Crema pentru ochi

Cele mai multe femei cred că cremele de ochi sunt special formulate pentru zona din jurul ochilor. Deşi această zonă este mai sensibilă la alergii sau iritaţii şi se ridează mai repede decât alte zone de pe faţă, totuşi cremele pentru ochi nu diferă de cele pentru toată faţa. Nu există nici o dovadă, nici o documentaţie care să susţină faptul că aceste creme au o formulă specială care să le diferenţieze de o cremă hidratantă pentru toata faţa. De asemenea nu există studii care să indice ce ingrediente ar trebui folosite în jurul ochilor şi nu ar putea fi folosite pe faţă şi vice versa.

Niciun dermatolog, cosmetician, chimist, producător de ingrediente cosmetice sau oftalmolog nu poate răspunde la întrebarea: de ce ingrediente are nevoie sau nu are nevoie zona ochilor în comparaţie cu toată faţa? Se spune că zona ochilor este mai sensibilă şi nu are nevoie de ingrediente care cauzează iritaţia, ceea ce este un nonsens din moment ce nicio altă zonă de piele nu are nevoie de ingrediente iritante. Tot ceea ce poate fi nociv pentru pielea din zona ochilor poate fi nociv şi pentru restul feţei.

Dacă studiaţi ingredientele unor creme de ochi puteţi observa că nu diferă cu nimic de o cremă hidratantă, diferenţa fiind preţul mult mai mare şi cantitatea mult mai mică. Aceste produse sunt o risipă de bani şi nu sunt necesare atâta timp cât folosiţi un produs hidratant pentru faţă care are ingredientele necesare pentru a fi benefic. (vezi Cum se hidratează pielea?).

Singurul caz în care e nevoie să folosiţi produse diferite în zona ochilor este atunci când pielea din zona ochilor este diferită de restul feţei. De exemplu, dacă tenul este gras, iar zona ochilor este uscată, este nevoie să folosiţi produse hidratante adecvate zonei respective: pentru ochi o cremă hidratantă mai emolientă, iar pentru restul feţei o cremă hidratantă lejeră, o loţiune hidratantă sau chiar un toner cu ingrediente hidratante.

Ironia face că mai toate aşa zisele „creme de ochi” nu conţin factor de protecţie, iar pentru a fi folosite în timpul zilei acest lucru e problematic pentru sănătatea pielii şi pentru aspectul ei (soarele este răspunzător pentru apariția ridurilor).

Despre riduri

106 comentarii

Scrie un comentariu
  • La un moment dat si eu m-am intrebat care ar fi diferenta dintre o crema de fata si una de ochi si m-am gandit ca nu ar fi niciuna si in cazul asta putem fie sa aplicam crema de fata si in jurul ochilor, in jurul ochilor aplicam unul din multele uleiuri care au care mai de care proprietati de hidratare, calmare, emoliente etc. Mai toate cremele contin conservanti si probabil si cate un extract regasit la coada listei si toate promit sa hidrateze. In schimb nu-mi face placere ca in jurul ochilor sa aplic creme prea parfumate pentru ca parfumurile cred ca irita, iar cu cat pielea este mai sensibila, cu atat s-ar irita mai repede si in plus exista riscul ca ne intre in ochi.

    • Buna Dia,
      Rationamentul tau este corect, insa poti aplica uleiurile de baza (nu cele esentiale care sunt iritante) pe toata fata si in jurul ochilor. Vezi postul despre uleiuri. Conservantii nu sunt neaparat nocivi, ei sunt necesari pentru a prelungi termenul de valabilitate al produselor, ei pot produce iritatii, dar atata timp cat stii care conservant iti produce iritatie si il eviti e ok. Pana la urma orice substanta poate fi iritanta pentru cel putin o persoana, pana si apa. Crezi bine, parfumurile chiar sunt o problema pentru ca ele sunt foarte iritante, iti recomand sa nu folosesti niciunde pe fata un produs care contine parfum, fragrance sau uleiuri esentiale. Vezi postul despre iritanti.

