Odată ce începi să pui întrebări nu te mai poți opri

La începutul acestui blog/proiect mi-am propus să învăț femeile să vadă dincolo de reclame și să reușească să își aleagă singure produsele potrivite tenului și afecțiunilor lor. Mi-am dorit să fac înțelese afecțiunile pielii și să prezint o serie de tratamente posibile. Am scris câteva articole și despre drumul meu spre un „ten de porțelan”. Încă mai sunt articole nescrise pe aceste teme, dar am simțit de o vreme că este timpul să scriu mai mult decât atât.

În ultimii ani din viață, mai ales după ce am reușit să îmi tratez diverse afecțiuni, am înțeles că toate bolile sunt doar efecte, iar noi tratam efecte, efecte care se tot încăpățânează să apară pentru că nimeni nu se întreabă: Care este cauza acestei probleme pe care o am?

Fiecare boală este rezultatul unui dezechilibru al corpului (fizic și/sau energetic). De aceea primul și cel mai important pas, înainte de a trata local o afecțiune este important să vă îngrijiți corpul. Nu e nimic nou în asta și nu este nici greu de realizat. Organismul are nevoie de aer curat, apă, mișcare și mâncare sănătoasă. Dacă îi dați aceste patru elemente importante el va fi sănătos. Un corp sănătos nu are boli, dureri, afecțiuni cutanate, etc.
Cu toții știm că suntem ceea ce mâncăm și că trăim într-o lume în care există o pastilă pentru fiecare boală.

Vă las pe voi în continuare să trageți concluziile descoperind ce nu ne spun medicii și mai ales cum să ne hrănim corect.

Vă rog, la sfârșitul documentarului, să îmi răspundeți la o singură întrebare. Ce faceți voi în fiecare zi pentru sănătatea corpului vostru?
Pentru că tot ce faceți pentru sănătatea voastră se „vede” pe piele.

40 comentarii

Scrie un comentariu
  • Ai mare dreptate, intotdeauna trebuie tratata cauza si nu efectul, iar abordarea profilactica este cea mai buna.
    Ca sa raspund si la intrebare: incerc zilnic sa consum cat mai multe fructe si legume crude (salata de ton e prietena mea, merele verzi sunt nelipsite, rodia iar este o minune), regulat consum ficat (in ultima vreme l-am preferat pe cel de porc, avand in vedere ca puii si vitele din comert nu mai prezinta incredere), supe, ciorbe si mancare coreeana (kimchi este unul dintre cele mai sanatoase alimente din lume). Cand am ocazia, merg pe jos si urc pe scari

  • Eu incerc sa mananc mai sanatos, cat mai putin carne cu putinta si aceasta sa fie slaba, multe seminte si fibre mai ales la micul dejun pt ca am probleme cu digestia si acestea le rezolva.:)

  • Draga Corina,

    Eu am inceput sa imi ingrijesc corpul (nu doar tenul) cam in perioada in care te-am descoperit pe tine., in urma cu aproximativ 6 luni. Am inceput prin a face o multime de greseli, dar am tot invatat incet-incet si inca mai invat (chiar azi, de exemplu am aruncat vechiul meu luciu de buze cu arome de la Nivea, pentru a-l inlocui cu Cocoa Butter Lipstick de la the Body Shop, recomandat de tine aici, pe site 🙂 ). Incet-incet, mi s-au rezolvat o multime de probleme: dermatita extrem de agresiva pe care o aveam si primele semne de imbatrinire au disparut ca prin farmec si acum nu imi mai este frica sa ma privesc in oglinda; ma simt mai bine si mai odihnita si ultimele analize de sange pe care le-am facut au iesit perfecte (ceea ce mie nu mi s-a mai intimplat niciodata pana acum, nici macar in copilarie…mereu aveam lipsa de calciu/fier etc.).

