Soluţii pentru pete – Acidul kojic

„Melanina este o substanţă pigmentară închisă la culoare prezentă în piele, păr şi membranele ochiului” (definiţia melaninei din dicţionarul RoMedic).

Expunerea la soare fără protecţie duce la producerea în exces a melaninei, ca o reacţie de protejare a pielii la radiaţii, iar în urma acestui exces de melanină, pe piele pot rămâne zone hiper pigmentate care poartă denumirea de melasmă.

Acidul kojic rezultă în urma procedeului de fermentare al vinului de orez japonez (sake), iar în urma testelor în vitro, în vivo şi pe animale, s-a dovedit că este eficient în inhibarea producerii de malanină. Cu toate acestea, acidul kojic în concentraţii suficient de mari pentru a fi eficient în reducerea melasmei poate fi iritant şi este cu mult mai iritant decât hidroquinona (hydroquinone) care este până în acest moment cel mai eficient ingredient şi cu riscul cel mai mic de iritare în tratarea melasmei.

Totuşi, de ce nu există foarte multe produse care să conţină acid kojic? Pentru că acest acid este unul dintre cele mai instabile ingrediente folosite în cosmetică. Dacă este expus luminii şi aerului îşi schimbă culoarea în maro şi îşi pierde eficacitatea. Multe companii cosmetice folosesc ingredientul kojic dipalmitate ca alternativă, acesta fiind mult mai stabil, cu toate că nu există studii care să ateste că acesta este la fel de eficient ca şi acidul kojic, există doar studii care atestă faptul că este un bun antioxidant.

În cazul în care doriți să încercați acidul kojic pentru tratarea melasmei, vă recomand să analizați cu atenție produsele care au în compoziție acest ingredient.

Bibliografie
Cellular Signaling
Analytical Biochemistry
American Journal of Clinical Dermatology
Archives of Pharmacal Research
The Original Beauty Bible, Paula Begoun
Skin Lightening and Depigmenting Agents

30 comentarii

Scrie un comentariu
    • Buna Simona,
      O sa scriu mai multe posturi despre melasma (daca astea sunt petele pentru care iti doresti o crema) si poti alege tu din solutiile disponibile pe piata. Ca sa iti recomand o crema ar trebui mai intai sa iti vad petele apoi sa imi spui de cand le ai, cum au evoluat in timp si ce produse ai incercat. Imi poti scrie un mail. Sa nu uiti ca eu nu sunt dermatolog.

      • si eu sunt interesata ce creme sunt eficiente pt aceste pete nesuferite.eu le-am capatat dupa nastere.am deasupra buzei superioare si la coltul ochilor in partea inferioara.multumesc anticipat pt raspuns.o zi frumoasa!!!

      • si eu am pe tot corpul pete ca de batranete si pistrui in special pe picioare. pe picioare mai am si niste proeminente aspre. merg curent la dermatolog dar nu mi-a dat nici un fel de crema sau ceva, sunt foarte jenata de petele astea. se inmultesc de la an la an si se coloreaza mai inchis. daca stiti o crema poate imi trimiteti si mie un email

        • Buna Anca,
          Tratarea unor zone hiper pigmentate se face in timp si incepe de la protectie solara, exfoliere, hidratare corecta si pana la tratamente specifice cu acid kojic, vitamina c, hidroquinona, etc. Poti citi articolele din aceasta sectiune pentru mai multe detalii.

  • buna. ma numesc alexandra si as dori sa ma sfatuiti si pe mine in legatura cu o problema, avand in vedere ca sunteti dermatolog. am un ten mai dificil, si inca nu am gasit crema potrivita pt tipul meu de ten. in plus am pe pometi pistrui, si cateva pete maronii, dar nu foarte multe. si niste puncte albe mici. din ce stiu, cred ca sunt puncte de grasime. repet, ca nu sunt foarte multe, dar as vrea sa am tenul curat si sa scap de ele. pana acum nu am fost la un dermatolog. am mai cautat pe internet diferite creme pentru problema mea, dar nu prea vreau sa le folosesc fara acordul unui specialist. plus ca sunt asa de multe produse ca nu stiu care ar fi cel mai potrivit pentru mine. ce ma sfatuiti ? multumesc anticipat

    • Buna Alexandra,
      Nu sunt dermatolog si nici nu imi doresc sa fiu. Sunt beauty adviser.
      Nu stiu ce inseamna ten dificil, va trebui sa fii mai clara in descrierea tipului de ten, citeste mai intai articolele de la Hidratare, Exfoliere, Acnee. De asemenea citeste te rog Ingrijirea tenului … – Rutina zilnica.
      Asta te sfatuiesc pentru inceput apoi revino cu o intrebare mai clara. In pricipiu trebuie sa intelegi ca ai nevoie de mai multe produse pentru a-ti mentine tenul sanatos si anume: curatare, hidratare, exfoliere si protectie solara. Acestea sunt produse necesare zilnic.

    • Buna Laura,
      In articolul despre zone hiper pigmentate vei gasi mai multe optiuni de tratament ale acestora. Ele functioneaza la fel pe corp, dar nu sunt concepute pentru „a albi” corpul.
      Nu mi-ai spus ce afectiune ai, de ce ai nevoie de aceasta albire radicala, dar oricum aceasta intrebare ar trebui sa o pui unui medic, mai precis aceluia care te va trata de afectiunea ce o ai.

