Experiența personală – Roaccutane
Am început tratamentul cu Roaccutane în momentul în care știam tot ce se putea ști la acea dată despre cum funcționează isotretinoinul și ce reacții adverse poate avea. Tenul meu arăta acceptabil, îmi tratasem dermatita seboreică, acneea și stafilococul de pe ten, punctele negre erau ținute sub control de exfolierea zilnică și peelinguri o dată la șase luni, iar rarele pustule le tratam cu Brevoxyl. Aveam porii dilatați, câteva cicatrici și pete, pe obrazul drept o pată de melasma de mărimea unui bănuț și tenul foarte gras. Știam deja că dacă nu voi regla producția de sebum nu voi putea scăpa definitiv de puncte negre și pustule însă nu m-a preocupat acest lucru în mod deosebit decât când mi-am dat seama că oricâte produse absorbate de sebum folosesc zilnic, fondul meu de ten după 4 ore „băltește” în sebumul din porii dilatați.
Am hotărât că voi încerca să îmi reglez producția de sebum deși știam că în acest timp nu voi putea folosi nici un produs pentru a-mi trata melasma sau cicatricile post acnee. Deoarece nu am vrut să iau inhibitoare hormonale am decis să încep un tratament cu Roaccutane. În acel moment știam că nu voi mai avea alți copii și sincer nu aș fi urmat un tratament cu Roaccutane dacă mi-aș fi dorit să fiu din nou mamă pentru simplu motiv că eu nu cred că știe cineva cu adevărat cât timp după întreruperea tratamentului se menține în organism efectul teratogen al isotretinoinului. Așa cum am spus în articolele despre Roaccutane, părerile despre acest subiect sunt împărțite.
Am început tratamentul și l-am și continuat timp de 10 luni cu o capsulă dimineața și una seara însoțite de hepatoprotectoare. Am luat vitamine și minerale fără vitamina A ca suplimente alimentare. Nu am făcut nici o analiză de sânge înainte sau în timpul tratamentului, dar dacă nu vă cunoașteți bine organismul vă sfătuiesc să vă faceți analizele de sânge cel puțin la 6 săptămâni. În timpul celor 10 luni am mâncat ca de obicei (alimentație sănătoasă) și am făcut sport fără probleme.
Rutina mea zilnică era foarte simplă: dimineața îmi curățăm tenul, aplicam tonifiant ca hidratare ușoară, protecție solară și machiaj. Seara mă demachiam, îmi curățam tenul și îl hidratam. Nu am folosit nici un alt produs tratament, nici exfolianți chimici, doar scrub o dată pe săptămână.
După 4 săptămâni pe ten aveam câteva pustule mai urâte decât de obicei, pielea era normală spre uscată, colțurile gurii îmi era rupte și dureroase, buzele extrem de uscate, părul normal spre uscat, nasul îmi sângera aproape zilnic, aveam dureri de cap și sistemul imunitar scăzut. Punctele negre au ieșit pur și simplu la suprafața pielii și le-am îndepărtat prin exfoliere cu particule abrazive. Foloseam balsamul de buze o data la 30 de minute și exfoliam buzele cu scrub o data la două zile, iar pentru durerile de cap nu am folosit nimic. Mucoasa nazală am hidratat-o cu Vaseline.
În a doua lună pielea arăta foarte bine, nu mai aveam nici o pustulă pe ten și corp, cele de pe spate mi s-au vindecat în sfârșit toate, colțurile buzelor erau aproape vindecate, buzele în continuare foarte uscate, iar sângerările din nas erau mai rare. Pielea de pe tot corpul era normală spre uscată și așa a fost tot timpul tratamenului. Produsele pe care le-am folosit în tot acest timp au fost pentru ten normal, deoarece mă așteptam ca după maxim două luni de la întreruperea Roaccutanului tenul meu să fie normal și nu doream să îi mai schimb o dată tipul de ingrediente folosite. Fiecare dintre noi are tenul altfel și fiecare ten are particularitățile lui. Pentru tenul meu decizia de a nu folosi produse pentru ten uscat deși aveam nevoie de ele a fost potrivită pe termen lung.