    Ce fac mai exact:
    -nu mai pun pe ten/corp produse cosmetice fara sa le verific compozitia chimica (pentru fata folosesc exclusiv Paula’s Choice, mi se pare mai sigur asa)
    -nu mai ies din casa fara sa aplic SPF pe fata si maini, indiferent de vreme
    -maninc mai sanatos: incerc sa evit alimentele foarte prelucrate, dulciurile, carnea, produsele din faina. Maninc multe legume si fructe, lactate din sursa sigura, nu din supermarket), imi fac singura paine neagra acasa etc.
    -beau multe lichide, cel putin 2L / zi
    -fac sport de doua ori pe saptamana

    Rezultatele au aparut destul de rapid si ma simt mult mai bine.
    Iti multumesc inca o data pentru tot.

    Te pup!

  • Nici nu stiu daca mai exista hrana corecta,cu atatia poluatori.In plus suntem supusi zilnic la un stres foarte mare,la care nu toti ii pot face fata!
    Un sfat foarte util,daca aveti vreodata stari de anxietate,puteti face un drum inspre padure ,deoarece copacii te incarca cu energie vie!!!
    Sanatate multa si iubiti-va mult!

  • Mananc sanatos de mult timp (5 fructe pe zi si multe migdale crude, evit prajeli, mancare procesata si alcool), iau multivitamine zilnic, beau apa si ceai verde din belsug, si fac miscare (yoga si fitness; jogging vara), dar am avut aceleasi probleme de ten ca in adolescenta pana acum cateva luni cand mi-am schimbat rutina de ingrijire a fetei – cu multe produse de la Paula’s – multumita recomandarilor tale. Alimentatia m-a ajutat sa am un corp sanatos, dar nu a fost sufienta sa balanseze ani de agresare a tenului cu produse iritante. Raman convinsa ca suntem ce mancam, dar alimentatia e doar o variabila intre multe altele care ne afecteaza echilibrul. P.S. Mi-am cumparat spirulina si ciocolata „raw” (e groaznic de amara) dupa ce am vazut documentarul acum vreun an 🙂 Recomanzi alte „super-foods”?

  • Adevărul e că prin stilul agitat de viață din ultima vreme nu îi fac bine… dar o să treacă perioada asta și cu muncă și cu master.

    De bine… în primul rând încerc să consum fructe. Încerc în fiecare zi să iau la muncă un fruct. Beau diverse ceaiuri care au și rol curativ. De o lună mă țin și de Omega 3. Încerc să mănânc sănătos… chiar dacă nu sunt acasă, la sălile de mese unde mergem în pauza de masă încerc să fac alegerile cele mai bune.
    Apă… nu aș spune că beau multă pentru sănătate, ci că eu… nu pot să stau fără să beau.
    Merg la analize și controale medicale în mod regulat.
    Sport nu mai am timp să fac, dar merg pe jos ăia 10000 de pași zilnic mai mult ca sigur… și cu ceva treabă prin casă…

    Însă mai sunt multe de făcut…

  • Cea mai mare atentie am acordat-o alimentatiei. Am descoperit ca se poate manca sanatos chiar si cu un buget modest. Citesc ingredientele alimentelor, nu iau un suc de fructe din raft bazandu-ma doar pe faptul ca sucul de rodie e sanatos. Daca vad ca toate ingrediente sunt ok, il cumpar. Daca nu, nu. Bineinteles ca mai exista si restrictia care tine de pret, dar asta e alta mancare de peste.
    Daca in trecut ma bazam pe articole generale, arhi-distribuite, care recomandau sau cereau sa evitam anumite alimente, acum caut dovezi, argumente, pareri (de multe ori contradictorii) care ma ajuta sa-mi formez propria opinie. Nu mai merg exclusiv pe mana „specialistilor”, prefer sa merg pe mana mea. Toate astea cer mai mult timp si organizare, dar merita pentru ca e vorba de organismul meu si al celor dragi mie.

    Fac painea in casa (nu cu aparat pentru paine), mananc 99% mancare gatita de mine, gatesc asa cum consider eu ca este sanatos. Incerc sa fac in asa fel incat majoritatea gesturilor din bucatarie sa aiba in spate un rationament logic. De exemplu, nu fierb legumele in apa pentru a nu pierde vitaminele solubile in apa, prefer sa le fac la aburi.

    La polul opus e lipsa de importanta pe care am acordat-o pana acum produselor cosmetice, dar ma „tratez”.

