Produse cu SPF pentru corp şi faţă

După tot timpul în care am căutat produse cu SPF care să protejeze de întreaga gamă UV, să aibă un preţ rezonabil, să se găsească în România şi să aibă o cantitate mai mare, am găsit câteva asemenea produse, din păcate mult prea puţine. Aceste produse nu aduc nici un alt beneficiu pielii, ele doar vă protejează de soare. Am luat fiecare produs la rând din gama Nivea, Ambre Solaire, Garnier, Soltan, Gerovital, Cosmetic Plant, Elmiplant şi Sun. Sunt câteva care conţin doar puţini iritanţi spre sfârşitul listei, dar marea majoritate au în compoziţie în primele poziţii alcool. Atenţie: produsele lichide incolore au ca ingredient principal alcool, nici măcar nu conţin apă; imaginaţi-vă ce puteţi face pielii când aplicaţi alcool într-o concentraţie atât de mare.

Produsele pe care le recomand sunt: Din păcate toate cele 3 produse de mai jos și-au schimbat formula în 2016, în prezent conțin alcool și nu mai fac parte din produsele recomandate.

1. Nivea Baby Sonnenschutz Lotion SPF 50. 200 ml preţ între 28 şi 30 de lei. Este very water resistant. Are un singur iritant, în concentraţie de 0.1%. Îl puteţi folosi cu încredere pe tot corpul şi chiar pe faţă, mai puţin persoanele cu tenul gras, îl puteţi folosi pe pielea bebeluşilor. Este puțin lipicios şi lasă o peliculă albă pe piele, dar toate sunt la fel. Sub fond de ten este ok, cel puţin pe tenul meu normal nu am avut probleme, l-am lăsat 20 de minute să se absoarbă. Aici; este linkul către produs, cel pe care l-am achiziţionat eu are numele în germană, cel de pe site-ul Nivea are numele în engleză, sper că ingredientele sunt identice. Acest produs l-am văzut în Real, Auchan şi DM cu acelaşi nume în germană. Nu ştiu dacă se găseşte în alte hipermarketuri, dar bănuiesc că da.

2. Nivea Baby Sonnenschutz Milch SPF 50. 200 ml preţ 30 de lei. Acest produs este la fel de bun ca loţiunea, este mai lichid şi poate fi folosit şi de persoanele cu tenul mixt sau puţin gras. Pe corp poate fi folosit de către oricine, inclusiv bebeluşi. Este la fel de lipicios ca oricare alt produs de acest gen. Pe site-ul oficial nu apare acest produs, însă îl găsiţi la DM. Se poate să fie şi în alte magazine. Este very water resistant.

3. Nivea Baby Sonnenschutz Cream SPF 30. 100ml (nu ştiu sigur dacă 100 sau 75ml) preţ 20 de lei. Este very water resistant. Poate fi folosit oriunde pe corp de către adulţi şi bebeluşi, poate fi folosit pe faţă, mai puţin de către cei cu ten gras. Aici http://www.nivea.ro/Produse/Protectie-solara/for-kids/Crema-de-protectie-solara-pentru-bebelusi este produsul pe site-ul oficial.

Produsele „dermatocosmetice” pentru protecție solară au fost analizate în articole separate în categoria Produse cosmetice – Review.

186 comentarii

Scrie un comentariu
  • De cand asteptam postarea ta! O sa caut si eu produsele Nivea sau Soltan, daca sunt la fel de bune, dar in cantitati mai mari si mai ieftine decat dermatocosmeticele, de ce nu?!

  • chiar acum vroiam sa te intreb de produse cu spf pentru fata si corp, dar mi-ai ghicit gandurile. multumesc pentru postare.te pup

  • Buna Corina. Abia asteptam aceasta postare! Maine ma duc sa caut Nivea pentru ca mi se pare mai accesibila la pret. Multumim mult pentru informatii!

  • Buna Corina,
    Abia asteptam acest articol!Asta da surpriza!;) Voi cauta produsele de la Nivea avand in vedere ca sunt la fel de bune ca cele de la Avene. Sper sa le gasesc deoarece la noi nu e DM, Real sau Auchan, daca nu, voi ramane la Avene.
    Multumesc frumos pentru postare!pupici

    • Buna Anka,
      Eu cred ca il gasesti oriunde este un stand Nivea cu produse, in orice minimarket sau hipermarket. Daca la tine in oras nu exista asa ceva ma ofer sa ti-l trimit eu.

  • Buna Corina, am observat ca la Soltan sunt si lotiuni de dupa plaja, poti sa-mi spui daca sunt bune? mi-am luat din Sensiblu Soltan SENSITIVE de 30 si de 15, si vroiam sa aleg din aceeasi gama si cel de dupa plaja…dar nu mai iau nimic fara sa te intreb 🙂

  • ..mi-am gasit raspunsul in articolele tale…mai bine dau cu un body lotion hidratant, lotiunile neavand niciun beneficiu…next time caut mai bine inainte sa pun intrebarea ..

    • Buna Anca,
      Stiu ca este greu sa crezi, dar produsul Soltan Sensitive pentru fata nu este cu nimic deosebit in formulare fata de cel pentru corp, insa cantitate/pret este o mare diferenta intre ele. Produs hidratant foarte bun de corp este Garnier Lapte de corp calmant cu ambalaj alb pe care l-am avut giveaway. Nu m-am uitat si la produsele after sun pentru ca acel Garnier este 13 Ron si este potrivit tuturor tipurilor de piele. Toti ceilalti producatori au preturi mult mai mari pentru acelasi tip de produs insa nu am vazut niciodata ceva deosebit care chiar sa merite diferenta. Se poate sa existe lotiuni After Sun formulate bine, dar nu am cautat sa vad care sunt acelea.