    • Buna Kama,
      Parerea mea despre cremele de ochi este foarte clara: atata timp cat produsul se vinde la gramaj mic si pret mare nici macar nu ma uit la ingrediente sa vad daca sunt bune de ceva pentru ca stiu ca pot gasi produse excelente hidratante la preturi bune si gramaj mare. Despre cremele din cataloage (sau alte produse din cataloage) nu pot spune nimic atata timp cat nu le vad ingredientele, insa repet mereu aceleasi cuvinte: ignorati total orice fel de afirmatii exagerate despre produse si cititi ingredientele, in posturile anterioare am scris ce este nociv si ce este benefic pielii. Iar daca o crema este bine formulata nu mai conteaza ca este de ochi, de fata, de corp, de riduri, ea este benefica si atat.

  • Sunt perfect de acord cu tine, mai multe femei ar trebui sa citeasca articolul tau, asa nu ar mai da aiurea bani. Din pacate pentru mine, nu se poate sa evit cumpararea unei creme diferite. Am tenul gras si pielea din jurul ochilor foarte uscata, asa ca trebuie sa am grija de ambele nevoi ale tenului meu.

    O seara cat mai placuta!

    • Buna Stefana,
      Ma bucur cand vad o persoana care este un consumator avizat si nu se lasa dus de nas de producatorii de cosmetice. In cazul tau, daca te orientezi spre o crema pentru ten uscat si o folosesti in jurul ochilor (mare atentie sa nu contina iritanti) e perfect.

      • Cam asta fac, momentan folosesc una de la Bioderma, insa am observat ca imi apar cateodata niste punculete albe exact in zona aia, se poate sa fie crema nepotrivita? Poate prea grasa? Sau sa fie oare din cauza alimentatiei? Inca nu i-am dat de cap problemei, din pacate.

        Multumesc inca o data pentru surpriza frumoasa!

          • Sunt doar tari si de obicei dispar singure, dar in ultimul timp vad ca au devenit cam incapatanate. Vazusem un filmulet pe youtube facut de o tipa make-up artist care zicea ca ea si le inteapa cu un ac si apoi extrage continutul lor, dar mie mi-ar fi frica sa fac asa ceva, in plus nici nu stiu daca intr-adevar este recomandat sau nu.
            Nu am prea gasit informatii despre ele pe internet. Tu stii ceva?

          • Buna Stefana,
            Foarte bine faci ca nu te apuci sa faci extractii acasa si mai ales cu ace. O sa iti trimit o poza pe mail daca imi dai voie sa imi confirmi sau infirmi daca despre este vorba despre ce cred eu.

  • Am folosit si eu creme speciale pentru ochi si vorba ta, n-am simtit vreo diferenta. De ceva vreme folosesc atat pentru pielea din jurul ochilor cat si pentru restul fetei uleiul de migdale dulci si sunt foarte multumita.

    • Buna Clara,
      Perfect, ii dai pielii unul din ingredientele necesare, si anume un ingrediente de tip skin identical. Daca i-ai da si un pic de antioxidanti (vitamina C, vitamina E) chiar si din uleiuri (vezi postul cu uleiurile, acolo este o lista cu cele care au proprietati antioxidante) si un ingrediente de tip cell communicating i-ai oferi pielii tot ce are nevoie sa fie sanatoasa si sa se protejeze de mediul incojurator.

    • Buna Clara,
      Daca uleiul tau este pastrat ferit de lumina si aer (sticla mata cu capac surub) atunci el si-a pastrat proprietatile antioxidante, dar cu cat mai multi antioxidanti cu atat mai bine (vezi postul Antioxidanti). Am editat si postul cu uleiurile de baza, sa fie mai clara partea de cell communicating. Depinzand e mai multi factori (proces de obtinere, conditii de pastrare, etc), hemp seed oil (uleiul de canepa) poate avea in compozitie 1-4% gamma linoleic acid (GLA) cel care are proprietatea de a fi cell communicating. Daca uleiul pe care il ai tu acasa este ambalat corespunzator atunci aceasta proprietate este valabila, dar in ce concentratie habar nu am. poate scrie pe eticheta. Daca ai tenul gras ar trebui sa il folosesti cumpatat, este un ulei foarte gras din ce vad eu in concentratia acizilor lui.

