Greșeli majore în îngrijirea tenului
1. Formarea unei păreri despre un brand
Majoritatea femeilor afirmă: ‘Produsele X sunt bune’ sau ‘Produsele Z sunt proaste’. Indiferent pe ce anume sunt bazate aceste afirmații, ele sunt greșite. Există extrem de puțini producători care au toate produsele formulate corect, dar nici măcar despre toate produsele de acest gen nu putem spune că ‘sunt bune’ pentru că un ‘produs bun’ este un produs care aduce anumite beneficii pielii. Din păcate nu există nici măcar un produs care să fie la fel de benefic pentru toată lumea pentru că pielea și reacțiile ei sunt diferite de la persoană la persoană. La fel este și cu ‘produsele proaste’. Indiferent cât de dezastruoasă e formula produsului și cât de mulți iritanți conține, există cel puțin o persoană din lumea întreagă care nu va suferi (vizibil) de neajunsurile cauzate de acel produs și va putea chiar spune că are efecte pozitive (100% placebo).
Evitați astfel să puneți o etichetă unei game întregi de produse și exprimați-va părerea despre fiecare produs în parte. Nu există produs bun, există produs bine formulat, potrivit tenului vostru așa cum nu există produs produs, există produs cu formule chimice mediocre sau produs bine formulat, dar total nepotrivit tenului vostru.
2. Achiziționarea cosmeticelor bazată pe ‘zvonuri’
Indiferent de reclama de la televizor, de afirmațiile unor vedete care folosesc crema X, de review-urile găsite pe internet sau de promisiunile producătorului în legătură cu produsul pe care doriți să îl achiziționați, vă reamintesc că aveți nevoie de produse cu o formulă potrivită tenului și nevoilor tenului vostru. Mai mult decât atât, chiar și un produs foarte bine formulat poate fi total nepotrivit în cazul în care nu tolerați un anumit ingredient din formula respectivă. Observați reacția tenului vostru la anumite ingrediente și bazați-vă achizițiile de produse pe lista de ingrediente și pe particularitățile tenului vostru.
3. Achiziționarea cosmeticelor în funcție de aspectul și mirosul lor
Din păcate majoritatea femeilor țin cont de aspectul ambalajelor produselor și mai ales de mirosul acestora atunci când își achiziționează produsele cosmetice. Atunci când deschid un produs nou, majoritatea femeilor îl miros! Borcănașele colorate și mirosurile plăcute au câștig de cauză. Din păcate, de cele mai multe ori, mirosurile plăcute se datorează anumitor ingrediente care sunt iritante, iar ingredientele benefice care ar putea fi incluse în formula produsului se distrug foarte repede în prezența luminii și aerului (de fiecare dată când se deschide capacul recipientului tip borcan). În plus, de fiecare dată când băgați degetele în borcan pentru a folosi produsul, îl puteți contamina cu bacterii pentru că multe persoane nici măcar nu se spală pe mâini înainte să folosească produsul și pentru că oricum nu există produse de curățare de uz general care să omoare toate bacteriile de pe suprafața degetelor.
Alegeți deci produse ambalate în recipiente opace, cu capace mici sau cu sisteme de dozare tip pompă. Excepție de la această regulă fac doar produsele care nu conțin apă și/sau antioxidanți sau ingrediente cell communicating; ex: balsamurile de buze pe bază de uleiuri vegetale și ceară sau produsele de curățare. Alegeți întotdeauna produse fără parfum sau alte ingrediente iritante cu rol de parfumare a produsului.
4. Produsul cosmetic miraculos
În cazul în care sunteți încă în căutarea produsului miraculos (aplicat local sau cu administrare orală) pentru îngrijirea pielii opriți-vă, nu există așa ceva! Rutina de îngrijire a tenului presupune câțiva pași importanți și nu este posibil să îngrijiți tenul cu un singur produs. În cazul în care aveți un ten de porțelan și doriți doar să îl păstrați în starea lui impecabilă aveți nevoie de un produs de curățare, un produs pentru protecția solară și un produs pentru hidratare. În cazul în care aveți probleme cu tenul (puncte negre, pete, acnee, eczeme, etc) aveți nevoie de o rutină complexă de îngrijire care poate conține unul, două sau chiar mai multe produsele destinate ameliorării acestor probleme. Produsul miraculos care să trateze acneea, să amelioreze punctele negre, porii dilatați și alte afecțiuni cutanate, nu s-a inventat și e foarte puțin probabil să se inventeze vreodată.