  • Poti sa-mi spui te rog cat de colorate ti s-au parut cele de la bioderma? Eu am avut varianta veche cu alcool, a fost cea mai neplacuta crema incercata de mine vreodata, pe langa textura, era fff inchisa pentru tenul meu alb…

    • Buna Ade,
      Cea mai inchisa este la fel de inchisa ca cea veche, dar exista una deschisa la culoare. In farmacia care am fost eu aveau cremele acestea ca si testere, puteai incerca pe mana eventual una langa cealalta sa iti faci o idee.

  • salut corina.
    vreau si eu sa cumpar o crema de soare pentru picii mei si sunt putin confuza, nu stiu poate eu nu am inteles ceva corect, dar am citit in articolul spf water resistant si very water resistant ca „Nu se recomanda folosirea acestor produse in zilele in care nu inotati pentru ca tipul de acrilat necesar sa tina substantele stabile in apa poate fi foarte lipicios pe fata, mai ales daca folositi machiaj.”, adica unica problema ca sa nu le folosim este ca sunt doar lipicioase, sau mai bine cautam o crema fara spf water resistant. Din cite am citit mai sus aproape toate cremele sunt resistente la apa, exceptie ultimele doua sau trei.
    multumesc, o zi buna.

    • Buna Margo,
      Toate sunt water resistant. Acum cativa ani lumea era oripilata de cat de lipicioase sunt aceste produse water resistant si nu le foloseau. Intre timp si-au dat seama ca daca te expui soarelui (chiar si in mers, fara sa stai la plaja) transpiri si cand transpiri acele ingrediente care protejeaza sunt ‘spalate’ de pe piele. Incet incet au acceptat ca nu au incotro si trebuie sa foloseasca produse water si very water resistant. Insa sub machiaj sunt destul de dificil de purtant, trebuie sa astepti cam o ora sa poti sa spui ca fata nu mai este atat de lipicioasa.
      Cumpara cu incredere produsele de la Nivea din articol.
      Insa bine ca m-ai intrebat, cred ca ar trebui sa reformulez afirmatia respectiva 🙂

  • Buna,
    Am gasit 3 creme/lotiuni cu SPF si am verificat ingredientele si par sa fie OK, dar sunt curioasa care este si parerea ta 😀

    1.KineSys Inc., Alcohol-Free Performance Sunscreen, Fragrance-Free, SPF 30 :
    Active Ingredients: Octinoxate – 7.5% , Octocrylene – 7% , Octisalate – 4% , Avobenzone (Parsol 1789) – 2%
    Inactive Ingredients: Cyclotetrasiloxane (and) cyclopentasiloxane, octyl palmitate, VP/hexadecene copolymer, phenyl trimethicone, tocopheryl acetate, bisabolol, PEG/PPG-18/18 dimethicone
    Link: http://www.iherb.com/KineSys-Inc-Alcohol-Free-Performance-Sunscreen-Fragrance-Free-SPF-30-1-fl-oz-30-ml/33865?at=0

    2.Kiss My Face, SC, Sun Screen with Oat Protein Complex, SPF 30+
    Active ingredients: Ethylhexyl Methoxycinnamate – 7.5% , Ethylhexyl Salicylate – 6.0% , Titanium Dioxide – 4.0%
    Inactive Ingredients DI Water, Aloe Barbadensis Leaf Juice, Polyglyceryl-4 Isostearate, Emulsifying Wax, Hexyl laurate, Ethylhexyl Palmitate, Caprylic/Capric Triglyceride, Ethylhexyl Stearate, 1,2-Octanediol, Cetyl Dimethicone, Avena Sativa, Sodium Chloride, Phenoxyethanol, Hydroxyethylcellulose, Coconut Oil, Iron Oxides
    Link: http://www.iherb.com/Kiss-My-Face-SC-Sun-Screen-with-Oat-Protein-Complex-SPF-30-4-fl-oz-118-ml/18368?at=0

    3.Jason Natural, Sunbrellas, Facial Natural Sunblock, SPF 20
    Active Ingredients: Homosalate – 7.5% , Octocrylene – 5.0% , Ethylhexyl Salicylate – 3.0% , Titanium Dioxide – 2.0%
    Inactive Ingredients: Aqua (water), caprylic/capric triglyceride, glycerin, cetearyl olivate, dimethicone, sorbitan olivate, glyceryl stearate SE, cetyl alcohol, VP/hexadecene copolymer, aloe barbadensis leaf juice, camellia sinensis leaf extract, vitis vinifera (grape) seed extract, sodium stearoyl glutamate, xanthan gum, tocopheryl acetate, benzoic acid, dehydroacetic acid, phenoxyethanol
    Link: http://www.iherb.com/Jason-Natural-Sunbrellas-Facial-Natural-Sunblock-SPF-20-4-5-oz-128-g/25274?at=0

    Prima pare sa fie potrivita tenului meu (gras) continand siliconi, a doua avand multi emolienti fiind mai potrivita unui ten uscat, iar a treia cred ca ar merge pentru orice ten, nu stiu 😀

    Astept parerea ta, thanks

    • Buna Irinah,
      Primul – te protejeaza de toata gama UV, foarte bine formulat, potrivit tenului norma, gras si mixt, dar ramane doar un produs pentru factor de protectie si nu aduce alte ingrediente benefice pielii. Stii ce e ciudat? Ca acest spray e in baza de silicon si eu nu am vazut pana acum spray-uri in baza de silicon ci doar in baza de apa sau alcool. Oricum daca contine chiar ce scrie pe eticheta este un produs excelent potrivit si pentru copii si bebelusi mai mari de 6 luni, pe fata si pe tot corpul.
      Al doilea – Nu te protejeaza de toate razele UVA. Oricum eu pe fata nu l-as pune nici macar in cazul tenului foarte gras pentru ca are in compozitie ceara.
      Al treilea – Nu te protejeaza de toate rezele UVA. Ar fi potrivit pentru toate tipurile de ten, dar din pacate nu ofera protectia necesara.
      Aici este articolul cu ingredientele pentru protectia solara.
      Banuiesc ca nu livreaza international, sau?

