl voi tolera prea bine. Însă curiozitatea a învins după ce am văzut review-urile despre produs.

Am testat booster-ul într-o seară în care nu am aplicat alte produs tratament (recomand testarea boosterului în acest fel), am curat tenul şi decolteul, am aplicat toner şi booserul cu acid hialuronic, Resist Pure Skin Brightening Treatment şi crema hidratantă Resist Clear Skin Hydrator (din aceasta am folosit trei pompe pentru ten, gât, decolteu). După aceea am amestecat 2 pompe din aceeaşi crema hidratantă cu 2 picături din Resist 10% Niacinamide Booster şi am aplicat pe ten, gât şi decolteu, dar nu foarte aproape de ochi.

Am simţit uşoare înţepături pentru câteva secunde, dar din fericire a fost prima şi ultima dată când am simţit acest disconfort. A doua zi tenul meu arăta odihnit şi luminos. Am continuat aplicările zilnice, în fiecare seară, treptat am găsit cea mai potrivită metodă de folosire a produsului adaptată nevoilor şi toleranţei tenului meu.

Aplic 10% Niacinamide Booster doar seara, 2-3 picături adăugate în crema hidratantă aşa cum am descris mai sus. Uneori aplic şi serul cu retinol Resist Intensive Wrinkle Repair Retinol Serum pe toată faţa (inclusiv în jurul ochilor, îl tolerez foarte bine). În jurul ochilor aplic Resist Anti Aging Line Minimizer ca ultim pas din rutina mea zilnică, în fiecare seară.

Nu aplic 10% Niacinamide Booster în serile în care am aplicat Clinical 1% Retinol sau Resist 4% BHA Treatment. Nu aplic booster-ul dimineaţa – preferinţă personală. O dată cu introducerea booster-ului în rutină am renunțat la Resist 1% Retinol Booster, îl foloseam seara în combinație cu Resist Clear Skin Hydrator.

Niacinamide, spre deosebire de retinol nu este fotosensibilizant şi nici nu se distruge atât de repede în prezenţa luminii şi aerului – booster-ul poate fi aplicat dimineaţa în combinaţie cu orice produs mai puţin cu crema ce conţine protecţie solară.

Produsul poate fi aplicat seara, dimineaţa sau seara şi dimineaţa, combinat cu orice alt produs cosmetic (mai puțin crema cu protecție solară) sau chiar singur – în funcţie de toleranţa şi nevoile tenului pe care se aplică.

Mai mult decât atât, poate fi folosit şi dacă nu aplici protecţie solară în fiecare dimineaţă, dar nu te aştepta ca efectele să fie cele lăudate în review-uri din simplu motiv că radiaţiile solare agravează aspectul porilor dilatați şi al petelor şi cauzează distrugeri la nivel celular, practic tot ce repari seara cu niacinamide strici ziua (de fapt distrugerea celulară din timpul zilei în care pielea nu s-a protejat de radiaţiile solare nu poate fi reparată într-o singură seară). Necesitatea aplicării protecției solare pentru a obține efecte anti aging este valabilă pentru orice fel de produs anti aging pe care îl aplici pe ten!

Preţ și cantitate

Resist 10% Niacinamide Booster este disponibil în 2 variante: 20 ml recipient cu pipetă şi 1 ml mostră în pliculeţ. Când vine vorba de preţ, 20 de mostre costă mai puţin decât produsul întreg însă achiziţionarea mostrelor nu este avantajoasă pe termen lung.

O dată deschis pliculețul, conținutul trebuie folosit în maxim 24 de ore ceea ce înseamnă că mai mult de 2-3 aplicări nu se pot obţine dintr-o mostră.

Într-un ml de booster sunt aproximativ 20 de picături ceea ce înseamnă că din recipient pot folosi 400 de picături, iar din 20 de mostre pot folosi maxim 200 de picături, restul va fi irosit.

Atenţie! Nu aplica toată cantitatea de ser din mostră pe ten o singură dată, vei aplica 20 de picături în loc de cele 2-3 picături recomandate!!!

Rezultate observate şi concluzii

Au trecut aproximativ 6 săptămâni de când folosesc boosterul, iar în tot acest timp mi-am studiat cu atenţie pielea temându-mă de intoleranța la niacinamide, însă am observat nu numai lipsa semnelor de iritație în urma celor 5 aplicări săptămânale, dar porii sunt vizibil micsorați, tenul are aspect luminos, iar pielea își menține fermitatea.