5. Produsul cosmetic care oprește timpul
Liniile fine din jurul ochilor pot fi ameliorate cu ajutorul unor produse cosmetice, însă ridurile nu. Majoritatea produselor cosmetice hidratante ascund ridurile fine de pe ten. Imaginați-vă un șervețel pe care îl îndoim de multe ori , după câteva îndoituri va avea o linie pronunțată pe care nu o mai putem îndepărta. Dacă introduceți șervețelul în ulei linia devine mult mai puțin evidentă, dar este tot acolo. După ce șervețelul s-a uscat linia devine evidentă din nou. La fel se întâmplă și cu produsele cosmetice care conțin emolienți, atâta timp cât sunt aplicate pe ten ridurile devin mai puțin evidente, însă o dată ce s-a renunțat la produsele respective ridurile devin din nou evidente.
Există însă produse care ameliorează cu adevărat liniile fine (pe care mulți dintre noi le numesc riduri). Aceste produse conțin în special ingrediente de tip cell communicating cum ar fi retinoizii cosmetici sau niacinamide. Emolienții nu au efect asupra ridurilor!
Ridurile adânci de expresie, din jurul ochilor sau din zona glabelei (intersprâncenoasă) se ameliorează extrem de puțin cu ajutorul produselor cosmetice ce conțin retinoizi, pentru acestea trebuie să apelați la un tratament cu Botox și/sau fillere. Produsul cosmetic care oprește timpul și menține pielea tânără, fără riduri, nu există!
6. Schimbarea frecventă a produselor cosmetice
Foarte multe persoane achiziționează ‘produsul miraculor’ de la care au pretenția să ofere un ten perfect în câteva zile. Total greșit. Chiar dacă ați achiziționat un produs excepțional, potrivit tenului vostru, este nevoie de mai mult de câteva zile (pentru produsele gen exfolianți) sau câteva săptămâni (pentru seruri, creme hidratante) pentru a observa efectele benefice asupra pielii voastre. Regenerarea celulară a pielii se generează o dată la 28 de zile (valabil pentru adulți cu vârsta apromaximativ între 18 și 35 de ani), iar neocolageneza (stimularea și formarea colagenului) se întâmplă o dată la câteva luni.
Asigurați-vă deci că ați achiziționat produsul formulat corect pentru nevoile tenului vostru și dați timp produsului că el să acționeze, integrat într-o rutină corectă de îngrijire a tenului. Stați departe de produse cosmetice care promit stimularea colagenului și îmbunătățirea structurii pielii în cel mai scurt timp.
Există persoane care reușesc să ajungă într-un anume timp, la rezultatele dorite și au tendința de a schimba produsule doar pentru că acestea nu mai au aceleași efecte evidente pe suprafața tenului. E normal ca în urma folosirii exfolianților chimici de exemplu, schimbările produse de acestea pe suprafața tenului să fie evidente și radicale în primele săptămâni/luni, dar ulterior folosirea exfolianților menține aspectul sănătos al tenului, acțiunea lor nu mai este evidentă pentru că se întâmplă la nivel celular. O rutină de îngrijire corectă, cu produse alese corect, trece de la tratare la menținere după câteva luni/un an. În acest caz, schimbați produsele cosmetice doar dacă doriți să încercați alte ingrediente de ultimă generație, nu pentru că ce folosiți nu mai are efect.
7. Folosirea produselor vizibil iritante sau nepotrivite
La polul opus se află persoanele care aplică produse cosmetice pe ten, observă apariția roșeții și iritației, simt usturime persistentă după aplicare și totuși nu renunță la produse pentru că au impresia că așa ar trebui să fie reacția tenului. Mai mult, sunt persoane care folosc produse ce duc la apariția pustulelor și consideră normal acest fapt, având credința că produsul ‘scoate la suprafața pustulele din piele’ sau că pielea ‘se detoxifică’. Total greșit! Nici măcar un produs cosmetic (și nici medicament) nu are ca efect pozitiv apariția pustulelor și nici nu detoxifică pielea. Orice schimbare în rău în starea pielii este un efect secundar cauzat de produsul aplicat. În afară de exfolianții chimici, vitaminele acide (ex: concentrații mari de vitamina C) și de ingredientele antibacteriene (vorbesc doar despre produsele cosmetice) nici un produs cosmetic aplicat pe ten nu ar trebui să ducă la senzația de usturime și în nici un caz la apariția roșeții și iritației pielii. Întrerupeți aplicarea produselor care produc aceste efecte pe tenul vostru, iar în cazul exfolianților este important să urmăriți reacția tenului și dacă usturimea persistă mai mult de câteva minute sau mai mult de câteva aplicări trebuie să răriți aplicările sau chiar să renunțați la tipul respectiv de exfoliant (cel puțin o perioadă – consider că aplicarea exfolianților se face corect și că reacțiile secundare nu sunt cauzate de aplicare incorectă).