      • Mi-ai putea explica care e problema cu ceara? De ce nu e bună pentru ten? Eu obișnuiesc să mai folosesc produse Apidermin care au ceară de albine. Fac rău pe termen lung?
        Multumesc.

        • Lia,
          Ceara de albine e ok pe piele, doar ca poate bloca porii, in special daca ai ten mixt sau gras. Daca insa nu iti blocheaza porii nu e nici o problema cu ea, nici macar pe termen lung.

  • salut corina
    eu iti multumesc mult pentru explicatie, azi chiar voi cumpara unul din produsele de mai sus, caci eu am reusut si am prins putin soarele pe umerii mei, sunt rosie groaznic si un pic ma doare. O zi buna.

  • Da, iherb livreaza international.Este $4 pentru pachete pana in 3lbs (se calculeaza automat cand adaugi produsele in cos).Sunt de incredere (se plateste direct cu cardul, n-au paypal, dar prima comanda am facut-o acum un an si n-am avut probleme pana acum), am facut 5 comenzi pana acum, dar mi-am luat in mare parte suplimente (vit C, vit D, omega 3, psyllium, acidophilus, indulcitori stevia si xylitol,etc).
    Produse cosmetice n-am luat decat pasta de dinti si o crema de fata (un esec total, avea multi iritanti, gen extract de planta x si y).Cam majoritatea produselor cosmetice au iritanti (sunt din cele clasificate bio, eco whatever, si au multe extracte de plante, care sunt iritanti din ce am citit pe blogul tau).
    Cele 3 SPF care le-am aratat mai sus au ramas dupa ce am citit ingredientele la vreo 20 de produse de pe site 🙂
    Cea de la KyneSys Inc as vrea s-o cumpar (peste vreo luna ca vreau sa-mi mai iau niste suplimente si sa le iau impreuna).
    As vrea sa cumpar si acest serum http://www.iherb.com/Derma-E-Hyaluronic-Acid-Rehydrating-Serum-2-fl-oz-60-ml/12245?at=0
    Sa folosesc serumul si apoi spray-ul SPF.E ok?

    PS: Daca vrei sa comanzi tu sau altcineva de pe site, sa folositi codul WOW123 si aveti reducere $5 la prima comanda.
    Si sa va uitati si aici http://www.iherb.com/Free-Samples , au mostre gratuite, puteti sa luati maxim 2 pe comanda/pachet (le adugati pur si simplu in cos).

    • Buna Irinah,
      Multumesc de informatii, sunt utile. Nu toate extractele de plante sunt iritante ci majoritatea. Ai vazut dictionarul cu ingrediente?
      Din pacate serumul acela contine doar acid hialuronic si vitamina C, pentru 19.77$ e cam mult. Daca vrei un serum adevarat uita-te la Paula sa vezi formula excelenta la 23 de euro (cred ca totusi in cantitate mai mica).
      Orice produse aplici pe fata ultimul este produsul cu SPF asa cum este scris si in articolele cu Ingrijire ten – rutina zilnica.
      Vad ca au Desert Essence, cel mai bun ulei de jojoba pe care l-am incercat eu. Sigur o sa plasez o comanda.

  • Scuze, la comentariul de acum 10 minute 🙂 am uitat sa zic ca am tenul gras (gras pe obraji si barbie si foarte gras pe frunte si nas) si de asemenea acel serum este ambalat intr-o sticluta de plastic alba opaca (cel putin din cele 2 poze care le-am gasit asa pare, e posibil sa nu fie opaca ci ca serumul sa fie alb, dar nu cred, e mult prea alb ca sa fie doar serumul – http://bit.ly/kEYsys ) si are pompita – pe site nu are poza decat cu cutia.

  • Buna Corina,
    Hmm…da, atunci o sa astept inca vreo 2-3 luni pana fac comanda la paula.Vreau sa-mi iau si lotiunea 2% BHA si transportul ne omoara :), dar mai am gelul de la acne.org 10% AHA+ http://www.danielkern.com/product-p/aha-6.htm si sa-l termin pe asta; e ok, exfoliaza excelent dar avand tenul gras-acneic mai bun ar fi BHA sa folosesc

    Crema care o luasem de la iherb este asta http://www.iherb.com/Desert-Essence-Thoroughly-Clean-Oil-Control-Lotion-Oily-Combination-Skin-4-fl-oz-120-ml/24154?at=0
    Iritanti: Witch Hazel leaf extract (din ce am citit asta este de obicei produsa prin distilare, deci alcool),goldenseal extract, hawaiian white ginger extract, lavender oil,peppermint oil,palmarosa oil, tangerine oil, si ca sa fie lista completa si putin alcool la sfarsit 🙂
    Oricum ideea era ca nu mi-a priit, si tot cu fata uleioasa dupa 2 ore eram.
    Apropo,ulei tea tree e ok daca folosesc?Il pun doar pe acnee, avand grija sa nu il pun pe zonele din jur.Eu fac „cystic acne” in zona maxilarului, e foarte dureroasa si dureza vreo 7-15 zile pana acel chist formeaza un cos, dar daca pun tea tree oil seara, in 2-5 zile deja dispare (cateodata nu apare cos, dispare pur si simplu)

    Multumesc pentru raspunsuri.
    Have nice day!

    • Buna Irina,
      Vai de mine ce era in crema aceea.
      Benzoyl peroxide ai incercat pe pustule? Pentru ca totusi este mai eficient. Insa daca iti functioneaza tea tree oil atunci aplica cu un betisor pentru urechi, pe care l-ai udat in prealabil, exact pe zona respectiva. Ai mare grija la orice reactie adversa.
      Daca ai 10% AHA foloseste-l ca doar nu o sa-l arunci acum.