Tot în a două lună mi-a apărut o eczemă pe spatele palmelor, mai mult pe palma dreaptă, mă ustura, iar pielea era rugoasă. Am tratat-o cu cortizon și hidratare intensivă, s-a vindecat încet, încet, dar a reapărut regulat tot timpul tratamentului.
În a treia lună sistemul meu imunitar era destul de slăbit și a trebuit să iau antibiotice pentru sinuzita de care nu reușeam să scap doar cu aerosoli, buzele îmi erau foarte uscate, stare generală fizică proastă, mă dureau și încheieturile, eczema de pe mână recidivase. Am hotărât să iau prebiotice, nu știu dacă m-au ajutat sau organismul meu s-a adaptat la Roaccutane, dar în următoarele luni m-am simțit mai bine.
Mi-a apărut un furuncul pe linia slipului așa cum îmi apărea doar când aveam stafilococul pe piele. Am aplicat pe el singurul medicament care îmi vindeca în trecut aceste furuncule dureroase și anume un complex de trei antibiotice printre care și tetraciclina. După două zile am făcut o reacție alergică la acest medicament din cauza interacțiunii cu Roaccutane și furunculul meu s-a mărit foarte mult. Am întrerupt tratamentul cu antibiotic și am aplicat două zile doar Ihtiol dimineața și seara cu bandaj și am spălat zona cu ceaiuri anti iritante. După câteva zile am introdus din nou antibioticul, de data aceasta Baneocin, iar în decurs de două săptămâni inflamația s-a retras.
În următoarele luni tenul meu a arătat excelent, foarte puțin uscat, dar în general efectele adverse au fost de scurtă durată. Am evitat să conduc pe timp de noapte deoarece mi-a fost afectată vederea. Părul mi-a căzut tot timpul tratamentului, iar buzele mele uscate și anterior Roaccutanului au fost mereu rupte și dureroase. Pentru corp am folosit o dată pe săptămână un scrub cu zaț de cafea și ulei de sâmburi de struguri, iar ca hidratare am folosit diverse produse pentru piele normală, nimic deosebit.
După a patra lună am avut tot mai rar sângerări din nas și dureri de cap, iar sistemul imunitar și-a revenit la normal.
Pielea îmi era extrem de sensibilă, nu mă puteam epila cu ceară în unele zone decât cu riscul de a a-mi îndepărta și un strat de piele, ceea ce se întâmpla mai de fiecare dată. Am observat și că vindecarea unor zgârieturi minore dura ceva mai mult decât de obicei, dar în general cu atenție deosebită am reușit să mențin un nivel de hidratare optimă și cu ajutorul protecției solare pielea mea nu a suferit de descuamări excesive niciunde pe corp.
Nu am fost deprimată în timpul tratamentului, dar soțul meu mi-a spus într-o zi că sunt mult mai calmă decât de obicei. Am observat și eu o schimbare în acest sens, dar nu știu dacă are vreo influență Roaccutanul.
După 10 luni am încheiat tratamentul pentru că am considerat suficiente 600 de capsule pentru ce îmi doream eu. În timpul tratamentului greutatea mea a fost de 47 kg (pentru cine dorește să calculeze câte capsule/kg am luat).
În următoarele două luni am observat îmbunătățiri în aspectul părului și ale organismului în general, fără să mai simt vreun efect advers. Pielea a devenit normală, fără puncte negre sau pustule, foarte catifelată și puțin sensibilă.
Roaccutane nu tratează petele sau cicatricile post acneice, iar porii s-au micșorat în timpul tratamentului mult mai puțin decât m-am așteptat, peelingurile sunt mult mai eficiente. În afară de buze uscate și eczema de pe mână care a recidivat nu am resimțit alte efecte adverse dupa intreruperea tratamentului.