Petele de sub ochi au fost estompate mult mai mult decât credeam, am senzația că niacinamide 1% potențează efectele hidroquinonei și a acizilor exfolianți și că elementele cu rol de inhibitor de melanină din booster chiar sunt eficiente în cazul meu. Pielea este hidratată și catifelată, cu aspect sănătos.

Consider că în acest ritm voi avea suficient produs pentru 3-4 luni, lucru care mă bucură.

Este Resist 10% Niacinamide Booster tot ce are nevoie tenul meu pentru a obține rezultatele de mai sus?

Nu. Protecția solara, exfolianții cu acid glicolic și acid salicilic, produsele hidratante și serurile cu mulți antioxidanți și ingrediente reparatoare, retinolul în concentrație 1% – toate contribuie la aspectul sănătos al tenului meu, la menținerea fermității și stimularea colagenului, la micșorarea porilor, uniformizarea culorii pielii, prevenirea apariției pustulelor, menținerea porilor curați și estomparea ridurilor.

Este Resist 10% Niacinamide Booster necesar și important în rutina mea?

Da. Împreună cu retinolul, acizii exfolianți și antioxidanții pe care îi aplic pe ten, gât și decolteu, niacinamide ajută pielea în a avea o textură fermă, culoare uniformă și aspect neted, cu pori cât mai mici datorită acțiunii directe asupra celulelor pielii și modului de funcționare a acestora cât și datorită faptului că potențează efectele altor ingrediente active.

Recomandări

Citește cu atenție toate detaliile despre produs pe pagina produsului, în magazinul din România (link pe imagine), mai ales întrebările frecvente. Dacă dorești să integrezi produsul în rutina ta alege să încerci mostre pentru a testa toleranța tenului și aplică doar în combinație cu un alt produs (a fost formulat cu acest scop) cel puțin pentru primele aplicări. Pentru rezultate vizibile în cel mai scurt timp sunt necesare cel putin 5-7 aplicări săptămânale, însă și persoanele care aplică mai rar vor beneficia de efectele niacinamidei asupra pielii, observate în timp. Ajustează numărul de aplicări și metoda de aplicare în funcție de nevoi, preferințe personale și toleranța tenului tău.

43 comentarii

Scrie un comentariu
  • Super, dabia asteapta mama mea sa il incerce.Am si eu nevoie de un sfat te rog:am o acnee usoara, durerioasa si inflamatorie.Foloses bha Pc si retinol dar as incerca si duac gel, brevoxyl nu ae mai gaseste.Ce zici?

  • Cat de explicita e descrierea ta, ca de obicei de altfel.
    Acum cred ca mi-l doresc din nou, pentru acele pete sub ochi care imi apar din cauza transpiratiei care imi anuleaza eficienta cremei cu spf:(. Urasc asta pana la cer si inapoi dar nu am ce face, ma mai acopar cu ochelarii de soare dar totusi….
    L-am pus in cos, acum trebuie numai sa astept ca in UK nu au optiunea de livrare rapida cei de la PC 🙁

  • Salut! Si eu am intoleranta la niacinamide, am renuntat aproape total. Doar skin balancing gel e inca in rutina, dar am facut o pauza de la el pentru ca nu mai merge cu nimic. L-am schimbat cu crema de seara pt ten gras din gama calm.
    Dar am zis ca merita sa incerc acest booster. Am doar o aplicare pana acum. momentan ma lupt cu petele impreuna cu hydrouinone, sunt foarte consecventa in aplicari, se vad rezultate in jurul ochilor cam la doua saptamani cu aplicari seara de 6 ori pe saptamana.
    Cred ca acest booster merita, daca ajuta hydroquinone, daca imi va micsora porii. E interesant mixtul cu un serum retinol, insa mie imi place sa il amestec cu gelul crema din Calm.

    O mica intrebare. As vrea sa testez boosterul cu retinol. De ce nu a facut Paula cateva mostre? 🙁
    Multumim pentru review.

    • Anca,
      Ma bucur ca iti place, deja sunt ceva persoane care nu se impaca bine cu alte produse cu niacinamide (in special tonerele), dar tolereaza excelent boosterul cu 10% niacinamide si au rezultate vizibile in timp scurt.
      Nu stiu de ce nu exista mostre de retinol booster, dar incearca Clinical 1% Retinol, poti adauga o picatura in crema ta de seara.