      • Buna,
        Am incercat brevoxyl timp de 6 saptamani, aplicat o data pe zi seara.Nu am observat nicio imbunatatire in acele 6 saptamani (de-aia m-am oprit sa-l folosesc), dar dupa o luna de la oprirea folosirii mi se curatase fata complet; asta a durat vreo 2 luni, dup-aia explozie 🙂
        Asta a fost acum doi ani.La momentul respectiv nu foloseam un exfoliant AHA, BHA, iar brevoxyl-ul imi facea pielea oribil de descuamata (n-am mai putut sa folosesc fond de ten absolut deloc, nici macar dupa 2 luni de la oprirea folosirii, mentionez ca inainte nu foloseam fond de ten constant, doar 3-4 zile pe luna, deci nu cred ca oprirea folosirii fondului de ten mi-a curatat fata).
        Chiar ma gandeam sa reincep sa folosesc brevoxyl, acum am si gelul cu 10% AHA, sper sa am rezultate mai bune.
        Multumesc pentru toate raspunsurile.Cand o sa fac comanda la paula o sa-ti trimit inainte un email cu cateva intrebari.

  • Piz Buin am eu, dar doar lotiunea dupa soare pt ca cea cu SPF am terminat-o 😀

    Nume: After Sun Soothing Lotion 24h hydration with Aloe Vera, 200ml intr-o sticla albastru inchis.

    Ingrediente: (scoatem lupa) Aqua, Paraffinum Liquidum, Glycerin, PEG-75 Lanolin, Aloe Barbadenis Gel, Bisabolol. Maltodextrin, Tocoppheryl Acetate, Sorbitol, Lactic acid, Isodexadecane, Sodium Acrylate/Sodium Acryloyldimethyl Taurate Copolymer, Carbomer, Ceteareth-6, Stearyl Alcohol, Polusorbate 80, Citric acid, Sodium Hydroxide, BHT, Ethylparaben, Methylparaben, Phenoxyethanol, Propyparaben, Sodium Benzoate, Parfum.

    Made by Johnson & Johnson (si pe site-ul lor m-as duce sa caut restul produselor de la piz buin) in Greece

    Acum eu sper ca am scris ingredientele bine si n-am sarit nimic asa ca nu aruncati cu pietre.

    • Buna Crizu,
      Nu are nimic interesant crema asta, aloe vera trebuie sa fie sub forma de suc ca sa fie calmanta pentru piele. La sfarsit are cativa iritanti din pacate.

  • Corina am gasit eu pt Piz Buin cateva liste de ingrediente, exact din gama asta vreau eu sa cumpar produsele pt protectie solara vara asta pt vacanta in Grecia. Ele sunt fabricate in GR, as putea chiar sa le iau de acolo, poate sunt mai ieftine ca la noi. Sper ca sunt si bune.
    Uite ce am gasit :

    Piz Buin SPF 4 : aqua,ethylhexylMethoxycinnamate, butylelen glicol, glycerin, C12 alkyl bebnzoate, butyl methoxydibenzoylmethane, VP/Hexadecene copolymer, glyceril stereate, PEG-100 stereate, caprilyl glicol, xantan gum,potassium cetyl phosphate, cetearyl alcol, ammonium polyacrilate, isohexadecane, PEG-40 castor oil, disodium EDTA, tocopherylacetate,phenoxyetanol, methylparaben, parfum.

    Piz Buin – Sun Alllergy Lotion 30 :
    aqua, ethylhexyl salicylate, c12-15 alkyl benzoate, octocrylene, glycerin, cyclohexasiloxane, butylene glycol, VP/eicosene copolymer, butyl methoxydibenzoylmethane, dimethicone, cetearyl alcohol, methylene bis-benzotriazolyl tetramethylbutylphenol, chrysanthemum parthenium extract, hydroxyphenyl propamidobenzoic acid, pentylene glycol, cyclopentasiloxane, acrylates/C12-22 alkyl methacrylate copolymer, caprylyl glycol, propylene glycol, PPG-5 ceteth-20, acrylates/C10-30 alkyl acrylate crosspolymer, ceteth-10 phosphate, dicetyl phosphate, decyl glucoside, potassium lactate, xanthan gum, disodium EDTA, sodium hydroxide, BHT, phenoxyethanol, potassium sorbate, parfum

    Piz Buin Tan Intensifier lotion spf 30 :
    Aqua
    Octocrylene
    C12-15 Alkyl Benzoate
    Butylene Glycol
    Tridecyl Salicylate
    Butyl Methoxydibenzoylmethane
    Cyclohexasiloxane
    Methylene Bis-Benzotriazolyl Tetramethylbutylphenol
    Glycerin
    Styrene/Acrylates Copolymer
    Polyester-7
    C20-22 Alkyl Phosphate
    C20-22 Alcohols
    Benzephenone-4
    Acetyl Hexapeptide-1
    Diethylhexyl 2,6-Naphtalate
    Tocopheryl Acetate
    Retinyl Palmitate
    Ascorbic Acid
    Pantothenic Acid
    Cyclopentasiloxane
    Linseed Acid
    Neopentyl Glycol Diheptanoate
    Acrylamide/Ammonium Acrylate Copolymer
    Acrylates Copolymer
    Polymethyl Methacrylate
    Caprylyl Glycol
    Propylene Glycol
    PEG-8 Laurate
    Polysorbate 20
    Sodium Dodecylbenzenesulfonate
    Decyl Glucoside
    Dextran
    Cetearyl Alcohol
    Polyisobutene
    Xanthan Gum
    Disodium EDTA
    Sodium Hydroxide
    Phenoxyethanol
    Methylparaben
    Parfum