Nu a trecut suficient timp ca să pot ști până când glandele mele sebacee vor produce sebum în cantități normale, dar cu siguranță rezultatele sunt cele dorite.
Experiența mea cu Roaccutane este una extremă în sensul că nu era necesară, citiți vă rog părerea mea despre medicament aici și aici.
După câteva luni soțul meu a remarcat că nu mai iau Roaccutane 🙂
După Roaccutane am început un tratament cu AHA, BHA, hidroquinone și Differin, cu ajutorul căruia mi-am vindecat melasma și mi-am îmbunătățit considerabil aspectul porilor.
Buna seara,
Am descoperit abia acum site-ul tau si este foarte interesant si cu multe informatii.
Fac si eu tratament cu Roaccutane la indicatia dermatologului , de doua saptamani . Am avut mari retineri inainte de a incepe din cauza efectelor adverse. Am deja aproape 2 ani de cand umblu de la un medic la altul .Prima data mi s-a spus ca as avea o dermatita atopica, dar din cate am studiat eu nu am fost convinsa ca asa este si am apelat la alt dermatolog care mi-a confirmat ca nu este dermatita atopica .
Se pare ca este o acnee rozacee . Prima data au aparut niste umflaturi ( nu cosuri, erau pur si simplu ca niste bubite pline) care se inroseau si ma mancau destul de tare si am inceput un tratament cu antibiotic, respectiv Doxacilina 10 zile si crema pentru inrosirea fetei Mirvaso dimineata si la amiaza si seara crema Metrocreme. In prima luna a fost in regula, dar dupa o luna am inceput sa ma inrosesc foarte tare la fata , parca ia foc, este de un rosu foarte , foarte aprins si imi creaza o stare de indispozitie , nu am cuvinte sa o explic. Prima data nu am stiut ce mi se intampla si de ce ma inrosesc. Si medicul a ramas putin uimit de reactie .
Am continuat cu Mirvaso si cu Metrocreme inca o luna dar la fel ma inroseam mai ales daca imi este cald, sunt agitata , am emotii …
In prezent mi-a indicat Roaccutane si folosesc dimineata crema pentru inrosirea fetei Mirvaso , un hidratant pentru fata Toleriane ultra de La Roche Posay si un stick hidratant pentru buze de la bioderma
In plus in ultima perioada ma maninca foarte tare pielea, probabil in urma tratamentului se usuca prea tare.., iar pentru hidratare folosesc o crema hidratanta de la bioderma si un gel de dus de la Bioderma.
Si in prezent ma inrosesc si cand simt ca imi ia foc fata imi dau cu apa rece pe fata si cu crema hidratanta. Imi tamponez fata cu apa rece destul de des, se raceste probabil sangele si cedeaza roseata pe o anumita perioada.
Am avut si eu acnee in tinerete si am tratat-o la cosmetica si bineinteles ingrijirea zilnica este foarte importanta ( am avut un ten foarte gras- este un avantaj pentru cine are tenul gras, semnele imbatranirii se vad mult mai tarziu , dar este greu de intretinut ). Dupa vreo 10 ani am reusit sa scap de ea , o prietena , care este in Italia , mi-a adus o cutiuta cu dischete imbibate intr-o solutie astringenta, se numea TOPEXAN.Este si sapun lichid TOPEXAN. Mie mi-a facut foarte bine, imi curatam fata cu acele dischete in fiecare dimineata si seara .
Spune-mi parerea ta referitor la situatia mea, da-mi te rog un sfat , o idee … In situatii de acest gen de regula esti destul de bulversat , …
Din ce am citit pe site-ul tau nu stiu daca Roaccutane este tratamentul care imi poate rezolva problema, nu am cosuri, nu am pete, cicatrici , tenul meu este curat …
Multumesc
O seara frumoasa
Nely,
Foarte grav daca medicul a ramas surprins de reactia normala a tenului tau. Metrocreme este puternic fotosensibilizant, iar Mirvaso nu se aplica de mai mult de o data pe zi (ai citit prospectul). Nu ai voie sa aplici nimic la amiaza pe ten, dimineata trebuia sa aplici protectie solara ca ultim pas in rutina ta.
