Tag - cosmeticscop.com

1
Review-uri produse cosmetice și make-up

Review-uri produse cosmetice și make-up

Una din cele mai frecvente întrebări pe care și-o pune orice persoană înainte de a achiziționa un produs cosmetic este: „Oare ce efecte au ingredientele acestui produs și pentru ce tip de ten ar fi potrivit?”

Fiecare dintre noi are propria metodă de a răspunde la această întrebare: credem ce spune producătorul despre produs, citim singuri ingredientele și ne bazăm doar pe ce știm despre ele, citim diverse review-uri despre produs,  întrebăm un consultant cosmetic, etc.

Personal, înainte de achiziționa un produs cosmetic, încerc să aflu cât mai multe informații despre el. După ce analizez cu atenție lista de ingrediente încerc sa găsesc review-uri despre produse. Există mai multe site-uri pe care le consult înainte de a cumpăra cosmetice, dar cele mai importante sunt:

www.beautypedia.com – este site-ul cu cele mai explicative  review-uri (din câte am văzut până acum), Paula este singurul producător din lume care recomandă o mulțime de alte produse și apoi pe cele comercializate de ea. Acest site este o adevărată enciclopedie de produse cosmetice și make-up, veți găsi în paginile lui inclusiv informații despre ingrijirea pielii. Paula Begoun este o sursă de inspirație pentru mine și am mare încredere în ea.

Să țineți cont de faptul că unele produse au altă formulă decât cele disponibile în România, iar înainte să fiți convinși că citiți despre un produs care vă interesează asigurați-vă că ingredientele sunt aceleași. De exemplu produsele Olay au cu totul altă formulă în România.

Pe site există  mai multe linkuri spre cosmeticscop.com, acolo veți găsi și dicționarul de ingrediente și de asemenea o secțiune pe care v-o recomand dacă aveți timp să citiți și anume Dear Paula, unde ea răspunde întrebărilor despre îngrijirea pielii și nu numai. (http://www.cosmeticscop.com/dear-paula.aspx)

Pentru că și beautypedia este scris de oameni, iar oamenii pot greși, vă sfătuiesc să citiți ingredientele produselor.

www.temptalia.com – este cea mai bună sursă de informare cu privire la produsele de make-up.

www.makeupalley.com – este o sursă bună de review-uri personale, îmi este de folos în cazul în care vreau să știu mai multe despre experiențele altor persoane cu diverse produse, în special de make-up.

Vă recomand să verificați și lista de review-uri scrise pe blog și articolele despre cum să alegeți corect produsele potrivite tenului vostru regăsite în categoria Produse cosmetice.

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.