    Piz Buin – In Sun Lotion SFP 15 : Aqua, Homosalate, Glycerin, Benzophenone-3, Dimeticone, Butylene Glycol, Adipic Acid/Diethylene Glycol/Glycerin Crosspolymer, Octocrylene, VP/Hexadecene Copolymer, Butyl Methoxydibenzoylmethane, Silica, Ethylhexyl Salicylate, C30-38 Olefin/Isopropyl Maleate/MA Coplymer, Tocopheryl Acetate, Caprylyl Glycol, Glyceryl Stearate, PEG-100 Stearate, Squalane, Potassium Cetyl Phosphate, Trimethylsiloxysilicate, Trisiloxane, Hydroxyethyl Acrilate/Sodium Acryloyldimethyl Taurate Copolymer, Sclerotium Gum, Behenyl Alcohol, Polysorbate 60, Disodium EDTA, Sodium Hydroxide, Phenoxyethanol, Methylsothiazolinone, Parfum

    Piz Buin – Active Spray SPF 30 : Alcohol Denat., Isobutane, Homosalate, Benzophenone-3, Ethylhexyl Salicylate, Butyl Methoxydibenzoylmethane, Diethylhexyl 2,6-Naphtalate, Octocrylene, Dimethicone, Tocopheryl Acetate, Ascorbyl Palmitate, Retinyl Palmitate, Cyclopentasiloxane, Trisiloxane, Acrylates/Octylacrylamide Copolymer, PPG-5-Ceteth-20, Acrylates/DImethicone Copolymer, Phenoxyethanol, Parfum.

    SPF DISPONIBILE IN: Spray SPF10, 20, 30
    Lotion SPF10, 15, 30

    Piz Buin Allergy Lotion SPF 15 :
    Aqua
    Ethylhexyl Salicylate
    C12-15 Alkyl Benzoate
    Octocrylene
    Glycerin
    Cyclohexasiloxane
    Butylene Glycol
    VP / Eicosene Copolymer
    Butyl Methoxydibenzoylmethane
    Dimethicone
    Cetearyl Alcohol
    Methylene Bis-Benzotriazolyl Tetramethylbutylphenol
    Chrysantemum Parthenium Extract
    Hydroxyphenyl Propamidobenzoic Acid
    Pentylene Glycol
    Cyclopentasiloxane
    Acrylates / C12-22 Alkyl Methacrylate Copolymer
    Caprylyl Glycol
    Propylene Glycol
    PPG-5-Cereth-20
    Acrylates / C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer
    Ceteth-10 Phosphate
    Dicetyl Phosphate
    Decyl Glucoside
    Potassium Lactate
    Xanthan Gum
    Disodium EDTA
    Sodium Hydroxide
    BHT
    Phenoxyethanol
    Potassium Sorbate
    Parfum

    Piz Buin In Sun Lotion SPF 30:
    Aqua
    Homosalate
    Benzophenone-3
    Glycerin
    Ethylhexyl Salicylate
    Dimethicone
    Butyl Methoxydibenzoylmethane
    Butylene Glycol
    VP / Hexadecene Copolymer
    Adipic Acid / Diethylene Glycol / Glycerin Crosspolymer
    Octocrylene
    Silica
    C30-38 Olefin / Isopropyl Maleate / MA Copolymer
    Tocopheryl Acetate
    Caprylyl Glycol
    Squalane
    Potassium Cetyl Phosphate
    PEG-100 Stearate
    Glyceryl Stearate
    Trimethylsiloxysilicate
    Trisiloxane
    Hydroxyethyl Acrylate / Sodium Acryloyldimethyl Taurate Copolymer
    Slerotium Gum
    Behenyl Alcohol
    Polysorbate 60
    Disodium EDTA
    Sodium Hydroxide
    Phenoxyethanol
    Methylisothiazolinone
    Parfum

    • Buna Betty,
      1. Piz Buin SPF 4 – sub SPF 15 nu este considerata protectie solara, SPF 4 te protejeaza maxim 20 de minute, sa fim seriosi. Sau e SPF 40?
      2. Piz Buin – Sun Alllergy Lotion 30 – contine cativa iritanti la sfarsitul listei, in rest e ok. Poate fi folosit si pe fata pe tenul normal, uscat sau mixt.
      3. Piz Buin Tan Intensifier lotion spf 30 – contine cativa iritanti la sfarsitul listei, contine cateva ingrediente foarte bune, poate fi folosit pe fata de toate tipurile de ten mai putin cel sensibil.
      4. Piz Buin – In Sun Lotion SFP 15 – contine mai putini iritanti, tot in concentratie mica; poate fi folosit pe fata pe tenul normal, uscat sau mixt.
      5. Piz Buin – Active Spray SPF 30 – primul ingredient este alcoolul, mai departe nu mai este nevoie sa citesc. Groaznic.
      6. Piz Buin Allergy Lotion SPF 15 – formulata la fel ca Sun Alllergy Lotion 30.
      7. Piz Buin In Sun Lotion SPF 30 – formulata la fel ca In Sun Lotion SFP 15.
      Sunt ok produsele, mai putin spray-ul bineinteles; cel mai bine formulat este Tan Intensifier lotion. Oricum toate sunt la fel de lipicioase, dar nu contin filtre fizice deci sunt mai putin albe decat celelalte si mai putin emoliente.

  • Eu am fost mulțumită de Gerovital, 50+.
    Am o piele extrem de sensibilă la soare, fac bube din alea de arși parcă dacă mă expun (mai ales mâinile) și cum dă puțin căldura nu pot peste.

    Într-adevăr, e destul de grasă, durează mul până intră în piele, dar e singura care și-a făcut până acum treaba acceptabil.