8. Alegerea de a merge la somn cu machiajul pe ten
Sunt foarte multe persoane care din diverse motive, dorm cu machiajul pe ten. Machiajul care nu este îndepărtat în fiecare seară poate duce la blocarea porilor, apariția acneei, eczemelor, iritațiilor și chiar conjuctivita. Demachiați și curățați tenul înainte de somn!
9. Curățarea excesivă a tenului
La polul opus se situează persoanele care își tratează tenul de parcă ar fi un covor care trebuie curățat temeinic folosind săpun sau produse de curățare extrem de dure. În felul acesta echilibrul menținut de bariera naturală a pielii este distrus, pielea devine uscată, iritată, descuamată și vulnerabilă la apariția afecțiunilor cutanate. Persoanele care folosesc metode de curățare dure au, în general, ten gras și completează curățarea excesivă cu tonere astrigente, în dorința de a scăpa de excesul de sebum. Din păcate rezultatul este un ten și mai gras, deshidratat și iritat. Alegeți produse de curățare blânde, fără parfum sau alcool și renunțați la produsele astrigente. Nu vă curățați tenul de mai mult de două ori pe zi!
10. Lipsa protecției solare
Multe persoane consideră că au nevoie de protecție solară doar când merg la mare sau nici măcar atunci și nu au nici cea mai mică intenție de a folosi protecție solară iarna. Protecția solară trebuie aplicată în fiecare zi din an, chiar și în casă deoarece radiațiile solare trec prin ferestre și geamurile caselor și mașinilor (există însă ferestre cu protecție UV, în acest caz aplicarea protecției solare nu este necesară atâta timp cât nu părăsiți încăperile protejate de UV). Radiațiile solare, indiferent de anotimp, afectează pielea din primul minut în care sunteți expuși radiațiilor fără protecție solară! Distrugerile celulare cauzate de radiațiile solare, sunt, de cele mai multe ori, ireversibile pentru că modifică ADN-ul celulelor pielii, distrug colagenul, duc la formarea melasmei (zone hiper pigmentate), ridurilor și pot duce chiar la formarea cancerului de piele. De asemenea, protejarea ochilor și buzelor de radiațiile solare este extrem de importantă, unul dintre cele mai comune tipuri de cancer de piele este cel situat la nivelul pleoapelor. Aplicați protecție solară minerală pe pleoape și balsamuri de buze cu protecție solară, iar vara purtați neapărat ochelari de soare cu protecție UV.
11. Diagnosticare incorectă
Atunci când apare o problemă pe suprafața pielii, cele mai multe persoane caută un produs tratament în farmacii, pe internet, în reviste, etc. Majoritatea afecțiunilor cutanate (eczeme, acnee, melasmă, etc) se pot trata în urma abordării unei rutine de îngrijire corecte care să conțină și produsele cosmetice sau medicamentele cu aplicare locală potrivite pentru ameliorarea acestora. Este extrem de important să aveți un diagnostic corect înainte de a aborda orice fel de tratament, mai ales că, în unele cazuri, doar aplicarea produselor nu este suficientă (ex: dermatită de contract se tratează în primul rând prin oprirea contactului cu elementul cauzator). În multe cazuri, tratamentul ales incorect poate duce la înrăutățirea aspectului pielii și agravarea afecțiunii cutanate pe care încercați să o tratați. Nu vă bazați pe farmaciste, pe internet sau pe reviste să vă pună diagnostic corect și nu încercați tratamente propuse înainte să știți cu siguranță ce anume vă aplicați pe ten și mai ales de ce.