  • Multumesc pentru clarificari. Atat uleiul de migdale cat si cel de canepa le am in sticle inchise la culoare, cu capace cu surub si le tin la intuneric. O sa-l incerc si pe cel de canepa, pana acum il foloseam doar in alimentatie.
    Eu am tenul normal spre uscat, insetat tot timpul, asa ca nu ma afecteaza cu nimic ca e foarte gras – tenul meu e o veritabila sugativa 😀

  • Nu sunt de acord cu tine in totalitate, pielea ochilor are probleme specifice, ca de exemplu, cearcane, pungi. Pielea din jurul ochilor este mai subtire, deci eu personal nu as pune aceeasi crema pe care o folosesc pe fata si in jurul ochilor, pentru ca au probleme diferite. Chiar daca nu as avea tenul mixt/gras si predispus la imperfectiuni. In legatura cu problema cearcanelor, in urma unui studiu, s-a considerat ca vitamina K (2%) ar fi benefica pentru cearcane cauzate de probleme vasculare; de asemenea am citit despre acidul kojic care este skin-lightening.

    • Buna Alexa,
      In urma a tot ce am studiat pana acum pot spune ca toate tipurile de piele, subtiri, mai putin subtiri, grase, mixte, rosiatice, uscate, acneice, etc au nevoie de o baza de hidratare care sa contina antioxidanti, ingrediente skin identical, ingrediente cell communicant si anti – iritanti, plus ingrediente particulare necesare fiecarei probleme. Daca pielea din jurul ochilor este de acelasi tip ca cea de pe fata (grasa sau uscata) atunci aceleasi ingrediente sunt benefice si necesare. Si te rog sa nu ma crezi pe cuvant si sa incerci singura.
      Problema cearcanelor este mai complexa, o sa fac un nou post, dar intre timp ai putea sa imi dai sursa acelui studiu al vitaminei K?
      Acidul kojic care este skin – lightening (asa cum bine spui) nu are de-a face cu cearcanele. Am scris acum despre acest acid.
      Later edit: aici este postul despre cearcane.

  • Studiul a fost publicat in Journal of Cosmetic Dermatology: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1473-2130.2004.00070.x/abstract Phytonadione este vitamina K. Sigur o sa spui ca nu este singurul ingredient, dar se stie ca cearcanele pot fi cauzate de probleme vasculare, microcirculatia sangelui poate fi mai putin eficienta, iar vitamina K este benefica in acest sens.
    Cearcanele pot fi cauzate de melanina, iar acidul kojic, dupa chiar cum spuneai si tu, ajuta la inhibarea productiei de melanina. Dupa parerea mai multor specialisti.

    „Si te rog sa nu ma crezi pe cuvant si sa incerci singura.” Ce te face sa crezi ca nu am incercat? Desigur ca am incercat. Am incercat o sumedenie de proceduri, o mica parte ti-am scris si tie, o multitudine de produse, iar teoriile le stiu, doar am ajuns la concluzia simpla ca imi trebuie o crema mult mai hidratanta, grasa care nu ar face decat sa imi incarce inutil pielea in rest si sa „lumineze” privirea (o metafora pentru ca nu sufar de cearcane de fel).

    • Buna Alexa,
      Daca se poate, continuam aceasta discutie constructiva maine, in acest moment ma asteapta ziua de nastere 🙂 Poate mi se pare, dar tonul tau este putin ridicat. Daca mi se pare imi cer scuze, daca nu mi se pare as dori sa vorbim despre asta in continuare ca doua adulte cu „priviri luminoase” care cred eu, au ce sa isi spuna. P.S.: raspund si la commentul cu acizii.
      O seara buna

  • Nu, tonul meu nu este ridicat, sunt o fire calma. 🙂 Doar incercam sa subliniez ca nu sunt o necunoscatoare si nu ma amageste marketingul frumos ambalat, si avand anumite probleme cu pielea (despre care stii), m-am documentat si eu destul si am incercat pe pielea mea, literal, foarte multe tratamente, de toate tipurile, care m-au ajutat sa am un „insight” in domeniu. Atat tot. 🙂
    Este ziua ta? La multi ani!

    • Buna Alexa,
      Ma bucur ca esti un cumparator avizat si sper ca tot mai multe femei sa nu se mai lase amagite de „marketingul frumos ambalat”. In urma comentariilor noastre am scris un articol despre cearcane unde putem dezbate problema mai pe larg.
      Da, a fost ieri, multumesc 🙂

  • Hello. Ca o intrebare legata de cateva intrebari/raspunsuri de mai sus, o combinatie buna pentru piele ar fi: ulei de migdale dulci, ulei de samburi de strauguri (sau vitamina E) si vitamina A (poate n-am citit cu atentie, dar n-am recunoscut vreun ingredient care sa o inlocuiasca). Si ar fi buna si pentru un ten gras, in loc de crema de noapte si/sau crema de ochi? Mersi anticipat pentru raspuns.