  • Salut C orina,
    am gasit un produs Avene din gama portocalie special pentru copii fara parfum si parabeni, un spray de 200 ml. vroiam sa te intreb daca ai vazut acest produs si ce impresie ai de ingredientele lui:
    AVENE THERMAL SPRING WATER(AVENE AGUA) , OCTOCRYLENE GLYCERIN, C12-15 ALKYL BENZOATE, WATER(AGUA), METHYLENE BIS-BENZOTRIAZOLYL TETRAMETHYLBUTYL-PHENOL TITANIUM DIOXIDE, BUTYL METHOXYDIBENZOYLMETHANE, CYCLOMETHICONE, DICAPRYLYL ETHER, DISOPROPYL ADIPATE, BIS-ETHYLHEXYLOXYPHENOL METHOXYPHENYL TRIAZINE, CETEARYL ISONONANOATE, LAURYL GLUCOSIDE POLYGLYCERYL-2 DIPOLYHYDROXYSTEARATE, DIMETHICONE, CAPRYLIC/CAPRIC TRIGLYCERIDE, CAPRYLYL GLYCOL, DECYL GLUCOSIDE, DISODIUM EDTA, PROPYLENE GLYCOL SILICA, SORBIC ACID, TOCO-PHERYL GLUCOSIDE, XANTHAN GUM, CITRIC ACID, TOCOPHEROL.

    si vroiam sa te intreb cum este bine sa dau copii cu crema de protectie, peste tot corpul si sub hainute, sau numai pe fata , miini si picioare.
    multumesc…o zi buna.

    • Buna Margo,
      Foarte bun, dar lipicios ca oricare altul.
      Depinde de cat de sensibil este pielea copilului. Eu pe fiul meu il dau pe fata, urechi, gat, maini si picioare – tot ce este expus soarelui, dar sunt copii care sunt mai sensibili la soare si pe aceia e bine sa ii dai cu protectie solara chiar si sub haine cu 20 de minute inainte de a iesi din casa.

  • Azi am fost sa imi cumpar Lotiunea Nivea SPF5o,pt copii, si am gasit-o cu ambalaj albastru nu bleu. Si ce sa vezi la ingrediente : alcool denaturat pe locul 3 sau 4 ..ce rau imi pare, ce-s cu diferentele astea…tre sa mentionez ca nu locuiesc in Romania.

    • Buna Elena,
      Si mie imi pare rau, dar poti cauta orice alt produs care sa nu contina iritanti. In curand o sa pun niste liste de recomandate, poate te vor ajuta.

  • Buna Corina
    multumesc mult pentru raspuns, as dori sa aflu acum cum procedam si noi maturii atunci dupa ce folosim exfoliantul chimic BHA de corp seara, a doua zi stiu ca este neaparat sa folosim protectie solara dar la fel indraznesc sa intreb o folosim si sub haine sau nu neaparat.
    multumesc.

    • Buna Margo,
      Pe sub haine nu m-am dat niciodata cu SPF, dar depinde de haine. Daca porti haine transparente sau cu gauri multe sigur va trebui sa te protejezi. Oricum pielea corpului nu sufera din cauza soarelui asa repede ca cea a fetei, doar in cazul copiilor sub 10 ani.

  • Corina, as vrea sa stiu daca e ok ce folosesc pentru protectia solara a picei mele. Si sunt tentata sa folosesc si eu..Si mai ales, merge si pe fata si pe corp??

    Este din gama Sanosan-Baby Sonnenmilch 50

    Ingrediente:Aqua,Octocrylene, Butyl Metoxydibenzoylmethane, C-12-15 Alkyl Benzoate, Caprylic/Capric Trygliceride, Glycerin, Methylene Bis-Benzotriazolyl Tetramethylbuthylphenol, Bis-Ethylhexyloxyphenol Methoxyphenyl Triazine, Glyceryl stearate Se, Vp/Eicosene Copolymer, Pentaerythrityl Distearate, Tricontanyl Pvp, Titanium Dioxide, Cetyl Dimethicone, Sodium Cetearyl Sulfate, Decyl Glucoside, Caprylyl Glycol, Panthenol, p-Anisic Acid, Tocpheryl Acetate, Acrylates/C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer, Tetrasodium EDTA, Tocopherol, Silica, Sodium Hydroxide, Aloe Barbadensis Leaf Juice Powder, Xanthan Gum, Propylene Glycol

    Iti multumesc anticipat:)

    • Buna Deena,
      In afara de un mic iritant la sfarsit totul e perfect, da concentratia de 0.1% cu siguranta nu o sa faca rau pielii. Atentie: sa il folosesti doar daca fiica ta are peste 6 luni. Tu poti folosi linistita, si pe fata si pe corp. Daca ai tenul cu tendinte acneice e bine sa observi cum se comporta porii, dar asta e valabil pentru orice produs aplici pe ten.

  • Are 8 luni piticuta. Ma bucur mult ca am gasit un produs ok. Tenul meu e mixt, tendinte acneice nu am, singurele probleme mai mari cu tenul le-am avut in timpul sarcinii pe fondul unui dezechilibru hormonal. In rest niste puncte negre si ceva mai mult sebum decat e cazul cand e cald afara. Probabil ca voi reveni si cu alte intrebari pentru a ajunge la o rutina de ingrijire cat mai ok pentru mine.Iti multumesc din suflet!:)

  • Daca te-as ruga sa-mi recomanzi un produs cu FPS ridicat (macar 25-30) pentru ca am pielea foarte alba, si care sa poata fi folosit si pe corp si pe fata cu ten foarte gras in zona T si care sa se incadreze in suma de 30 lei, ce m-ai indruma sa cumpar ? Iti multumesc foarte mult.

    • Buna Caress,
      Nivea Baby, dar nu se incadreaza neaparat la tipul de ten. La pretul de 30 de lei nu mai stiu nici un produs pe care sa il gasesti in Romania.