Ex: aveți acnee, ați citit că Brevoxyl este un tratament bun, cumpărați de la farmacie și începeți să aplicați pe ten, o dată sau chiar de două ori pe zi. După câteva zile observați că tenul se descuamează și este iritat, dar pustulele încep să se retragă. Cele mai multe persoane regăsite în acest caz continuă tratamentul, iar după câteva săptămâni tenul devine tot mai iritat, pustulele reîncep să apară și observați că în timpul zilei tenul este tot mai roșu și apare usturimea persistentă. Acesta este momentul în care multe persoane opresc aplicările și concluzionează că Brevoxyl nu e bun pentru ele. Ce s-a întâmplat de fapt? Nu știți ce este Brevoxyl, cu ce vă ajută, cum să îl aplicați și când să opriți aplicările dacă e cazul. Există câteva indicații importante de aplicare a acestui medicament, una dintre ele și cea mai importantă este specificată chiar în prospectul produsului (pe care majoritatea nu îl citesc). Brevoxyl se poate folosi doar dacă se aplică protecție solară în fiecare dimineață, în fiecare anotimp. Mai mult, Brevoxyl se aplică doar pe pustulele cu puroi, nu are efecte pe punctele negre sau porii dilatați, se aplică o dată pe zi și poate să fie sau nu tolerat. De aceea, o vizită la un dermatolog este primul pas în diagnosticarea și tratarea corectă a afecțiunilor cutanate (cu condiția să alegeți un dermatolog bun care să vă informeze corect despre tratamentul propus, inclusiv ce anume sunt produsele/medicamentele recomandate, cum se aplică, ce efecte au, la ce efecte adverse vă puteți aștepta).
În cazul în care sunteți autodidacți buni și reușiți să asimilați toate informațiile necesare îngrijirii tenului și a funcționării pielii puteți să încercați un diagnostic și o schema de tratament. Nu va fi ușor și nu se va întâmpla peste noapte, dar este posibil. Aplicarea tratamentelor după ce ați citit un singur articol foarte bun pe internet (sau multe articole care conțin informații greșite), după ce ați aflat că vecina și-a rezolvat problema cu acel tratament, la recomandările farmacistelor/ consultanților din departamentul cosmetice din farmacii sau fără nici o bază reală pot fi dezastruoase și cu efecte adverse grave sau în cel mai bun caz pot fi, pur și simplu fără nici un efect, doar o pierdere de timp și bani.
Hei, Pasagera, ti-am scris mai demult pe blog si sfaturile tale m-au ajutat mult. Problemele mele legate de accneea au aparut acum mai bine de un an si am avut suisuri si coborasuri ca sa zic asa. Dupa doua perioade in care fata mea a fost afectata de acnee( toamna anului 2013 si primavara anului 2014), a urmat o alta, in toamna anului 2014, cu o forma mult mai usoara decat cele precedente. Am fost la dermatolog si mi-a spus ca unul din motivele reaparitiei accneii mele a fost acela ca, foloseam fluocinolon( l-am folosit destul de mult timp, si cand m-am documentat, am aflat ce mare greseala am facut);Mi-a prescris skinoren si Protopyc care din fericire au avut efecte bune asupra pielii mele. De asemena am folosit un fond de ten ” Alverde” recomandat de o prietena , pentru tenul meu acneeic, care a fost bun si ce e drept, avea tendinta de a-mi usca pielea,insa era ok, intrucat fata mea secreta o cantitate mare de sebum.Acum am scapat de acnee, imi apar rareori mici cosuri , insa am o mica problema. Zona obrajilor mei( cea care fusese afectata) , fruntea si nasul acum sunt extrem de uscate, si au tendinta de a se inrosii , pielea pare sa se se exfolieze si simt uneori mici intepaturi( cand aplic fond de ten).Am aplicat de curand putina vitamina A si protectia solara, si ma gandesc sa inlocuiesc vechiul fond de ten cu un BB cream… Chiar nu stiu ce sa folosesc, am aplicat si un fond de ten, cumparat mai demult, ce e drept, de la Vichy, iar fata mea arata ca un zid zugravit. Intentionez, de asemena, sa schimb produsele de demachiat, intrucat am citit pe ambalaj faptul ca acestea contin alcool. Am fost sfatuita sa nu mai folosesc fond de ten in fiecare zi, deoarece pilea mea arata ok si fara, dar nu stiu ce sa zic. Ce ma poti sfatuii?