      • Corina, la un moment dat chiar ma gandeam ca nu niacinamidele sunt problematice pentru mine, m-am gandit chiar ca e o combinatie cu alte ingrediente. Nu tolerez niciun toner cu niacinamide. Am avut chiar un tub balancing si altele testat timp de 4 ani prin mostre fara nici un rezultat pozitiv. Chiar sunt surprinsa. Noroc de tine ca l-ai testat si vroiam sa vad daca teoria mea e corecta. Legat de retinol, am avut 3 clinical mini, acum sunt la un tub mai mare, tolerez retinol extrem de bine, chiar in jurul ochilor, dar e un pic prea gras pentru vara. Doar sa nu fie un alt ingredient in acel booster care sa ma deranjeze. Si mi se pare mai practic un booster, il amestec cu altceva.

        Ma repet dar sunt surprinsa de acest booster. Dar pentru rezultate vizibile (pori), ar trebui sa fiu constanta cu aplicarile.

  • Bună, Corina! Nu are legătură cu subiectul ceea ce vreau să-ți spun, dar sunt oarecum disperată si aș dori să mă ajuți, dacă se poate. Am folosit multe luni gama albastră Paula’s choice ( cleanser, exfoliant, crema hidratanta, crema spf 50). Totul bine si frumos, scăpasem de coșurile imense si dureroase de sub piele, fața arăta total diferit, și eram foarte fericită. A venit lună iulie în care am făcut pauză pentru că am mers la mare, ștrand, munte, și am zis că atâta soare nu se împacă cu exfoliantul. Am folosit în continuare doar spf si cleanser. Din august am reluat schema, știind ca nu o să mai văd soarele, nu prea sunt adepta, si de atunci totul merge fff prost. Am coșuri imense si partea proastă e că îmi tot ies, nu e nici o ameliorare, nu simt nici o furnicătură la aplicarea exfoliantului ca înainte, nu mă mai ajută deloc. Fața mea arată oribil iar intr-o lună si jumătate voi fi mireasă. Te implor, ajută-mă! 🙁 Ce să fac???

  • Un articol cuprinzator insa mi-ar fi placut si o comparatie fata de Line Minimizer care contine niacinamide in procent mare. Eu il folosesc in jurul ochilor, imi place insa nu inteleg de ce acesta are 15 ml si e mai scump decat boosterul de 20 ml? Se va termina in curand si nu stiu daca e avantajos sa il recumpar sau sa incerc boosterul si in zona ochilor.
    Multumesc.

    • Tina,
      Cele doua produse nu se compara pentru ca diferenta de concentratii este foarte mare. La fel cum nu poti compara Resist Wrinkle Repair Retinol Serum cu Resist 1% Retinol Booster.
      Eu iti recomand sa adaugi o singura picatura in crema ta de seara si sa aplici si in jurul ochilor, cu mare atentie, va fi la fel de eficient (poate si mai eficient) decat Line Minimizer. Poti pe restul fetei sa aplici mai multe picaturi.
      Eu folosesc cu efecte pozitive Line Minimizer, dar voi renunta la el daca pielea mea va tolera bine boosterul in zona ochilor.
      Nu pot comenta in legatura cu pretul – producatorul indica preturile produselor, nu distribuitorii din Europa.

  • Salut! Iti multumesc mult pentru recomandarile date…sunt foarte multumita de produsele pe care mi le-am luat de la Paula’s choice. Vreau sa incerc si boosterul cu niacinamide. Il pot aplica seara dupa Differin? Dimineata ma dau cu Skinoren apoi protectie solara. Multumesc!

    • Cornelia,
      Cu drag. Da, poti aplica boosterul cu niacinamide (in combinatie cu crema ta hidratanta), aplicat dupa Differin, daca tenul tau tolereaza aceasta combinatie.

  • Bună, Corina!