Nu stiu daca in acest moment folosesti sau nu protectie solara, dar daca nu ti-a spus acest lucru e grav. Mirvaso nu se aplica impreuna cu Roaccutane si nici macar nu ai nevoie de Roaccutane daca nu ai pustule cu puroi.
Citeste te rog articolele despre rozacee si schimba medicul dermatolog. Nu ai voie sa iti pui apa rece pe fata!!!
Buna! Iau tratamentul cu Roaccutane de 2 luni cate 3 pastile pe zi…tenul este foarte uscat la fel si buzele… in prima luna am luat si duac gel, iar acum medicul dermato mi-a recomandat acneaid plus 2 preparate…pe care sa le combin pentru a nu se obisnui tenul cu ele… unul dintre ele are : acid salicilic,camfor,alcoolc si penzcina…mi.a facut tenul atat de uscat ca niciodata… imi recomanzi sa continui cu aceste creme/preparate? De care oricum m.am plictisit… in ultimii 6 ani le.am folosit fara mari efecte
Cristi,
In timpul tratamentului cu Roaccutane nu se aplica tratamente locale pe piele. Iar camfor si alcool in afara de a-ti agrava acneea nu vor face nimic bun, nu mai aplica niciodata aceste ingrediente. Citeste acest articol: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html
Iti multumesc foarte mult pentru articolele tale despre sotret in cazul meu au fost o indrumare excelenta.
Eram curioasa sa aflu daca tu sau cititorii tai sau avut o descuamare violenta a pielii? In cazul meu mai exact zona nasului este foarte dureroasa lasand impresia de „carne vie” mentionez ca nu aplic deloc isotrexin gel pe aceasta zona, uneori cand il aplic imi lacrimeaza ochii sau ma ustura nasul probabil fin cauza vaporilor. Din pacate nu vad mare diferenta in urma tratamentului cu sotret si isotrexin decat ca „se coc monstruletii” mei ajungand sa se usuce si cad la o atingere fina, nevoia nebuna de a bea apa, ranile din coltul buzelor si senzatia de piele care tine.
Ce imi pare cel mai rau este ca nu am apelat la dermatolog mai repede crezand ca e doar o faza trecatoare pe baza ginecologica si ca mereu mi-am bazait cosii poate astfel mi-am accentuat „mostruletii”.
Ce recomand pentru cicatrici este crema de melci nu stiu daca se potriveste pe pielea fetei insa sora mea in urma unui accident a fost toata taiata pe maini si piept si aceasta crema a ajutat foarte mult si la aproximativ 50 de lei se gaseste in magazinele naturiste din cate retin de la mama.
Iti multunesc din nou pentru articolele foarte frumoase pe care le scrii. Sa auzim de bine si sanatate tuturor celor care te urmaresc
Larisa,
Nu inteleg cum zici ca articolele mele au fost o indrumare excelenta pentru ca tu nu ai luat in considerare cel mai important sfat, sfat pe care ar fi trebuit sa il primesti si de la medicul tau si pe care il gasesti si pe prospect: nu mai poti folosi nimic care contine derivate de vitamina A, nici macar suplimente alimentare cu vitamina A. Tu spui ca aplici Isotrexin!!!! Si mai spus ca ai descumare violenta a pielii!!! Eu zic ca esti norocoasa ca ai patit doar atat in conditiile in care Isotrexin este complet interzis a se aplica in tratamentul cu Roaccutane. Sper ca macar protectia solara o aplici in fiecare dimineata, indiferent de anotimp. Ai citit acest articol: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html
Tratamentul cu orice ingredient provenit de la melci este apa chioara, te rog pe viitor sa te feresti sa faci recomandari pe acest blog pentru ca nu doresc sa fiu responsabila pentru pataniile unora in urma recomandarilor ce nu imi apartin.