Dina,
Trebuie sa iti construiesti o rutina zilnica, corecta si completa si sa nu folosesti produse cu iritanti genl alcool sau parfum.
Daca folosesti sau nu fond de ten nu conteaza, atata timp cat acesta nu contine iritanti si iti este potrivit.
Protectie solara este obligatorie, in cazul tau cea minerala este cea mai buna (vezi articole pe blog).
Farte multe lucruri utile si noi pentru mine .Multumim mult Pasagera!!!
Buna Corina!multumesc mult pentru toate informatiile oferite!m-au ajutat foarte mult.Ce imi recomanzi si mie pentru un ritual zilnic de ingrijire cu produse Paula?am acnee severa,cicatrici,ten gras si 24 de ani 😉
Botoshica,
Alege gama Clear: cleanser, extra strength BHA, SPF, acid azelaic. (http://www.paulaschoice.ro/skin-care/clear-anti-blemish.html)
Iar crema hidratanta alege Skin Balancing Gel: http://www.paulaschoice.ro/skin-care/moisturizers/skin-balancing-invisible-finish-moisture-gel.html.
Bună !
De doi ani mă confrunt cu acnee si la sfatul dermatologui am folosit Eryfluid. Îmi apar coşuri numai în zona obrajilor. Pentru putin timp a avut efect după care era ca si cum nu foloseam nimic. Am început sa folosesc Clear pore normalizing cleanser, Skin Perfecting BHA si protecţie solară. Tot ce se remarcă de când folosesc, cam doua luni, e ca s.au micşorat pustulele si continuă să apară. Ce-i drept după baie le extrag pe cât pot de corect pe cele care permit si apoi aplic exfoliantul. Acum mă întreb daca fac ceva gresit sau chiar nu are efect? E posibil că aerul „murdar” să aibă si el o contributie ?Observ că cel mai bine e sa nu imi ating nicicum faţa, atât de sensibila e. Numai sa îmi tin mana sub barbie si apare un cos, doua, trei. Protecţie solară n.am folosit mereu, cred ca si aşa e o problema.
Georgiana,
Nu trebuie sa extragi pustulele. Aerul nu duce la aparitia acneei. Tenul nu se atinge, iar protectia solara este obligatorie.
Te rog citeste cu atentie si urmeaza indicatiile din acest articol: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html.
Buna! Am citit comentariile de aici si am zis sa iti cer si eu parerea! Am acnee de la 12 ani, acum având 22. Am încercat o multime de creme, de pe net, din farmacie, dar Fără efect, sau cu unul de scurta durata! Anul trecut in martie am urmat un tratament cu minoz si produsele de la Biotrade, a funcţionat, dar apoi acneea mea a revenit într-o forma mult mai grava, aşadar am luat Yasmin timp de 6 luni, dupa un control ginecologic si endocrinologic. In zadar..
Acum urmez un tratament cu Mask plus seara, dimineata Duo+(LRP ), crema cu spf bineinteles. Ptr curatarea tenului mi s a recomandat Exfoliac gel spumant de la Noreva , însă nu l am găsit si folosesc Gelul de la Bioderma! Pe lângă asta, vitamina a si e din a6a zi a ciclului menstrual pana in a26a. Menţionez ca tot ce am urmat pana acum a fost dupa ce mi am facut toate analizele endocrinologice, ginecologice si dermatologice. Ce părere ai?
Multumesc!
MP,
Ai nevoie de acid salicilic si un atibacterian, in rest ai deja in rutina un tretinoid (in Mask Plus Gel). Ce este Duo+LRP, nu inteleg.
Citeste https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html si urmeaza toate instructiunile de alimentatie si igiena.
Buna Corina,
Am parcurs si eu toate comentariile si o parte din articole (abia am descoperit blogul de ceva vreme:) ), dar tot nu gasesc un raspuns la problema mea.