    • Buna Ioanna,
      Asa cum am scris si in postul cu uleiuri, pe tenul gras se recomanda aplicarea uleiurilor cu concentratie de acid oleic sub 40%, in postul despre ingrijirea tenului gras am si scris lista acestor uleiuri. Uleiul de migdale dulci este mult prea gras pentru un ten gras, cel de samburi de struguri insa este potrivit. Derivatii de vitamina A sunt ingrediente tip cell communicating si exista uleiuri care chiar contin vitamina A. Nu inteleg in ce sens sa o inlocuiasca.
      Da, teoretic s-ar putea face un mix de uleiuri care sa fie aplicat in fiecare seara pe tenul gras si care sa dea acestuia toate ingredientele necesare hidratarii, dar eu prefer si un produs cu antioxidanti mai multi, cu un retinol, o niacinamide, etc. Le folosesc pe amandoua. Niciodata pielii nu ii poti da prea multi antioxidanti.

  • Estiu foarte draguta, m-am mai lamurit acum. Cred ca mai am mult de citit, de asta nu m-am exprimat foarte clar. Mersi inca o data.

  • Eu am folosit pana acum trei creme, una Olay (15 ml – 56 lei), una Cosmetic Plant (am citit multe recomandari pe net, aceasta este de 30 ml – aprox. 15 lei) si una Gerovital Plant (15 ml – aprox. 15 lei).

    Personal, n-am vazut diferente semnificative in ceea ce priveste pielea ochilor la niciuna dintre aceste creme. Inainte foloseam creme de fata si in zona ochilor, dar daca tot le-am primit pe acestea, mi-am zis ca ar fi pacat sa le arunc. Chiar si asa, nu am observat nicio diferenta fata de o crema de fata hidratanta.

  • Buna, Corina! Tocmai am primit o crema pentru ochi de la Gerovital Plant – Gel contur ochi , si ma gandeam, daca are ingredientele corecte….sa o folosesc totusi. Ce parere ai despre ea?
    Ingrediente:Aqua, Glycerin, Plukenetia Volubilis Seed Oil, Glycosphingolipids, Sodium Surfactinm Phospholipids, Tocopheryl Acetate, Cholesterol, Xylityglucoside, Anhydroxylitol, Xylitol, Phenethyl Alcohol, Caprylyl Glycol, Peg-40Hydrogenated Castor Oil, Carbomer, Triethanolamine, Alcohol, Leontopodium Alpinum Extract, Propylene Glycol, Hypericum Perforatum Flower / Leaf / Stem Extract, Equisetum Arvense Extract, Edta, Parfum
    Multumesc !

  • Buna Corina! Ce parere ai despre urmatoarea gel de ochi? Este potrivit pentru niste ochi sensibili?
    Ingrediente: Aqua (Water), Aloe Barbadensis Leaf Juice, Glycerin, Cucumis Sativus (Cucumber) Fruit Extract,Benzyl Alcohol, Xanthan Gum, Gluconolactone, Maris Aqua (Sea Water),Camellia Sinensis Leaf Extract, Potassium Sorbate, Brassica Oleracea Italica (Broccoli) Extract, Sodium Benzoate, Parfum (Fragrance), Chamomilla Recutita (Matricaria) Flower Extract, Algae Extract, Dehydroacetic Acid, Peucedanum Graveolens (Dill) Extract, Spinacia Oleracea (Spinach) Leaf Extract, TocopherylAcetate, Capsicum Annuum Fruit Extract, Hexyl Cinnamal, Benzyl Salicylate, Hydroxycitronellal, Linalool.
    Ambalajul este sub forma de tub cu pompita.
    Yes to cucumbers Soothing Eye Gel, are 30 ml, tubul este usor transparent (stiu ca nu e bine), pe ambalaj scrie Free of Petroleum and SLS, Paraben-free si natural 98% product.

    • Buna Nicoleta,
      Acest produs a avut alte ingrediente in 2009, mai putini iritanti cu siguranta, alcoolul la inceputul listei si parfumul la mijlocul ei cu siguranta nu ajuta. In afara de iritanti nici ingredientele celelalte nu au proprietati care sa le faca potrivite pentru o crema de ochi.