Multumesc pentru aprecieri, multa sanatate.
Buna tuturor! In primul vreau sa spun ca am citit articolul tau si ma surprins eu am inceput sa iau Isotret 30mg pe zi dimineata-dupa masa-seara desigur am fost la dermatolog sunt la acelasi de 1 an si a vazut ca nu mai merge nimic si de 6 zile iau Sotretu. (Am facut si analizele a zis ca ii ok nu am avut niciodata depresie sau ceva). Nu stiu ce sa zic dar a inceput sa mi se usuce buzele dar putin si tenul meu pe frunte nu mai este asa de gras cum era inainte asta e tot efectul? Eu stiu ca ar trebui sa mi se usuce mai rau fata cu 30mg pe zi sau poate inca nu are efect medicamentul asa repede? As mai avea o intrebare pe care o caut si acuma este vreo diferenta intre Sotret si Roaccutane? Eu cred ca Sotretul este mai slab decat Roaccutane dar nu comentez pana nu aflu. Mentionez ca sunt baiat am 19 si 63kg. De la varsta de 14 ma chinui cu acneea.
Norbert,
Este acelasi ingredient activ, nu este unul mai bun decat celalalt. Dupa doar 6 zile nu ti se usuca tenul asa mult. Sper ca iei la recomandarea medicului acest medicament.
Buna Corina,
Dupa o lupta indelungata cu acneea , cu care ma confrunt de la 12 ani (iar acum am 29), am decis sa incep un tratament cu Roaccutane, la sfatul dermatologului. (am epuizat toate variantele interne si externe, inclusiv o rutina corecta cu produse Paula’s choice) Am inceput acum 15 zile, 2 capsule/zi a 10 mg fiecare, am o greutate de 57 kg. Dupa primele 3,4 zile a inceput tenul meu sa reactioneze: o explozie de pustule pe linia barbiei si langa nas o umflatura f mare. As fi vrut sa pot sa nu ma ating deloc de ele insa le-am intepat cu un ac pe care l-am sterilizat cu alcool sanitar. Am pus pe ele Sudocrem si acum s-au mai linistit. Deja parca tenul incepe sa se calmeze desi recunosc ca a fost incredibil de frustrant sa ma trezesc zilnic cu pustule noi. Rutina mea prezenta este : dimineata si seara la fel: demachiez tenul cu lotiune micelara Bioderma albastra , hidratare La Roche Possay Effaclar H . Recitind articolele tale am vazut cat este de important sa aplic factor de protectie, asa ca de maine dimineata cu religiozitate voi aplica Paula’s choice Resist spf50 . Am acasa si tonerul din gama Skin Balancing, crezi ca l-as putea introduce in rutina mea?
Sper din suflet sa reusesc sa am parte de un ten curat, recapatandu-mi increderea in mine. E f greu sa nu poti privi oamenii in ochi atunci cand vorbesti cu ei, constienta fiind ca tenul tau este atat de incarcat. Orice afirmatie de genul: ce ai pe fata? te pune la pamant.
Intrebarile mele ar fi daca: 1. rutina mea prezenta e corecta si daca Sudocrem este ok de folosit pe pustule seara , pt. a mai calma din roseata si 2. daca e ok faptul ca iau ambele capsule o data, la amiaz. Doar peste 2 saptamani voi merge din nou la control.
Multumesc anticipat. Sanatate tuturor!
Lavinia,
Eu nu inteleg cum ai luat Roaccutane fara sa citesti prospectul. Cum pot oamenii in 2016 sa isi administreze medicamente fara sa citeasca prospectul. Explozia de pustule este datorata lipsei protectiei solare. Sper ca te urmareste un medic dermatolog in acest tratament si sper ca el ti-a spus sa aplici protectie solara.