De cateva luni mi-au aparut niste bubite mici (initial in zona barbii, apoi pe obrazul stang si inca putine pe frunte). Am mers la mai multi dermatologi, iar dupa o serie de diagnostice si tratamente, mi s-a spus ca am acnee. Am 29 de ani si iau anticonceptionale, asa ca am fost putin surprinsa, dar daca asta este parerea medicului… 🙂
Initial am facut un tratament cu Effaclar Duo, care insa nu a functionat, asa ca acum am o noua schema: curatare cu Effaclar spuma, Isotrexin gel (doua zile da, 3 nu), seara, iar dimineata Avene Clean-Ac. Am inceput de o saptamana, inca nu imi dau seama de rezultate, insa fata mea e un camp de lupta. Zona unde dau cu Isotrexin e rosie si descuamata, nu mai pot da cu niciun fond de ten, pentru ca se vede foarte urat.
Dupa aceasta lunga introducere, urmeaza si intrebarile: cu ce crema cu protectie UV imi recomanzi sa dau si cand? Mi-am cumparat Bioderma cu pigmen si Factor de protectie 50, in speranta ca voi putea inlocui fondul de ten, insa nu acopera deloc.
Inteleg din articolele de mai sus ca ar trebui ca dupa aplicarea Isotrexinului, sa mai aplic o alta crema. Avene e ok atunci?
Pana acum, era nesuferita acneea. Acum insa, pielea care pare ca se descompune arata si mai rau :(. Din pacate am si un job care presupune contactul destul de des cu o multime de oameni si efectiv nu stiu cum sa mai maschez :(.
Multumesc mult ca m-ai ascultat/ citit. M-ar ajuta mult un sfat, o recomandare.
Adela,
Ar fi culmea ca femeile care folosesc contraceptive sa nu aiba acnee sau femeile care au 29 de ani sa nu aiba acnee. 🙂
Bineinteles ca fata ta este un camp de lupta pentru ca tu folosesti un medicament (Isotrexin) care are scris clar in prospect ca este fotosensibilizant si protectia solara este obligatorie. De altfel medicum trebuia sa iti spuna acest lucru.
Nu numai ca iti recomand sa aplici protectie solara, dar iti spun foarte clar ca daca nu vei face acest lucru tenul tau o sa arate tot mai rau, o sa ai pete maro si o sa ramai cu sensibilitate.
Produsele cu protectie solara colorate nu au acoperire, culoarea are un singur rol: de a evita culoarea alba specifica produselor cu SPF, care se vede pe ten ca o masca.
Dupa ce aplici orice tratament, seara, astepti 5-10 minute si aplici crema ta hidratanta, de data aceasta fara protectie solara. Alege ce crezi de cuviinta, in functie de lista de ingrediente. Dupa cum spuneam in articolul de mai sus, chiar la punctul 1, nu pot sa iti spun daca Avene e ok sau nu.
De exemplueu folosesc Paula’s Choice, ai putea sa incerci http://www.paulaschoice.ro/skin-care/moisturizers/resist-anti-aging-clear-skin-hydrator.html.
Citeste cu atentie acest articol: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html
Sfatul meu ar fi sa opresti folosirea Isotrexinului pana cand tenul isi revine la normal si sa incepi chiar de azi sa folosesti protectie solara in fiecare dimineata.
Eu am avut probleme cu tenul acneic de când ma stiu, insa de vreo 6 luni acesta s-a agravat cu pustule pe bărbie si gat , si multe puncte mărunte tot pe gat. Pe spate insa am pustule mari , roșii si dureroase. Am mers la dermatolog si mi s-au recoltat probe de pe spate , insa nu a ieșit nimic la analize. Mi-a fost prescrisa o rețetă cu duac gel, efaclar si triacneal expert . Pe fata s-au ameliorat considerabil pustulele , insa am rămas cu pielea foarte uscata , roșie si iritata, parca ar fu arsa. Pe spate insa nu se vad rezultate prea considerabile. De ce oare nu se observa rezultate si pe spate? Cum sa fac sa nu mai am pielea pe gat așa de uscata su iritata? Ms
Georgiana,
Ai citit acest articol: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html
Sunt multe motive pentru care pielea ta este extrem de iritata, unul dintre ele este faptul ca nu folosesti protectie solara in fiecare dimineata (medicul trebuia sa iti spuna), iar altul este ca nu folosesti produsele corect sau tenul tau nu le tolereaza foarte bine.