  • sunt indragostita de site ul tau!!!si iti multumesc ca faci asta:)
    citeste de cateva ore si inca mi e frica ca nu apuc totul.sunt obosita moarta ,si nu ma pot lasa:)) am sa ma mai rasfat si maine cu „delicatesele” tale!
    acum, problema mea ar fi asa:pistrui si pete.incercat creme de albire,creme factori protectie regulat, exfolieri,hidratari.acum intrebarea mea ar fi, acidul glicolic-35% are vreun beneficiu,impotriva petelor??

    • Buna Daniel,
      Sunt mai multe forme de tratare ale afectiunii, pielea reactioneaza diferit la ele. De la cremele cu corticosteroizi pana la transplant de melanocite. Este nevoie sa consulti un dermatolog pentru a te sfatui, aceasta afectiune nu este simplu de tratat si nu iti recomand sa incerci metode de tratament de pe internet, din reviste, de la prieteni, etc.

  • Buna pasagera , am si eu o problema si te rog mult sa ma ajuti . Am pe nas , putin sub ochisorii si putin pe frunte pistrui .. cum as putea sa-i fac sa dispara ? Te rog nu ma trimite sa citesc nu stiu ce articol ca nu inteleg nimic din ce scrie .. imi poti spune sincer daca vre-o crema sau mai multe combinatii de creme ma va ajuta sa-i fac sa dispara de tot ? Nu-i mai suport .. am incercat remediul naturalist care este faimos pe internet adica lamaia dar aplicata zeama pe fata ustura groaznic… Help !! :o3

  • Eu am reversul zonelor hiper pigmentate, daca exista asa ceva. Nu ii gasesc o denumire, ca sa pot cauta pe blogul tau, fara sa te mai deranjez cu intrebarea. Nu ma deranjeaza in mod special. Cred ca le am de la arsurile solare de anul trecut, desi m-am protejat cu spf 25 sau 30, dupa prima zi, deasupra labei piciorului aveam cateva semne hiper pigmentate, intr-o forma ciudata, ca si cum dadusem cu ceva (mana, prosop, nisip) pe acolo si am indepartat (fara sa stiu!) crema cu spf. In timp, mi-a mai ramas un semn in forma de linie si e mai alb decat pielea mea (eu oricum sunt alba, nu inteleg cum de am semne si mai albe decat mine), plus cateva cerculete pe restul picioarelor (vreo 4 cerculete dispuse la intamplare). Chiar nu stiu cum se numeste ce am, poate zone hipo pigmentate, dar repet, nu ma deranjeaza cu nimic, ca sunt mici semnele si oricum sunt alba si nu ma bronzez.

      • Nu, din fericire nu e vitiligo. Cred ca de fapt petele astea mai albe sunt culoarea mea naturala, iar restul corpului are o nuanta-doua mai inchise (credeam ca asta e culoarea naturala a pielii mele), dar de fapt e bronzul de anul trecut. M-am speriat degeaba!

  • Buna, Corina! am inceput sa folosesc Skinceuticals Pigment Regulator. Am citit review-ul pe beautypedia si nu pare sa aiba ingrediente problematice. Producatorul recomanda utilizarea lui de doua ori pe zi. Eu l-am introdus treptat in rutina mea, acum il folosesc seara de seara de vreo 2 saptamani. Este un produs cu 2% acid kojic si 10% glicolic, conform producatorului. Are ph 4. Cum mi-a fost imposibil sa cumpar produsul cu hydroquinona de la Paula, am vrut sa incerc si acidul kojic, ca si solutie pt melasma. Tenul meu a reactionat bine la el, nu am nici o problema. Doar ca mie mi s-ar parea f mult sa il folosesc de doua ori pe zi. Nu stiu cum ar reactiona tenul, nu am incercat, dar mi-e teama sa nu ii fac mai mult rau decat bine. Crezi ca ar fi problematic folosit de doua ori pe zi, avand in vedere ingredientele lui? Dimineata folosesc o zi resist bha 2%, alta zi produsul cu acid azelaic PC.
    Iti multumesc ! O duminica frumoasa!
    Water, Glycerin, Hydroxyethylpiperazine Ethane Sulfonic Acid, Propylene Glycol, Glycolic Acid, PPG-2 Myristyl Ether Propionate, Ethylhexyl Palmitate, PPG-15 Stearyl Ether, Kojic Acid, Phyllanthus Emblica Fruit Extract, Isopropyl Palmitate, Isostearyl Neopentanoate, Cetearyl Alcohol, Dimethicone, Steareth-20, EDTA, Ceteth-20, Argilla/Magnesium Aluminum Silicate, Ammonium Hydroxide, Citric Acid, Xanthan Gum, BHT, Tocopheryl Acetate, Methylparaben, Sodium Metabisulfite, Propylparaben

  • buna , spuneti-mi va rog este buna crema depiwhite advanced si masca pt petele maronii de pe fata, a mai folosit cineva?am citi in prospect caci contine acid kojic …
    va multumesc astept raspuns

  • Buna,

    Ai idee cum as putea folosi acidul kojic pentru inner thigh pigmentation? De ceva ani (de cand nu ma mai pot bronza din cauza nevilor), inclusiv vara, port jeansi/pantaloni lungi si mulati iar din cauza asta pielea este putin mai inchisa la culoare si as vrea sa stiu daca ma pot spala cu el sau pot aplica comprese sau daca poti sa-mi recomanzi o crema depigmentara ori un sapun ti-as fi tare recunoscatoare pt ca altfel o sa iau ceva de capul meu si sigur o sa fie o risipa de bani :d



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.