    Am dat de curând de o gamă nouă de produse numită The Ordinary care par să fie produsele ideale: bine formulate și extrem de ieftine (ceea ce mă face să fiu sceptică și să-ți cer părerea). De exemplu, serul lor Niacinamide 10% + Zinc 1% având compoziția: Aqua (Water), Niacinamide, Zinc PCA, Tamarindus Indica Seed Gum, Pentylene Glycol, Carrageenan, Acacia Senegal Gum, Xanthan Gum, PPG-26-Buteth-26, PEG-40 Hydrogenated Castor Oil, Ethoxydiglycol, Phenoxyethanol, Chlorphenesin și o cantitate de 30 ml, costă undeva la 6 euro; ceea ce mi se pare suspect. Nu livrează în România, dar voiam să te întreb dacă merită osteneala să mă dau peste cap să le obțin cumva. Observ că e un brand nou lansat și nu-mi dau seama dacă tot ce găsesc de bine despre ele sunt postări menite să facă brandul vizibil. Mie mi se pare prea frumos ca să fie adevărat, dar m-am gândit că cel mai bine mă poți lămuri tu.
    Deși tot vreau de multă vreme să-ți mulțumesc pentru blogul ăsta (tot ce știu despre cosmetică de-aici știu) și pentru că ai adus produsele PC la noi, n-am găsit până acum ocazia s-o fac. Deci mulțumesc, faci o treabă minunată!

    • Roxana,
      Multumesc de aprecieri, ma bucur ca iti este de ajutor blogul.
      Mi-am pus aceleasi intrebari si eu cand am vazut cum toata lumea le lauda pretul! Formulele sunt safe insa din pacate eu nu pot folosi astfel de formule simple, eu folosesc foarte foarte multe ingrediente active, antioxidanti, ingrediente reparatoare, etc. De aceea abordarea propusa de Paula’s Choice este ideala pentru mine: produse ce contin concentratii mari din anumite ingrediente si concentratii medii de antioxidanti, skin identical, etc, in acelasi recipient. The Ordinary nu se poate compara cu Paula’s Choice, diferenta de formulare, calitate a ingredientelor (atentie mare la formele de retinol, hialuronic, vitamina C, etc pe care le folosesc, sunt multe variante si calitatea lor difera foarte mult) si mai ales experienta de 30 ani si autoritatea in domeniu lipseste cu desavarsire in cazul The Ordinary. Toate acestea se reflecta in pret!
      The Ordinary e super ok, are pret foarte bun, nu contine parfum si are si ingrediente active foarte potente. Pentru cine doreste o astfel de abordare simplista, dar fara iritanti, The Ordinary este o idee buna. Pentru mine tot ce ofera brandul asta este mult mai putin potent decat ce folosesc eu.
      Mai mult decat atat, in maxim 2 ani preturile de la The Ordinary se vor alinia cu piata, acum ei vand in pierdere (de altfel fondatorul brandului recunoaste acest lucru) ca parte din tactica de marketing. Fondatorul are alte 10 branduri de cosmetice, lansate in ultimii 3 ani, cu preturi intre 50 si 500 lei.
      Toate brandurile acestei companii au acelasi laborator. Intrebarea mea pentru aceasta companie este simpla: care produs este bun, cel de 50 de lei sau cel de 500 lei? Pentru ca nu poti spune ca au aceeasi calitate, ar fi ridicol sa faca asta, cine e prost sa plateasca 500 de lei pentru un produs daca cel de 50 de lei este la fel de bun?

  • Bună dimineața!

    Am o întrebare poate prostească dar asta mi-a venit sa-ntreb:

    -dacă serul are 10% niacinamide (adică 10 g niacinamide în 100 g solutie =booster), in acele 2-3 picaturi cat folosești la o aplicare, câte procente se pot găsi …teoretic ar fi tot 10 %…

    Nu stiu dacă tenul meu ar suporta?
    Chiar si in amestec cu alt produs…
    Si nu-mi rămâne decât să foloesc procente mai mici ca să evit eventuale reacții : iritatii, pustule…

    • Ana,
      Poti folosi o singura picatura, aplicat de 2-3 ori pe saptamana daca vrei sa incerci, dar bineinteles alege sa incerci mostre. Insa daca ti-e teama de eventualele reactii secundare alege produse cu concentratii mai mici. Niacinamide este un ingredient foarte eficient, la fel si retinolul.

      • Multumesc Corina!
        Eu intre timp am aplicat pe piele in produs cu 4%niacinamide.
        Este de fapt o crema de maini LRP. O sa râzi…
        Insa n-am de cand să aplic zilnic pentru ca are si 30% glicerina .