Da, tonerul il poti aplica de doua ori pe zi dimineata si seara pe tenul curat. Nu aplica Sudocrem pe ten. Nu, capsulele se administreaza dimineata si seara.
Uite: https://pasagera.ro/de-ce-probleme-cu-tenul.html
Buna. Inainte sa incep Roaccutane am citit post-ul tau. Am luat Roaccutane timp de 2 luni (20 mg) si, intr-adevar se vad razultatele. Am suferit de o acnee usoara, puncte negre sub piele, care se transformau in pustule si lasau urme urate pe fata. Dar nu am acele gropi in fata, pt ca pustulele nu erau Mari. Tin sa precizez ca am 31 ani si problema a aparut abia la 27 ani, eu in adolescenta avand pielea de portelan. Ce m-a facut sa scriu e faptul ca tu ai mentionat ca tu ai nascut, iar eu, in tara in care ma aflu acum, Roaccutane NU se prescrie femeilor care AU NASCUT, pt ca ca s-au inregistrat multe cazuri de cancer de col uterin! Cunosc un astfel de caz. De asemenea cunosc femei care au luat Roaccutane si dupa 1 an au ramas insarcinate si au copii sanatosi. Nu stiu ce sa cred… E ciudat, fiind acelasi medicament, dar in tari diferite. Multa sanatate!
Lora,
Eu am citit mult despre Roaccutane si cu siguranta am facut cea mai potrivita alegere pentru mine in acel moment. Fiecare alege asa cum crede de cuviinta. Personal nu cunosc studii care asociaza isotretinoina cu cancerul de col uterin.
Buna! As avea si eu o intrebare. Mi s-a prescrips si mie tratamentul cu antibioticul Roacuttane pt acneele de pe spate(care nu sunt foarte grave, dar sunt acolo si deranjeaza).
Din ce am citit si din alte experiente auizte, ii ca la inceputul tratamentului se produce o eruptie mai grava a acneelor. Doctorul mi-a spus sa nu ma speri daca lucrul acesta se va intampla, insa am uitat sa-l intreb un lucru destul de important. S-ar putea sa iasa si pe ten, daca tenul meu nu este acneic? Am un ten mixt, dar destul de curat. Probabil mici impuritati, precum puncte negre sau un „cos” lunar, dar nimica grav. As vrea sa stiu daca ar avea cum sa apara si pe fata.
Astept raspunsul dumneavoastra! Va multumesc!
Buna ziua,
Va rog frumos sa reveniti la medicul dumneavoastra si sa va explice ce inseamna Roaccutane. Nu este antibiotic si este necesar sa folositi protectie solara zilnica aplicata pe toata fata si pe alte zone de piele care sunt expuse luminii solare. Cititi apoi cu mare mare atentie prospectul, rugati medicul sa va explice ce analize lunare trebuie sa faceti si cereti numar de telefon in caz de urgenta.
Cititi toate cele 3 articole depsre Roaccutane, este foarte important sa intelegi efectele adverse. In mod normal daca tratamentul va este de folos nu trebuie sa va apara nimic pe fata daca nu aveti acnee pe fata.