Incearca exfoliantii cu acid salicilic pe corp: http://www.paulaschoice.ro/body-care/clear-exfoliating-body-spray-2-bha.html
Buna ,nu vreau sa deranjez dar am probleme cu tenul si sincer nu știu ce as putea sa mai fac .De aproximativ un an mi-au apărut pe fata coșuri nodulo-chistice ,am fost la un dermatolog care mi-a recomandat sa iau roaccutane ..am refuzat sa l iau citind toate efectele adverse și am căutat o a doua părere .Al doilea medic dermatolog mi-a recomandat Duac seara ,doxicilina(o pastila pe zi ),zynerit (dimineața ) și un gel de curatare de la bioderma.Dupa o luna am revenit la dansa din cauza ca ,coșurile continuau sa-mi apăra .De data aceasta mi -a recomandat Mask plus gel (ptr 3 luni) sa -l aplic seara ,doxicila (1 la doua zile )o crema de la Avene (cleanance hydra ) și gelul de curățare .Le folosesc de aproximativ 3 sapt ,fata se usucă foarte tare ,de asemenea și chisturile dar parca tot nu se retrag .Ce părere ai ? Mulțumesc mult
Andreea,
Te rog citeste pe blog articolele despre Zineryt, antibiotice, benzoyl peroxide (este ingredientul activ din Duac impreuna cu clindamicina), Mask Plus Gel. De asemenea citeste te rog articolele despre ingrijirea pielii, poti incepe cu acesta: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html.
Sper sa intelegi care sunt greselile pe care le faci in abordarea problemei cu care te confrunti si sa le corectezi. Banuiesc ca nu ti s-a explicat ca trebuie sa aplici in fiecare dimineata protectie solara, indiferent de anotimp si ca nu ai citit prospectul medicamentelor, acolo este specificata necesitatea protectiei solare deoarece toate tratamentele tale sunt fotosensibilizante si pot fi iritante daca nu le tolerezi foarte bine – de aici deshidratarea profunda a pielii.
Bună! Am şi eu o problemă cu acneea, care se manifestă de la începutul toamnei, ajunge în apogeu iarna, iar primavara se ameliorează vară nemaifiind o problemă. Am consultant un dermatolog, dar rezultate nu au fost mulțumitoare, acum merg la cosmetică si cu toate că cele existe trec îmi ies altele în special in zona pomeților. Folosesc ulei din arbore de ceai al cărui efect a fost uimitor în primele utilizări, dar acum nu prea mă mai ajută. Am un ten normal, nu e gras, nu pot să îmi dau seama care ar fi cauza avand in vedere că imi apar doar iarna. Aş vrea să încep o rutină cu ajutorul produselor de care spuneai de la Paula’ Choice. Ai putea să imi prezinți o listă cu cele care crezi că ar utile pentru ten normal cu acnee? Mulțumesc anticipat!!
Daria,
Citeste acest articol: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html. Fii atenta la schimbarile care apar la inceputul toamnei, inclusiv la alimentatie, haine care iti ajung in zona fetei (de exemplu esarfe sintetice) si altele asemenea. Daca schimbarile exista doar in anumite perioade sunt legate de lucruri care se intampla doar in acele perioade, pe care le poti identifica. Pentru propunere de rutina te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro. Nu uita, puterea de prevenire a aparitiei pustulelor cu ajutorul produselor cosmetice este destul de mica, mai ales daca factorii cauzatori sunt de natura externa sau se datoreaza unor dezechilibre in organism.
Buna! Am folosit aseara Mask plus Gel si de dimineata o crema din aceeasi gama cu SPF 15. Mi s-a inrosit la aripile nasului si ma ustura. Este o alergie sau o arsura solara? Cand a inceput s ama usture tare am dat cu o crema de la Ivatherm pentru ten scat in urma tratamentelor.
Alex, SPF 15 nu este suficient pentru a proteja pielea de radiatiile solare, mai ales daca nu ai aplicat in strat generos. Iritatia pielii poate fi si un semn al intolerantei la ingredientele active in concentratia din formula produsului sau la combinatia de ingrediente active incluse in formula.
ce parere ai de apivita aqua vita ten mixt,gras??sau la roche posay effaclar duo+,bioderma hydrabio gel crema.am ten mixt .sunt creme bune?
Buna,
Am intrat pe acest site cautand sfaturi legate de ingrijirea zilnica.