        Am inteles că prea multa glicerina care este higroscopica ,in timp poate duce la o deshidratare a pielii in tesuturile inferioare.

        Are si putin unt de shea sau mai mult nu stiu exact, si trebuie sa fiu atenta, desi eu n-am treabă cu cosurile.
        E o crema fără iritanti cu formulă simplă dar cu aceste niacinamide.
        Sunt mulțumită momentan de aspectul feței.
        Acum ce sa fac …caut si eu rezultate mici cu costuri mici.
        Dacă voi începe munca poate voi putea incerca si eu un”1%Retinol”!
        Cine stie ?!

        Dar retinolul chiar poate modifica aspectul ridurilor?
        Nu să le elimine doar la atenuate mă refer ?
        Pe curând, Corina!

  • Cum de manifesta sensibilitatea ta la niacinamide?
    Piele buburuzata adica eruptii,?
    M-ar ajuta mult un raspuns clar.
    Se pare ca nici eu nu tolerez, cel putin 4%.
    Mi s-a buburuzat pielea dupa 3 aplicari am obsevat in zona ochilor , nu eram sigura dar asa a reactionat pielea mea.
    Deci, la tine cum se manifesta tenul la niacinamide tot cu eruptii?

    • Ana,

      Daca te referi la faptul ca nu tolerez foarte bine tonerele cu niacinamide, sensibilitatea mea se manifesta prin usoara usturime si inrosire a obrajilor. Intoleranta la anumite ingrediente se manifesta in moduri diferite, iar eruptiile pot fi un semn al intolerantei pielii sau pot sa fie cu totul altceva.

      • Buna Corina,
        Daca am 2-3 picaturi boosterr 10%, si daca-l amestec cu 0,5ml crema – să zicem- concentratia finala nu va mai fi 10%.
        Se mă exprim corect:
        în acel amestec booster+crema nu voi mai avea 10% NIACINAMIDE. (Altfel zis „il diluez”)
        Conform chimiei.
        Mă gândesc ca ar trebui sa tolerez niacinamidele.
        Eu folosesc un ser cu niacinamide si văd ca n-am nimic rău din contră, pielea pare că arată mai bine ca acum câteva luni în urmă.
        E posibil ca aplicând de 3 ori acea crema cu 30% glicerina să nu-mi fi făcut rău niacinamide ci glicerina?
        Pielea s-a uscat vizibil atunci…
        Acum e bine.

        • Ana,
          Daca adaugi 2-3 picaturi de 10% niacinamide in crema ta hidratanta tot 10% niacinamide vei aplica pe piele, doar ca baza ta purtatoare previne intr-o anumita masura aparitia iritatiei cauzata de intoleranta pielii la o concentratie atat de mare (in cazul in care exista aceasta intoleranta). Aplicarea a 2-3 picaturi este suficienta pentru toata fata, produsul este conceput ca un booster ce poate fi aplicat in crema hidratanta sau poate fi aplicat direct pe piele. Glicerina 30% este o concentratie foarte mare pentru aplicare pe ten.

          • Ana,
            Glicerina in concentratii mari degradeaza anumite elemente (corneodesmosomes) care mentin celulele pielii unite, iar aceasta degradare se poate observa pe ten ca descuamare si deshidratare. Din fericire procesul este reversibil, ai nevoie de multe ingrediente care sa repare bariera naturala a pielii.

  • Scuze,Corina!
    Cred ca m-am lămurit!
    Ai dreptate!
    Solvatul meu (niacinamidele) rămâne 10 % in amestec si chiar daca eventual „diluez”.
    Masa de substanță dizolvată (10g niacin amide) +masă solvent (crema)=solutie (amestec).
    Oare voi tolera 10 % niacinamide ?
    Si , de ce oare e atât de scump, cand niacinamide e un ingredient ieftin?
    Probabil, formula in sine, ambalajul si brandul…

    • Ana,
      Eu nu am crezut ca tolerez boosterul mai ales ca nu ma impac prea bine cu tonerele cu niacinamide, dar din fericire tenul meu nu numai ca tolereaza 10% niacinamide, dar am rezultate foarte bune pe pete cu acest produs. Boosterul cu 10% niacinamide contine multe alte ingrediente benefice tenului, este un mix complex de ingrediente active, dintre care niacinamide are concentratia cea mai mare.

