Arhiva 1 septembrie 2023

1
Haine cu protecție solară – Soari, primul brand românesc cu UPF 50+

Haine cu protecție solară – Soari, primul brand românesc cu UPF 50+

De câțiva ani port haine cu protecție solară, iar despre importanța protecției solare nu vă povestesc acum, dacă ați citit câteva articole pe blog ați înțeles că protecția solară nu este un moft și că este subiectul pe care am scris zeci de pagini.

În luna iulie 2023 am lansat Soari, prima și singura* marcă înregistrată de accesorii și îmbrăcăminte cu protecție solară din România cu scopul de a face ușor accesibil acest tip de protecție solară. (*afirmație valabilă la data lansării)

Pentru a exprima nivelul protecției solare oferită de un anume produs se folosește termenul SPF (Sun Protection Factor) pentru produsele cosmetice și termenul UPF (Ultraviolet Protection Factor) pentru materialele textile. Conceptul este în esență același, există totuși câteva diferențe, iar materialele textile oferă protecție solară mai bună decât produsele cosmetice.

SPF oferă protecție solară UVB și parțial UVA, necesită aplicarea produsului în strat generos și reaplicare o dată la 2-3 ore și imediat după înot sau perspirație pentru a menține protecția oferită. Protecția SPF scade în timp după aplicare. Unele formule pătează hainele și obiectele cu care intră în contact, unele formule cauzează reacții negative pe piele din cauza intoleranței anumitor filtre solare sau din cauza prezenței iritanților în formulă (ex: parfum, ulei esențial, alcool denat.).

UPF oferă protecție solară completă, uniformă și constantă pe toată durata purtării obiectului de îmbrăcăminte. UPF reprezintă protecție cu spectru larg, acoperind radiațiile de tip UVA și UVB. În plus, hainele cu UPF reduc senzația de căldură intensă cauzată de radiațiile IR (infraroșii) pe pielea expusă la soare. Riscul reacțiilor la purtarea hainelor se datorează în general detergentului folosit la spălarea hainelor și doar în rare cazuri reacțiile sunt cauzate de materialul textil (ex: lâna poate cauza reacții alergice).

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.