    Fac miscare, dar simt ca am nevoie de mai multa. Nu iau niciodata liftul, indiferent cate plase am de carat. Merg pe jos destul de mult, desi folosesc si transportul in comun. Vei rade, insa de fiecare data cand fac clatite, fac si miscare intre doua clatite :). Imi umple timpul si e si util. Win-win ;).

  • Buna Corina,

    Am urmarit documentarul cu mare interes, impreuna cu sotul meu. Let thy food by thy medicine. I couldn’t agree more. Din pacate, legumele si fructele sunt crescute cu substante chimice si cu greu gasesti ceva natural. Chiar si taranii fac asta, stiu din sursa sigura. Pamantul nostru e obosit si stors, secatuit de atata agresivitate chimica, distrugem frumoasa noastra natura, mama care ne tine in viata pentru , cu nonsalanta pentru profit. Ce trist!! Cat despre mancarea organica, e scumpa – desi merita, parerea mea -, insa cata incredere poti avea ca e 100% organic?
    Sunt de acord ca 51% din alimentele consumate ar trebui sa fie crude, traiasca super-alimentele, semintele si spirulina si tuberculii si toate cerealele. Din pacate iarasi, unele dintre ele sunt scumpe. In Bucuresti este un loc care promoveaza mancarea raw organica, au si site, sunt prezenti si la targuri, nu am fost niciodata la ei, dar acum sunt tentata sa incerc mai multe ….”cruditati”. Cat despre consumul de vitamine, da aici sunt de acord cu ce se spune in documentar: nu am auzit sa moara cineva de prea multa vitamina C, insa sunt interese la mijloc. Marile companii farmaceutice (and I should know…) isi fac jocul si nu vor dori sa piarda bani. GOOD HEALTH MAKES A LOT OF SENSE, BUT NOT A LOT OF DOLLARS. Depinde doar de noi sa ne informam corect si sa alegem in cunostinta de cauza. Tu esti dovada vie, in sensul ca ai reusit sa-ti vindeci acneea singura.
    Cat despre obiceiurile mele alimentare: ma hranesc corect, dar nu atat cat ar trebui. Fac miscare, dar ar trebui mai multa. Stresul il pot controla cat de cat, insa nu si poluarea sau rautatea oamenilor. Imi pot controla insa reactia si atitudinea fata de ceilalti si fata de mine. Iar acum voi spune un lucru ciudat pentru multi, insa perfect normal pentru mine: o buna sanatate psihica, afectiva si emotionala, care iti poate influenta si sanatatea fizica, provine dintr-o buna relatie cu D-zeu, din constientizarea necesitatilor spirituale pe care le avem cu totii si satisfacerea lor. You are what you eat indeed, insa si hrana spirituala isi are rostul ei.
    Oricum, multumesc pentru ca urmarind documentarul am aflat lucruri noi si utile.

  • mi s-a parut foarte interesant documentarul. vreau sa-i fac si pe parintii mei sa-l vizioneze. cu siguranta o sa-mi schimb stilul de viata. ceea ce am facut pentru sanatatea mea pana acum a fost sa beau zilnic ceai verde, 2 litri de apa, fac pilates zilnic si aerobic de 3 ori pe saptamana. din pacate nu pot sa zic ca mananc foarte sanatos. mananc mancare gatita, dar stim cu totii cum se gateste la noi…prajeli, gratare,grasimi… cam o data pe saptamana ma „delectez” si cu fast food. in schimb iau multe vitamine. am descoperit miss vitaal, se gasesc la magazinele naturiste si au o intreaga lista de vitamine. de asemenea, la sfatul tau, sunt mult mai atenta la produsele de ingrijire folosite. nu imi permit cele mai scumpe creme dar folosesc dermatocosmetice, verific sa nu aiba iritanti si imi prepar singura uleiuri imbogatite cu vitamine si antioxidanti care le folosesc seara. chiar daca mananc destul de aiurea, toate celelalte lucruri benefice care le fac se vad cu ochiul liber. am o piele foarte frumoasa, fara nici un rid, am energie, sunt vesela, pozitiva, mai pe scurt sanatoasa si fericita:) pupici fetelor