  • Bună Corina! Mă numesc Andreea, am 23 de ani, tenul meu este gras,am puncte negri și pori dilatați. De aproximativ 6 luni folosesc produsele Paulei și sunt foarte mulțumită, aspectul tenului meu s-a îmbunătățit, iar serul cu niacinamide este super! Am citit multe articole pe blogul tău, datorită ție am început să folosesc aceste produse pe care pur și simplu le ador, pentru asta îți mulțumesc. Însă, acum 3 ani mi-a ieșit pe față un neg, pe nas, când am văzut că tot crește am mers la un medic dermatolog care l-a criocauterizat, după câteva luni au apărut 2 negi, iar am mers la medic,iar au fost criocauterizați, apoi am trecut la electrocauterizări. Am vizitat doi medici dermatologi și am întrebat ce se poate face, răspunsul lor: nimic! Doamna doctor la care merg periodic mi-a prescris medicamente pentru întărirea sistemului imunitar, dar nimic nu s-a schimbat. De 3 ani merg la dermatolog odată la 2-3 luni pentru a criocauteriza sau electeocauteriza acești negi care tot se înmulțesc. Spune-mi, te rog, dacă pot face ceva pentru a scăpa de ei?! Îmi cer scuze pentru mesajul lung. Mulțumesc

    • Andreea,
      Care este diagnosticul pus de medic? Care este numele lor, pentru ca negi nu poate fi.
      Da, este adevarat ca dermatologia nu poate preveni aparitia verugilor si nevilor, dar multe din aceste probleme au cauze virale. Dupa ce te-ai lamurit care este denumirea medicala ia legatura cu un medic homeopat sau naturist care poate iti ofera solutii – care bineinteles nu sunt creme cu aplicare locala.

  • Buna Paula. Folosesc produsele practiv+ si as dori sa stiu daca pot amesteca booster-ul cu produsul pe care il aplic la final de proces pentru hidratare, anume ‘complexion perfecting hydrator’ (care contine 0.5% acid salicilic)?

    • Andreea,
      Boosterele pot fi combinate cu orice produse, mai putin produsul cu protectie solara. Nu stiu ce pH ale acel produs, dar un produs hidratant nu are proprietati exfoliante, acidul salicilic este posibil sa nu fie activ in formula respectiva, nu stiu de ce l-au inclus.

      • Buna Corina! Dupa depasirea datei de expirare pot sa folosesc in continuare Clinical 1% Retinol Treatment? In sensul ca devine daunator, sau pur si simplu mai putin potent? Multumesc!

        • Ina,
          Retinolul este un ingredient foarte instabil, dupa data de expirare nu mai este eficient. Produsele expirate isi pierd in timp stabilitatea si pot deveni problematice pentru ten. Data de expirare a unui produs este de fapt strict legata de stabilitatea si eficienta ingredientelor active, iar cand anume produsul devine problematic pentru ten nu poti sti, de aceea e mai bine sa nu folosesti produse dupa ce au expirat.

  • Buna! Deci pot folosi acest booster si dupa ce am aplicat retinA (Cordes Vas)? Sau dupa ce am aplicat exfoliantul AHA? Si inca o intrebare ce nu are legatura cu acest post: in lupta cu acneea, ce recomanzi sa folosesc, retinA sau retinol 1% ? Multumesc!

    • Andra,
      Da, niacinamide poate fi folosit indiferent de ingredientele active aplicate anterior pe piele, cu conditia sa il tolerezi. Retin-A are potential iritant mult mai mare si nici nu se gaseste de o vreme in farmacii. Eu am folosit cu succes Differin inainte de Clinical 1% Retinol. Poti incerca ambele variante si apoi poti decide care este cea mai potrivita pentru tine. Incearca mini produsul de la Clinical, iti este suficient timp de 14 saptamani, o aplicare saptamanala, seara. Pentru acnee AHA-ul este mai putin eficient, BHA-ul este exfoliantul de care ai nevoie, citeste te rog articolul despre exfolianti.