  • Buna !
    Eu am cumparat chiar ieri de la Auchan Lotiunea Nivea Baby Sonnenschutz 50 plus in ideea sa ii dau pe fata si manute fetitei mele care are 7 luni. Am insa o intrebare: unde este trecut termenul de expirare? M-am uitat pe toate partile sticlei si am gasit doar pe partea cu codul de bare trecut 95120474. Asta reprezinta ceva? In rest nu am gasit nimic ce ar putea sa indice asa ceva. Ma poti ajuta ? Nu vreau sa ii dau fara sa stiu treaba asta. Multumesc mult !

  • Buna Corina,
    Am fost acum cateva zile in DM pentru a-mi cumpara una dintre cremele Nivea recomandate de tine. Din pacate, nu am gasit nici una. In schimb erau alte produse Nivea petru protectie solara, Garnier si asa mai departe. Ceea ce m-a surprins era ca toate, fara exceptie (mai putin cateva din gama lor proprie) aveau printre primele ingrediente alcoolul. Pana la urma am plecat de acolo cu o crema de corp de la Cosmetic Plant – aceasta:http://www.cosmeticplant.com/plaja/emulsie-pentru-plaja-cu-extract-scoarta-de-castan-si-vitamina-F-factor-protectie-25-250~E0196.htm.
    Daca ai sa te uiti pe ingrediente, ai sa vezi ca singurul iritant este parfumul, situat la finalul listei. Am verificat acel extract in dictionarul Paulei si nu prezinta niciun risc. Din articol, am inteles ca te-ai uitat si la produsele Cosmetic Plant si nu ai gasit nimic acceptabil. Este, asa cum am presupus, un produs bun?

    • Buna Sorina,
      Nu pot sa cred ca nu erau acolo, e plin raftul de ele, poate aveau numele in engleza. Am sunat la DM si toate DM din tara au acele produse.
      Din pacate nu m-am inselat in legatura cu acel produs, nu contine ingredientele necesare care sa protejeze de toata gama de raze UV. Verifica aici intotdeauna produsele.
      Se intampla insa sa nu gasesc in magazinul unde caut toata gama de produse a unei companii. Am verificat acum toate produsele Cosmetic Plant la ei pe site si nici macar unul nu protejeaza de intreaga gama UV. Apropo, SPF sub 15 nu este considerat protectie solara, ar trebui reaplicat o data la 30 de minute.

  • Contine Benzophenone-3, care am vazut ca protejeaza impotriva actiunii razelor UVA, dar probabil nu suficient. Stiu ca SPF sub 15 nu este considerat factor de protectie solara si nici nu mi-as cumpara un produs cu un efect atat de scazut, deoarece am pielea foarte alba. Totusi, acesta are SPF 25. In legatura cu produsele Nivea, am fost la DM-ul din Crangasi si pe toate etichetele acestora am vazut ca ingredient un tip de alcool iratant. Probabil mi-au scapat tocmai cele bune.

    • Buna Sorina,
      La sfarsitul articolului cu ingredientele apare fiecare intr-un tabel. UVA se imparte in UVA 1 si UVA 2. Benzophenone-3 nu protejeaza de intreg spectrul UVA din pacate.
      Sunt doar 3 produse din gama Nivea pe care eu le-am recomandat, acelea cu siguranta nu contin nici un ingredient care sa aiba concentratii suficient de mari sa fie problematic (phenoxyethanolul de la sfarsit este 0.1%). Produsele despre care vorbesc se gasesc si la Real, Auchan, Careffour si oriunde unde au produse Nivea cu SPF si sunt acelea din fotografia ce o poti vedea in linkul din acest articol. Stearyl alcohol nu este iritant.

  • Buna Corina! Caut o crema cu fps mare pentru fata dar pentru tenul gras. Vroiam sa te intreb daca ti se par ok ingredientele cremei Photoderm AKN Mat SPF 30 / UVA 26 de la Bioderma. Aici sunt ingredientele: http://www.bioderma.com/ro/nc/produsele/ce-e-nou/product/characteristics/1135.html. Mai mai gandesc sa achizitionez si crema colorata cu fps 50 despre care ai scris tu aici, dar ma gandesc ca poate este prea grasa pentru tenul meu. Tu ce parere ai?

    • Buna Pinkie,
      Ingredientele acelui produs sunt incorecte, pe ambalajul produselor Bioderma apare altceva decat pe site. Din punctul meu de vedere toate sunt grase, eu putine am gasit care sa fie ok pe tenul gras. Am Bioderma si e cam lipicioasa, iar eu am ten normal, dar cu o pudra deasupra se rezolva problema.

  • Buna Corina,
    Am intrat azi in Sensiblu sa caut una din cremele de la Nivea recomandate de tine. N-aveau, aveau ceva cu SPF 50 in tub alb. In prima jumatate a listei, alcool denat. Nu pot sa o iau, zic, contine alcool. Nu pot sa cred ca ar pune alcool intr-o crema pt. copii, zice farmacista. Ii arat. Aaaa, zice ea, dar asta nu e alcool, e alcool etilic, se foloseste in toate cosmeticele, si mi-a aruncat o privire de genul „vezi ce ignoranta esti”. Am spus la revedere si am iesit. Poate ca nu m-as fi socat asa tare daca auzeam asta de la o vanzatoare oarecare dintr-o parfumerie, dar chiar de la o farmacista cu ceva experienta la activ (avea in jur de 50 de ani) nu m-as fi asteptat. Din pacate, inteleg acum de ce avem pe rafturi cosmeticele pe care le avem …

    • Buna Maria,
      Bravo, te felicit pentru toate cunostintele pe care le-ai acumulat si pentru faptul ca nu te-ai lasat influentata nici macar de o farmacista. Imagineaza-ti ca femeile respective au facultate de farmacie (cel putin asa ar trebui sa aiba un angajat al unei farmacii).
      Produsele Nivea le gasesti la hipermarket mai degraba.

