Tag - experienta

1
Dermapen – Experiența personală

Dermapen – Experiența personală

După ‘tratamentele’ dezastruoase aplicate tenului meu (puteți citi despre ele în articolele Povestea tenului meu) am rămas pe piele cu o mulțime de cicatrici. De asemenea, mi-am îndepărtat un nev cu laser, iar în locul respectiv am rămas cu o cicatrice pronunțată. Peelingurile cu AHA au fost singurele tratamente pe care le-am folosit pentru remedierea cicatricilor și m-au ajutat foarte mult, totuși, câteva dintre cicatricile mai adânci sunt încă vizibile, în special cea rămasă în urma laserului.

Dermapen este un dispozitiv în formă de stilou prevăzut cu ace detașabile, sterile, de unică folosință. Acele penetrează pielea cu viteză și adâncime reglabilă (de la 0.5 mm până la 2.5 mm – în funcție de zona tratată și de gravitatea afecțiunilor tratate). Funcționarea dispozitivului se bazează pe puterea pielii de regenerare prin producerea rapidă de colagen și elastină în urma micro-leziunilor provocate de ace.

Atenție: există două dispozitive, Dermapen Medical și Dermapen Aesthetic, cel din urmă având posibilitatea de a penetra pielea de la 0.25 mm până la 1 mm.

Cum a decurs procedura:
Mi s-a dezinfectat pielea (există și dezinfectanți care nu sunt în bază de alcool). Mi-a fost aplicat un gel anestezic pe ten, iar peste el o folie pentru ca anestezia să se instaleze mai repede. După 10-15 minute mi-a fost îndepărtat gelul, îmi simțeam fața amorțită ușor. Procedura a fost puțin dureroasă când s-a folosit adâncimea de 2mm, iar pentru 0.5mm nu am simțit nici un disconfort. Cu Dermapen se lucrează cu mișcări de netezire sau circulare, pe tenul meu domnul doctor a folosit mișcări circulare.

Tot timpul procedurii tenul a fost lubrifiat cu un gel cu colagen pentru ca acele să alunece ușor pe suprafața pielii. A durat destul de mult ședința, s-a insistat în zonele cu cicatrici, iar după 30 de minute, la sfârșitul procedurii am simțit înțepăturile, indiferent de adâncimea la care s-a lucrat, anestezia nu mai avea efect. Mi s-a aplicat o cremă cu protecție solară și mi s-a indicat folosirea anti iritanților, hidratării intensive și protecției solare în perioada următoare.

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.