Acum 2 ani aproape am avut o foarte mare problema cu tenul, am facut o alergie urata de la o crema. Dermatologul mi a dat multe creme si fata mea arata groaznic: mi se lua pielea, efectiv si pustulele erau multe, multe. Dupa 5-6 luni am reusit sa scap de ele numai ca pielea a ramas cu extrem de multe semne si cicatrici. Momentan folosesc doar un gel de curatare de la bioderma seara si dimineata acelasi gel (imi spal fata) apoi aplic o crema de la uriage hidratanta apoi fond de ten.
Am incercat sa folosesc crema hidratanta si seara, sau uleiuri (avocado, ricin) dar imi apar cosuri urate.
Am citit aici si despre AHA si BHA, oare pot sa patesc acelasi lucru(sa mi se exfolieze pielea pana la sange aproape)?
Florinna, actiunea exfoliantilor nu au ca rezultat descuamarea pielii. Te rog citeste acest articol https://pasagera.ro/diferenta-dintre-exfolierea-pielii-si-descuamarea-pielii.html.
Cum se numea crema recomandata de dermatolog? Ai putea afla in acest fel care sunt ingredientele active pe care nu le tolereaza pielea ta sau de ce ai facut alergie – poate ai folosit un produs fotosensibilizant si nu ai aplicat protectie solara, se intampla ca dermatologii sa uite sa mentioneze faptul ca toate tratamentele anti-acnee pot fi aplicate doar daca protejezi pielea in fiecare zi cu SPF 30 sau mai mare.
Si pentru a folosi exfoliantii AHA sau BHA este necesar sa aplici in fiecare zi protectie solara.
Buna! Folosesc de o luna Mask Plus gel si dupa aplicare, seara, simt o usoara senzatie de incalzire si se roseste zona in care am aplicat, nu ustura sau altceva. Sunt curioasa daca este cumva normal sa se intample asta sau este vorba de o reactie adversa si ar trebui sa renunt? Subliniez ca incep sa vad rezultate pozitive pe tenul meu de cand folosesc acest produs. Multumesc!
Cezara, nu este normal sa ai reactii adverse dupa aplicarea unui produs, citeste te rog aici despre cum ar trebui folosit produsul tau: https://www.pasagera.ro/mask-gel-mask-plus-gel-review.html.
Buna seara,
Se ia una bucata adolescent (18 ani) si se trimite la dermatolog. Diagnostic pus: acnee vulgara polimorfa (cu preponderenta pe spate- pustule, cosuri dureroase, etc; fata este curata la acest moment, nefacand nimicspecial pt asta, doar ca a trecut prin aceleasi simpotme ca si spatele la un moment dat.)
Tratament recomandat timp de o luna:
– o crema facuta in farmacie de dat pe spate (sulf+rezorcina+oxid de zinc+glicerina+alcool+apa disitilata+eritromicina+tahitiol- ultima substanta nu am inteles ce scrie) 1 data pe zi
– mask gel – de dat pe spate+fata / 1 pe zi;
– sampon cu ketonconazol 2% – spalat trunchi+fata / 2 ori pe saptamana;
– duac gel 1 pe zi pe leziuni.
Am hotarat impreuna cu baiatul sa se dea doar pe spate,deoarece acesta e cu probleme.
Intrebarea noastra este : cum sa aplicam aceste creme ? putem aplica una dupa dus si la distanta de jumatate de ora intre ele sa le aplicam si pe celelalte? lasam pielea sa respire?putem aplica si dimineata cel putin o crema?
Am aprecia raspunsul dvs pt a putea construi ritualul.
Multumim anticipat
Buna ziua. Medicul dumneavoastra poate recomanda schema de tratament pentru ca dansul a recomandat tratamentul.
Pe spate, zona de piele acoperita de haine in timpul zilei produsele cosmetice se aplica dimineata, seara si oricand este nevoie. Dimineata si seara pielea trebuie curatata la dus, la fel cum spalam si tenul dimineata si seara. Produsele recomandate de medic sunt tratamente si pot interactiona unele cu altele, de aceea medicul trebuie sa recomande si o schema de tratament.
Personal nu as aplica Mask Gel impreuna cu Duac, as aplica unul dimineata si unul seara. Crema din farmacie eu nu as aplica-o pe piele – detalii despre iritatia cauzata de sulf, rezorcina, alcool etc, ingredientele din crema respectiva, gasiti pe blog.
Pielea respira si daca aplicati produsele recomandate.