  • Buna! Eu am avut acnee timp de 1 an, pana acum 4 luni. Am inceput sa iti citesc blogul si sa urmaresc aproape toti pasii de ingrijire. Am reusit sa scap de acneea care m-a chinuit teribil, m-a distrus psihic, cu ajutorul sfaturilor tale, antibiotice, produse de la paula’s choice. Acum, imi mai iese foarte rar vreun cos sub piele, de obicei, inainte de menstruatie. Eu am un ten uscat in anumite zone si gras in altele. Si inainte sa am acnee, si acum, de obicei iarna, mi se decojeste fata desi folosesc produse de hidratare, cred ca nu este suficient. In plus, inca am pete rosii pe fata, uneori pare asa iritata, nu stiu cum sa scap de ele. Daca pun fond de ten, e perfect, dar fara, nu sunt multumita de tenul meu. Iti multumesc mult de tot, pentru toate sfaturile de pana acum. M-au ajutat enorm!

    • Buna Anca,
      Pentru ten iritat ai nevoie de anti iritanti. Incearca ceaiurile concentrate de ceai verde si musetel aplicate pe comprese sterile timp de o saptamana seara dupa curatare. Pentru descuamarea pielii e nevoie sa folosesti un scrub usor care sa indeparteze celulele moarte si ai nevoie de mai multi emolienti decat de obicei. Incearca o combinatie de uleiuri, sau chiar unul singur, doar pe zonele mai uscate.

  • Buna!
    Am si eu o intrebare, cred ca nu sunt unica. Pina nu demult, in jur de un an, aveam acnee destul de grava, acum s-a mai ameliorat situatia. De asemenea mai am si o disfunctie ovariana, ovare polichistice, nu tocmai una grava, dar sa zicem ca nu am regulat menstruatie. Mi s-a zis ca problema se trage de la aceasta, dar totusi nu am scap de ea, chiar daca mi s eintimpla sa am ciclu regulat. Am incercat toate tipurile de produse posibile, credeti-ma. Apropo, in Chisinau nu se gaseste Paula Choise, de unde pot sa fac rost de ele??
    Va multumesc anticipat! 🙂

    • Buna Patty,
      Paula’s Choice se poate comanda doar online.
      Daca problema ta este o dereglare hormonata tot ce faci cu produsele ce trateaza pustulele este sa tii in frau afectiunea, dar cu siguranta nu o tratezi.
      Citeste te rog articolele in care am prezentat optiunile pentru tratarea acneei.
      Problemele hormonale se rezolva uneori de la sine, conteaza modul in care abordam problema 🙂

  • In urma cu vreo doi ani am inceput sa am dureri de stomac si am devenit interesata si fascinata de nutritie. Totusi, in februarie anul trecut am fost diagnosticata cu inceput de ulcer. Nu l-am facut de la mancare proasta (parintii mei au incercat tot timpul sa gateasca „dietetic”), nu l-am facut nici de la alcool, fumat sau bauturi carbogazoase (nu consumam nici una), ci de la stres si „nemancat” (nu doaream sa ma infometez/sa slabesc, insa fiind agitata si preocuata de alte aspecte stateam ore intregi infometata).

    Daca la inceput mi-a fost greu (aveam dureri de la orice mancam), acum sunt mai bine si traiesc cu boala fara a avea dureri. Incerc sa mananc alimente cat mai slab procesate (am renuntat la mezeluri), fug de grasimile hidrogenate si incerc sa reduc consumul de produse de panificatie si cereale.

    Legat de filmulet:
    O mare parte din hrana cruda este preferabila, insa filmul nu spune ca sunt alimente care devin mai eficiente doar prin prepapapre termica . Totusi, lumea intelege gresit conceptul de prepapare termica: o supa nu se fierbe 3 ore ci doar cateva minute, carnea nu se lasa la incins pe toate partile pana e neagra, ci doar superficial pentru ca astfel, evident, distrugem toti nutrientii. Deasemenea.. nu se prajeste in ulei si nici gratarul nu e scaparea divina. Eu personal prefer sa gatesc alimentele pin coacere sau fierbere lenta (in slow coocker), desi recunosc, imi place carnea la gratar.