  • Buna ziua Pasagera!
    De 2 ani de zile urmaresc cu mare atentie articolele tale!
    Asa m-am hotarat sa achizitionez produsele Paula Choice, care intr-un fel sau altul m-au ajutat foarte mult!
    Noul meu produs este chiar Niacinamide Booster pe care il folosesc de doua luni!
    Problema mea este in felul urmator!
    Asa vrea sa iti trimit o poza cu fața mea..e groaznica..si nu stiu ce am facut fals in rutina mea zilnica de ingrijire a tenului 🙁
    Seara dupa curatarea tenului aplic BHA 2% Liquid, dupa o jumatate de ora Niacinamidele, iar pe pustule Benzackne si pe pete Resist vitamin C !
    Dimineata AHA 10 %, dupa o juma de ora Niacinamidele si protectie solara SPF 50 tot de la Paula choice!
    Totul a fost bine si frumos pana acum, si de o saptm fața mea e plina de pustule 🙁
    Multumesc mult de ajutor!

    • Madalina,
      Tu folosesti produsele tratament complet incorect. Te rog citeste cu mare atentie detaliile de folosire ale produselor. Nu poti folosi BHA 2% Liquid in fiecare seara decat daca ai ten gras, nu poti aplica Benackne peste BHA 2% Liquid, ambele sunt ingrediente potente care pot duce la iritatia pielii si in nici un caz nu poti aplica al treilea produs cu ingredient activ (vitamina C 25%) peste cele doua produse tratament.
      AHA 10% se numeste Resist Weekly Treatment si se aplica o data pe saptamana, seara, in nici un caz in fiecare dimineata. Dimineata protectia solara trebuie aplicata dupa maxim 5-10 minute de la aplicarea ultimului produs si nu poti lasa 30 de minute intre aplicari.
      Te rog din nou sa citesti cu atentie detaliile de aplicare a fiecarui produs pe site-ul https://www.paulaschoice.ro si sa ajustezi numarul de aplicari in functie de toleranta pielii. Intre timp opreste toate produsele tratament si incearca sa repari eruptiile cauzate de folosirea incorecta a produselor.
      Apoi poti introduce treptat fiecare produs in rutina ta, testand cu atentie pe rand, toleranta la fiecare ingredient nou, timp de cel putin 2 saptamani pentru fiecare ingredient.
      Citeste te rog despre rutina anti acnee aici: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html.

      • Buna!eu folosesc de la PC Resist treatment BHa 2% pentru keratoza pilara.am abia o sapt,intr-adevar lasa o pielef fina dar cam atat..e adevarat,ca e prea devreme,si as vrea sa incerc si ceva pe baza de niacinamide.crezi ca ar avea mai mult efect acestea din urma pentru keratoza?mersi

        • Simona, pentru keratosis pilaris sunt necesari exfolianti, ingredientele reparatoare cum ar fi Omega, ceramide, acid hialuronic etc si retinolul. Niacinamide are alte beneficii, nu amelioreaza keratosis pilaris.

  • Buna Corina! O intrebare am si eu, daca se poate, este posibil sa fie o reactie normala dupa folosirea acestui ser cu Niacinamide si anume sa mi apara cateva (vreo 5) cosuri mici fara puroi, doar in zona T a fetei ca reactie normala, sa zicem de obisnuire a tenului la ingredientul activ? In aceasta zona micile probleme au inceput dupa folosirea serului. Nu m a usturat fata, nu mi s a inrosit si am inceput seara cu o picatura amestecata in crema hidratanta Clear. A doua zi fata deja era luminoasa si in celelalte zone arata ff bine, exceptand micile denivelari inrosite in zona cu exces de sebum si imi doresc sa pot folosi in continuare acest ser ptr beneficiile lui. Un sfat referitor la dozajul acestui ser in cazul meu ar fi binevenit. Tenul meu este mixt, in general tolerant, cu pustule in zona maxilarului de care sper sa scap si urmez o rutina zilnica ( PC) respectand cerintele tenului, al produselor si cantitatile necesare. Iti multumesc frumos!!

    • Ramona, niacinamide este un ingredient destul de bine tolerat, dar pielea poate reactiona negativ la orice. Foloseste o zi da, o zi nu, aplicat o picatura seara in crema hidratanta si observa cu atentie reactia pielii. Daca dupa doua saptamani inca mai apar eruptii poti incerca aplicari si mai rar, dar in acest caz este mai bine sa alegi un produs cu o concentratie mai mica de niacinamide, cum ar fi Defense Antioxidant Pore Purifier pe care il poti aplica seara, inainte de crema hidratanta. Sa stii ca si Clear Oil Free Moisturizer contine niacinamide.



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.