Tag - arbutin

1
Estomparea petelor – review produse cu arbutin de la Paula’s Choice
2
Cum aleg produse cosmetice pentru petele solare

Estomparea petelor – review produse cu arbutin de la Paula’s Choice

În ultimii ani preocuparea principală pentru îngrijirea tenului meu a fost concentrată pe prevenirea apariției și estomparea petelor cauzate de soare, vizibile sub colțul extern al ochilor.

Deși aplic protecție solară rezistentă la apă în cantitate generoasă și reaplic de mai multe ori pe parcursul zilei, în zilele însorite lăcrimez continuu din cauza sensibilității ochilor la lumina puternică, iar lacrimile îndepărtează protecția solară aplicată.

În urmă cu 2 ani, în urma expunerii la lumină solară foarte puternică și radiații extreme, în zona ochilor au apărut pete (melasmă). Din păcate am fost complet nepregătită pentru situația respectivă (mă așteptam la cu totul alte condiții meteo) și de atunci pielea din zona ochilor este sensibilă, cu pete pe care am reușit să le estompez mulțumitor.

Petele de sub ochi nu sunt primele experiențe cu melasma. În urmă cu 8 ani, înainte să înțeleg importanța protecției solare, am avut o pată foarte mare pe obraz pe care am eliminat-o complet. De data aceasta petele din zona ochilor sunt mult mai greu de estompat complet din cauza sensibilității ochilor la lumina solară și lacrimilor.

Citește mai departe

Cum aleg produse cosmetice pentru petele solare

Când alegi produse cosmetice pentru petele solare, trebuie să iei în considerare că estomparea petelor presupune câţiva paşi esențiali:

  1. Protecţia solară – Primul pas şi de altfel cel mai important este protejarea zilnică și corectă de radiaţiile solare, cauza apariţiei petelor.
  1. Oprirea producerii excesive de melanină (pigmentul natural al pielii) – cu ajutorul ingredietelor inhibitoare de melanină
  1. Îndepărtarea celulelor moarte (hiper pigmentate) şi stimularea regenerării celulare pentru a aduce la suprafaţa pielii celule sănătoase – cu ajutorul exfolianţilor chimici
  1. Uniformizarea culorii pielii și îmbunătățirea funcțiilor celulare – cu ajutorul ingredientelor cell communicating

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.