    In ceea ce priveste vitaminele am citit o garmada de articole ce se bat cap in cap si sincer, nu mi-e frica de ele. In momentul de fata iau doar extract de mladite de zmeur (naturist – pt aparatul feminin), dar vreau sa studiez in profunzime si sa iau mai multe suplimente. Din pacate si cu acestea e destul de greu, majoritatea celor prezenta in farmaciile din Romania nu contin ceea ce scrie pe eticheta sau contin, insa nu intr-o masura suficienta.

    Tu iei supliemnte alimentare?
    Unde te-ai incadra in curentele gastronomice: vegan, vegetarian, raw, low-carb, high-carb s.a.m.d.?

    • Buna Adelina,
      Intre timp am citit o gramada de alte articole si mai ales carti. Am inteles foarte clar cum se mananca fructele (am renuntat astfel si la salata mea de fructe), am inteles cat de important este mancatul constient si incet, am inteles rolul salivei de predigestie samd.
      Momentant sunt vegetariana, dar ma indrept cu pasi siguri spre vegan. Suplimentele alimentare sunt o piatra de moara si pentru mine – inca nu am gasit produse in care sa am incredere totala. Folosesc capsule de psyllium si un complex de vitamine si minerale, dar mai am multe de invatat la acest capitol.
      Despre stilul de viata low carb sau high carb nu stiu prea multe, imi bazez alimentatia mai mult pe antioxidanti. Cred ca in „Studiul China” gasesti o explicatie detaliata a acestor stiluri de alimentare care sincer mi se pare defectuoasa. Nu am stat sa numar niciodata caloriile si nici sa cantaresc produsele sau sa am restrictii cu carbohidratii. Eu mananc cantitati moderate din orice este sanatos.
      In casa mea sunt singura vegetariana, dar nu se mai mananca mezeluri sau gras de o vreme, iar carne se mananca doar pui, curcan si peste. Nu au ce sa faca, eu ma duc la cumparaturi 🙂
      Imi plac foarte mult prajiturile si sunt pasionata de gatitul lor, in special a celor cu ciocolata, dar asta se intampla o data pe saptamana, nu abuzez cu nimic.
      Cred ca nutritia este mai greu de invatat decat cosmetica, mai ales ca nevoile alimentare se schimba in timp mult mai des decat se schimba nevoile de ingrijire ale pielii.
      Pentru inceputul tau de ulcer iti recomand cu caldura tehnici de vindecare alternative cum ar fi homeopatia sa prananadi (cred ca a fost acceptata in Romania ca alternativa a medicinei alopate, dar nu sunt sigura si nu vreau sa vorbesc aiurea). Am vazut rezultate foarte bune ale ambelor alternative, iar efecte adverse nu exista.

      • Buna din nou,

        Am inceput sa iau la rand articolele din blog, sunt din ce in ce mai interesante, mai ales ca ma preocupa si pe mine alimentatia cat mai sanatoasa. Poate faci o sectiune sau chiar un blog separat doar despre alimentatie, pe masura ce mai descoperi ceva nou. Cu siguranta o sa ajute multa lume.

        Eu sunt semi-vegetariana, mananc peste si carne ocazional. Am vazut ca spui ca totusi cumperi pui si curcan celor din familie, din cate am citit eu puiul din supermarket-uri e plin de hormoni de crestere. Daca nu poti gasi o sursa sigura, e mai bine de evitat. Asta am spus eu, care azi am mancat pui in oras cu sotul care m-a corupt 😀

        Pentru cititoarea ta, Adelina, care am vazut ca are pb cu stomacul: sotului meu i s-a dat diagnosticul de ulcer acum vreo 2 ani si desi urma un regim strict, nu reusea sa scape de durere. Am fost la alt doctor, care a fost inspirat sa-i dea sa faca o analiza de alergie la gluten. I s-a gasit intoleranta la gluten, si de cand a renuntat la paine si produse pe baza de faina a scapat de durere 🙂 Deci e de facut si o analiza ptr gluten, nu se stie niciodata.

        Numai bine!