Cititi: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html, https://pasagera.ro/despre-roaccutane-si-depresie.html, https://pasagera.ro/roaccutane.html
Și eu folosesc Roaccutane de aproape 2 luni, iar tenul meu arata mult mai bine fata de cum era la începutul tratamentului. Am doar 16 ani, sunt la liceu și sunt multe persoane rele pe care i-am auzit spunând cate ceva despre tenul meu, am inceput să-mi pierd încrederea în mine, sa nu mai ies prin pauze, sa ma feresc de privirile celorlalți..Eram intr.o mica „depresie”.. am probleme cu acneea demult,dar nu am dat importanta înainte deoarece aveam câteva coșuri,insa de astă vara s.a agravat,am fost la un dermatolog care mi.a dat niste creme iar ele mi.au făcut mai rău,au apărut mai multe. După am fost la alt dermatolog care mi.a prescris Roaccutane. Și pe lângă pastilele astea inca un gel și pastile pentru sistemului imunitar. După cum am scris mai sus sunt la a doua luna de tratament și sunt mai ok acum. Daca înainte de tratament aveam coșuri multe și scoase în relief care se vedeau super nașpa daca voiam sa ma dau cu fond de ten,acum mai am câteva coșuri, insa mi.au rămas semne, adică pe obraji sunt roșie, iau in continuare pastilele și sper să-mi mai treacă cat de cat fiindcă vad îmbunătățiri mai mereu. Numai că eu nu sunt răbdătoare absolut deloc, și as vrea sa ma ajut că sa.mi treacă mai repede. De câteva zile îmi pun seara comprese cu ceai de mușețel, folosesc și o crema hidratanta căci pielea mea e uscata de.a binelea.. Sa incerc sa ma dau și cu Aloe Vera? Stiu că e bună pentru astfel de probleme. Poate cunoști tratamente naturiste mai bune. Orice sfat pe care mi.l dai îmi va fi de folos.
Denisa,
Sper ca medicul ti-a spus sa folosesti protectie solara in fiecare dimineata, SPF 30, aplicat in strat generos pentru ca altfel pielea ta va fi iritata si extrem de uscata in cateva saptamani. Uite articol despre cum se aplica protectia solara: https://pasagera.ro/sfaturi-de-aplicare-a-produselor-protectie-solara.html.
Cat despre acnee iti recomand sa citesti cu mare, mare atentie articolele din categoria Acnee, poti incepe cu acesta: https://pasagera.ro/am-acnee-cum-procedez.html. De asemenea citeste si acest articol: https://pasagera.ro/greseli-majore-in-ingrijirea-tenului.html.
Rabdarea este cheia in a vindeca orice problema a tenului, mai ales acneea. Despre petele post acnee poti citi aici: https://pasagera.ro/pete-post-acnee-prevenire-si-tratament.html.
Personal consider o mare greseala administrarea unui medicament cu efecte secundare grave ca solutie pentru acneea la 16 ani, fara macar sa se cunoasca cauza acneei sau sa se fi incercat alte tratamente locale. Sper totusi sa ai efectele asteptate.
Ce balsam de buze ai folosit? Buzele mele sunt EXTREM de uscate si ma ustura. Am incercat un balsam de buze de la La roche posey, precum si de la Biodema dar nu prea au efect.
Maria,
Seara aplica http://www.paulaschoice.ro/skin-care/lip-care/lip-body-treatment-balm.html in strat generos – atat de mult incat dimineata inca sa il simti pe buze. In timpul zilei aplica de multe ori un balsam cu SPF minim 30, poti incerca http://www.paulaschoice.ro/skin-care/lip-care/lipscreen-spf50.html.
salut, am inceput si eu tratament cu roaccutane, imi poti spune te rog ce suplimente ai folosit pentru sistemul imunitar, protectie hepatica .. eu n-am gasit complex de vitamine si minerale fara vitamina a; tu cum ai folosit? m-ar ajuta niste produse la modul concret, adica sa pot cauta dupa numele produsului/produselor. merci
Pentru sistem imunitar am folosi un complex de vitamine gasit intr-un magazin naturist, nu imi aduc aminte numele, insa exista cu siguranta. Pentru protectia ficatului am folosit mai multe variante: Liv54, silimarina etc – pentru aceste suplimente cere sfatul medicului. Exista si variante naturiste, medicul tau te poate ajuta in acest sens.
Cel mai important insa este alimentatia sanatoasa si evitarea altor substante si alimente care afecteaza ficatul in special alcool.
apropo, e normal sa ai un fel de ameteala? eu trebuie sa iau 40mg prima luna, si apoi sa cresc doza, ptr 80kg; azi e prima zi si parca ma simt putin incetosat ca sa zic asa..