      • Îmi cer scuze că intervin, dar și farmacistele sunt de mai mult feluri.
        În principiu sunt asistente și doctori farmaciști. Doctorii sunt cei care fac rețetele speciale, cunosc foarte multe substanțe, ăia care fac multă facultate și chiar ar trebui să fie foarte bine documentați.
        Asistentele au studii mai reduse, mai mult postliceală decât facultate… deci nu prea au multe cunoștințe. Mă rog, tehnician farmacie… dar chestia asta cu asistentă și doctor farmacist face legătura cu domeniul medical, pentru o analogie mai bună.
        Doctorul farmacist face 6 ani de facultate și tehnicianul farmacist face vreo 2 ani de studii postliceale… și bineînțeles, a doua categorie e mai „angajată”, că salariul este mai mic, etc. deși calitatea nu e la fel de bună. Deși (aici nu știu sigur) mi se pare că e obligatoriu să existe un doctor farmacist în orice farmacie.

        • Buna Diana,
          Sunt de mai multe feluri cu siguranta. Dar asta nu inseamna ca un reprezentant al unei „institutii de sanatate” (asta este farmacistul din punctul meu de vedere) poate fi scuzat atunci cand vorbeste prostii. Sau sunt singura care are pretentii de la un angajat al unei farmacii? Pana la urma toate reclamele la medicamente te indeamna sa intrebi medicul si farmacistul, sa ai incredere in acesti oameni, au studii de specialitate, studii pe care nu le are oricine. De exemplu, eu nu cred ca as obtine un post intr-o farmacie 😉

          • Nu e vorba de scuze, ci de ideea că totuși ne putem aștepta foarte bine să fie nepregătite. Eu am văzut multe… însă câteva nu „bravează” cu prostii și se duc în spate și întreabă medicul farmacist (care e cel ce trebuie întrebat). Și cam asta e soluția… ai 3 tehnicieni și 1 doctor farmacist într-o farmacie… și dacă studiile de 2 ani nu sunt suficiente ca să știi ceva… întrebi doctorul.

            Tu nu poți fi angajată la o farmacie; dar o femeie, care a terminat un curs postliceal de farmacie, cu pile, bani, ca vodă prin lobodă, fără să se fi lipit nimic de ea, da. Gândește-te că farmacii sunt pe toate drumurile; chiar crezi că e posibil să fie atât de multe persoane bine pregătite? Nu, nu e posibil. Crezi că stau cele 10 farmacii de pe o stradă să le supună la teste? Ori 300 de străzi într-un oraș? Majoritatea au o diplomă, nu studii; pentru că trăim într-o țară ce fabrică deținători de diplome. Iar rândurile acestora e îngroșat de tehnicienii farmaciști (nu zic că nu ar fi și persoane bine pregătite), care uneori au cunoștințe de chimie sub un elev de liceu.

            Nu e o scuză.
            E o realitate, pe care din păcate trebuie să o trăim. Și să încercăm să fim noi un pic mai informați ca ei. Uneori chiar și decât medicii… că tot sistemul medical e la pământ.

    • Buna,
      Legat de treaba asta, zilele trecute ma aflam intr-o farmacie si in fata mea la casa, se afla o doamna care ii ceruse farmacistei o lotiune tonica pentru ten sensibil, fara alcool. Farmacista se uita un pic ciudat la clienta si ii spune ca nu exista asa ceva, ca toate lotiunile tonice contin alcool pentru ca rolul lor este de a inchide porii si ii recomandase una cu musetel de la Cosmetic plant, vb aia daca are musetel e pt ten sensibil. In prima faza m-a bufnit rasul apoi am simtit nevoia sa intervin si i-am spus farmacistei, cu tot respectul permiteti-mi sa va contrazic, exista lotiuni tonice fara alcool, chiar si-n farmacia dvs se afla asa ceva(o zarisem pe cea reechilibranta de la Eucerin) mai presus de asta, ar trebui sa stiti ca alcoolul irita pielea si din aceasta cauza ”se inchid porii”. Cum sa mai ai incredere in recomandarile unei farmaciste, asistente de farmacie, ce o fi fost dna/dra respectiva, cand se intampla sa vb in necunostinta de cauza?! Poate acum vreo 2 ani as fi luat de bune spusele unei asemenea persoane insa imi place sa cred ca am acumulat suficiente cunostinte in ultima vreme, cat sa ma consider un consumator informat.

  • Buna, sa va spun care este realitatea ..dirigintele este „creierul”, de fapt cel care raspunde in caz de controale,reclamatii , etc (este obligatoriu sa existe un diriginte,fara diploma lui nu se poate da avizul de functionare..daca sunteti atente in orice farmacie este afisata undeva diploma ei…next ..exist un nr de de farmaciste care trebuie sa aiba min 3 ani de experienta(ca sa apara titulatura aceasta pe ecuson) si plus un nr de asistenti;practic atunci cand intrati in farmacie la raionul de cosmetice sa fiti sigure ca cea care va intimpina este o „cosmeticiana”care probabil este studenta ,nu are experienta si doar se da cu parerea .. asa crede ea de cuviinta…sunt foarte rare situtiile in care o farmacista da sfaturi pe creme, teoretic nu au voie,practic se intampla de toate peste tot…nu spun ca nu exista cosmeticiene bune insa sunt putine in lanturile de farmacii mari…si inca un lucru…cele mai bune farmaciste le gasiti in farmaciile cu „vad” foarte mare..se practica des transferul acestora in fct de vanzari….
    sper ca v-am luminat un pic cu fenomenul



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.