        • Buna Nicole,
          Din pacate doar rareori am posibilitatea sa achizitionez pui crescut in curte la tara 🙁
          Dar nu numai puiul este plin de hormoni de crestere ci si multe legume si fructe.
          Alimentatia mea este foarte simpla, mananc sanatos, multe legume si fructe si regulat tin diete fara zahar, sare, lactate, acrituri, etc – corpul nostru functioneaza mai bine cand mancam bazic si nu acid.
          Sper sa citeasca Adelina comentariul tau, poate ii este de folos, multumim de informatie.

  • Buna Corina,

    Apelez la tine pentru un sfat legat de alimentatie. Nu prea gatesc, iar atunci cand o fac folosesc rar ulei, insa as vrea sa fac chestia asta cat mai sanatos. Am citit de-a lungul timpului multe articole pe net, in presa, unele legate si de parerea unui medic, dar de cand cu blogul tau nu mai am incredere in astfel de surse – mai ales cand ele se si contrazic.
    Eu stiu cam asa: la salate – ulei de masline extra-virgin. Ambalat in sticla de sticla ambra. Dar la prajit? Din cate m-am prins, ideea e sa aiba punctul de fum cat mai ridicat. Am citit ca ar fi recomandat un ulei de masline procesat (n-am gasit asa ceva in magazine, inca) sau chiar uleiuri extrase din altceva. Prea multe pareri diferite, nu stiu ce sa aleg. Ce zici?

    Multumesc

    • Buna Ginny,
      Nu cred ca uleiul de masline este foarte potrivit pentru prajit, sincer nu stiu. Eu prajesc foarte rar alimentele pentru ca folosesc steamer, dry cooker si gratar pentru orice. Ouale se „prajesc” si cu apa in tigaie, iar pentru mancaruri tot apa folosesc fara ulei. Cand totusi este neaparata nevoie de a praji folosesc ulei de rapita (mi-l aduce cineva din Germania, nu stiu daca exista la noi), de samburi de struguri si de floarea soarelui.

      • Corina, ai auzit de Dr. Caldwell Esselstyn? I-am citit cartea si pentru mine are sens ce spune el. Incerc sa respect acele principii. Nu mi se mai pare greu, m-am obisnuit destul de repede.

        • Buna Mariap,
          Nu am auzit, dar ii impartasesc opinia despre alimentatia vegetariana, am citit un articol despre el acum ca m-ai intrebat. As vrea sa o citesc din curiozitate, poate o sa am ocazia sa o gasesc in magazine sau poate pdf undeva online. Iti multumesc de recomandare.

  • Buna Corina,
    Nu prea stiu unde sa intreb, cred ca aici se potriveste cel mai bine. Mi-e groaza de posibilele urme de detergent care raman pe vase dupa spalat. Este acest detergent de vase mai „natural” si safe decat cele din supermarket? Nu sa-l inghit, evident, dar cat sa nu-mi fac griji ca nu a fost clatit la perfectie. Nu stiu ce sa cred despre acel surfactant misterios.

    Water, coconut oil derived surfactants* and grapefruit oil.
    *Does not contain 1,4-dioxane or cocamide DEA.
    http://www.iherb.com/Earth-Friendly-Products-Ultra-Dishmate-Natural-Grapefruit-25-fl-oz-739-ml/38204

    • Buna Ginny,
      E vorba de mai multi surfactanti, nu doar de unul. Eu folosesc masina de spalat vase de cele mai multe ori, iar in cazul in care am doar un pahar sau o farfurie de spalat sunt foarte atenta la limpezit, nu am avut probleme niciodata pana acum si folosesc banalul Fairy Sensitive. Oricum mai toti detergentii din supermarket sunt la fel, toti usuca la fel de tare pielea (manusile sunt de folos), dar daca limpezesti vasele foarte bine cu apa rece nu raman reziduri de detergent pe ele.

  • Buna Corina,
    Tot din categoria „intrebari diverse”: folosesti sau cunosti vreo alternativa fara / cu minim de iritanti cand e vorba de detergent si balsam de rufe?

    • Buna Ginny,
      Dermalin este cel mai bland detergent pe care l-am folosit. In caz de eczeme pe corp e bine sa folosesti detergenti de acest gen si un balsam de rufe fara parfum (personal nu cunosc).