Te rog ia legatura cu medicul care te monitorizeaza si spune-i despre ameteli, este posibil sa ajusteze doza. Pentru lista completa de efecte secundare te rog citeste prospectul.
Bunaaa. Am inceput si eu tratamentul cu Roacutanee de 5 zile si deja mi-au iesit pustule si am cojite in anumite parti ale fetei. Am inteles,ca efectele astea trebuia sa le am prin a 2-3 a saptamana,deci pot spune ca sunt un caz fericit si imi va trece mult mai repede decat ma asteptam ?
Diana, efectele secundare ale Roaccutane-ului nu sunt semne de vindecare mai rapida. Ia legatura cu medicul tau pentru a ajusta doza tratamentului.
Buna,
Am tenul gras, și am avut probleme cu acneea de la pubertate. Am incercat diferite tratamente, de 2 ani merg la dermatolog special pentru acnee, insa nimic nu are efect îndelungat . In acest moment fac tratament cu Sotret.
Orice crema, gel , protecție solară, crema matifiant folosesc , nu se absoarbe , ci îmi rămâne la suprafață, și arată rău..cremele matifiant pur și simplu se dau jos daca îmi ating fata din greșeală. Am incercat sa aplic mai puțin , dar tot nu pătrund în piele ..și nu știu ce să mai fac..fata mea este foarte lucioasă..nu imi place sa folosesc machiaj , și nu am cum sa ascund asta .
Ai vreun sfat pentru mine?
Ema, m-ar ajuta sa stiu cat de uscata este pielea ta si de cat timp faci tratament cu Sortret. Ce produse de curatare folosesti dimineata si seara? Ce alte produse de ingrijire folosesti in fiecare zi?
Buna! Si eu am urmat tratamentul cu Roaccutane timp de 8 luni, rezultate excelente, efecte secundare negative doar câteva la nivelul pielii în prima lună. Acum, însă, la 3 luni dupa finalizarea tratamentului, coșurile par ca incep sa reapară din nou, intr-o forma mai usoara, desigur. M-am ganditi la posibilitatea de a reincepe tratamentul cu Roaccutane, asta dupa ce voi consulta medicul dermatolog. Am însă o curiozitate. Efectele secundare pe care le-am avut inițial, cand am luat pentru prima oară Roaccutane, vor reaparea din nou? Aici ma refer la acele coșuri mai urâte care apar de obicei in prima lună a tratamentului si inrosire a pielii în unele zone (acestea fiind problemele pe care le-am întâmpinat eu). Multumesc anticipat!
Valentin, din pacate nu exista raspuns la intrebarea ta. In mod normal efectele secundare sunt mai putin evidente in tratamentele ulterioare, insa exista cazuri in care efectele secundare sunt mai severe decat la primul tratament. Depinde doar de cum va reactiona pielea si nu poti sti inainte sa incepi tratamentul.
Poate duce la impotență ? Iau de 10 zile Sotret 10mg x 3 / zi si apetitul meu sexual e la pamant , nu exagerez . Va rog foarte mult sa veniti cu pareri .
Am avut o problema cu tratamentul, am observat ca in timpul tratamentului parul a inceput sa se rareasca,l-am oprit dupa 2 luni,parul nu mai cade deloc, insa nici nu pare ca se regenereaza dupa 2 luni aproape dupa oprire,stii cumva daca este normal ?
George, iti recomand sa citesti comentariile de la articolele despre Roaccutane. Reactiile adverse descrise de tine sunt comune, le gasesti si pe prospect. Regenerarea parului depinde foarte mult si de alimentatie si de starea generala de sanatate a corpului. Este posibil sa dureze mai mult timp pana cand sa observi ca parul se regenereaza, insa este posibil ca unele reactii adverse sa fie permanente, din pacate.