  • Observ ca m-am „abonat” cu intrebarile la acest articol 🙂
    Ai vreo parere anume despre painea prajita? Atatea lucruri rele am citit si auzit despre ea….culminand cu ideea ca ar fi cancerigena. Nu ma pricep, dar serios ca nu inteleg cum ar fi posibil asa ceva! Pe cat e de mare internetul, pe-atat nu am gasit vreun raspuns argumentat ca lumea, cu studii clare la baza.

    • Buna Ginny,
      Raspuns argumentat cu studii nu pot sa iti dau, dar din cate am citit eu este mult mai sanatoasa decat painea neprajita 🙂
      Personal o prefer pe cea prajita.

  • Buna.Voiam sa incep o cura de detoxifiere pe baza de argila alimentara.Am cumparat argila Algo cu urmatoarea compozitie:silicati,oxizi de aluminiu,de fier,de magneziu,de calciu,oxizi alcalini,anhidra titanica si oligoelemente. Oxizii aia de aluminiu imi cam dau de gandit date fiind recomandarile specialistilor de a arunca toate vasele de aluminiu din bucatarie intrucat se stie ca aluminiul duce la dementa si alte boli. Citind ca ai studii si pe partea asta de chimie m-am gandit ca poate ma poti lamuri daca sunt toxici sau e ok de consumat.Multumesc

    • Oxidul de aluminiu (Al2O3) din argilă nu are efectele acelui aluminiu (Al) din care sunt fabricate vasele de bucătărie, ambalajele etc. Nu-ți fă griji. Se fac confuzii. E o diferență între oxidul de aluminiu (găsit în natură, în apă și pământ, silicați, criolit și bauxită) și aluminiul folosit în industrie. Acesta din urmă e un produs procesat, încărcat prin prelucrare cu multe toxine nocive organismului.
      În schimb argila are o compoziție chimică foarte stabilă, în care toate elementele acționează ca un întreg și sunt proporționat distribuite ca în orice element natural. Oxidul de aluminiu în formula aceasta e complet inert, adică nu e activ dpv chimic.

      Organismul uman are nevoie și de acest mineral în anumite doze – din câte știu eu cca.50 mg pe zi pe care și-l ia din suplimente naturale de genul argilei și în primul rând din alimente naturale (nu din alimente ambalate în aluminiu, mâncare procesată, sau ce conține aditivi E173, E520, E523 și E559, medicamente etc.). Se pare că mai mult aluminiu se ia tocmai din acești aditivi ce ne sunt adăugați în mâncare, medicamente, cosmetice (vezi deodorantele) și nu din gătirea în tigăi (doar 2mg).
      Organismul nu are nevoie însă de acea formă izolată folosită în multe ramuri ale industriei, asupra căreia se pare că există studii care arată că ar provoca Parkinson, Alzheimer, etc.

      Din câte știu eu aluminiul în sine, în forma naturală, nu a fost clasificat drept cancerigen, în schimb producția de aluminiu și expunerea la el, da.

  • Buna,Corina!Am si eu nevoie de un sfat din partea ta,am 29 ani si am tenul imbatranit asi zice eu,am fost la ‘n,dermatologi care mi_au dat unele creme care nu au avut nici un efect dintre care si bioderma.Poti sa-mi recomanzi ocrema reparatoare pt ten mixt?Astept raspunsul tau,multumesc!

    • Lylyana,
      Pentru problema ta ai nevoie de o rutina corecta care sa asigure tot ce are nevoie pielea pentru a fi sanatoasa. Citeste cu mare atentie aceste articole: https://pasagera.ro/greseli-majore-in-ingrijirea-tenului.html si https://pasagera.ro/mai-bine-de-atat-nu-se-poate.html
      Din pacate acea crema miraculoasa reparatoare nu exista. Ai nevoie de protectie solara aplicata in fiecare dimineata, in strat generos, de exfolianti chimici (AHA sau BHA) care stimuleaza producerea de colagen si indeparteaza celulele moarte acumulate in exces pe suprafata pielii, de o crema hidratanta plina de antioxidanti, ingrediente reparatoare, ingrediente cell communicating, etc. Despre toate astea poti citi pe blog.



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.