  • Sunt de acord cu crema pentru ochii, insa curioasa despre descrierea Stefanei. Si eu am o aglomerare de puncte mici, albe in coltul intern al ochiului, pe linia cearcanelor. Nu dispar, nici nu am observat vreo imbunatatire.

  • Buna seara,

    Imi place foarte mult felul in care adaptezi teoriile Paulei Begoun. Chiar imi aminteam de filmuletele ei de pe youtube si am regasit mare parte din subiecte pe blog-ul tau, inclusiv asta cu crema de ochi. E foarte util, pentru ca nu toata lumea stie despre Paula. Dar oare ea stie despre blog-ul tau? Cred ca ar fi incantata sa stie ca are o mica ucenica in Romania 🙂

    • Buna Ancutza,
      As fi eu onorata sa lucrez in laboratorul Paulei, dar ea cu siguranta nu stie de existenta mea. Teoriile Paulei Begoun nu sunt teoriile ei si ea nu pretinde ca ar fi. Sunt rezultatul informarii si muncii pe care o face de ani de zile. Incet incet am ajuns si eu sa citesc si sa fiu abonata la jurnalele medicale unde gasesc acele informatii pe care incerc sa le pun pe hartie. Subiectele sunt aceleasi si ea este o sursa de inspiratie pentru mine. E mai simplu sa adaptez ceea ce ea a sintetizat deja din acele jurnale decat sa imi pierd timpul incercand sa reformulez. Rezultatul este acelasi si cu siguranta eu nu spun nimic nou, nu inventez nimic, cum nici ea nu face de altfel. 50% din subiectele blogului nu au legatura cu Paula, au legatura mai mult cu piata si industria cosmetica Europeana. Am un mare respect pentru ea si munca ei si cu siguranta este o buna oratoare, imi face mare placere sa o ascult.
      Pentru mine nu Paula Begoun a fost o revelatie ci produsele ei pe care le folosesc si care mi-au schimbat tenul in totalitate.
      Cei care adapteaza, duc mai departe si completeaza munca ei sunt multi, eu sunt probabil cea mai mica in acest domeniu. Chiar gossmakeupartist este un mare fan si ii promoveaza produsele. Cu cat mai multe persoane ca ea si ca noi ceilalti care incercam sa dezvaluim o parte din minciunile marketingului cu atat mai bine.
      In afara de faptul ca ea nu stie de existenta tuturor celor care o promoveaza si ii promoveaza produsele nici nu exista o recompensa materiala pentru nici unul dintre noi. Dar cand o femeie vine si imi spune: „dupa ce am citit articolele si am cumparat produsele recomandate pielea mea arata mult mai bine” simt ca am facut ceva bine si asta este cea mai mare rasplata pe care o poate avea un om.
      Sper ca si mai departe sa citesti articolele cu placere desi stiai deja informatiile prezentate.

  • Buna Corina,
    Am observat ca sunt doua fete care s-au plans in comentariile la acest post de existenta unor puncte mici, albe, in dreptul ochilor (mai exact pe linia cearcanelor). Cred ca stiu despre ce vorbesc pentru ca m-am confruntat si eu cu asa ceva la un moment dat prin liceu si poate povestea mea va fi de vreun folos. Punctele de care vorbea Ancutza sunt de fapt rezultatul uscarii excesive a pielii din jurul ochilor. Mare parte a adolescentei mele am folosit zilnic un corector solid pentru a acoperi niste cearcane ereditare foarte pronuntate. Din aceasta cauza, in clasa a XI-a am ajuns sa am astfel de puncte albe pretutindeni pe linia cearcanelor, foarte vizibile, pe care corectorul ajunsese doar sa le accentueze. Decizia mea a fost sa renunt definitiv la astfel de produse, chiar daca asta insemna cearcane mult mai vizibile si sa aplic o crema ceva mai grasa decat ce folosesc in general pe restul fetei. Imbunatatirile s-au vazut imediat si in cateva luni nu mai era nici un punct alb iar pielea arata mult mai sanatoasa. Nici pana in ziua de astazi (am 22 de ani) nu am mai pus corector in jurul ochilor iar problema nu a mai aparut, ceea ce m-a dus la concluzia ca problema a constat cu siguranta in uscarea excesiva a pielii, cauzate de o ingrijire deficitara. Stiu ca acest lucru nu se intampla tuturor, deoarece cunosc persoane care folosesc fara probleme corector solid in jurul ochilor. Pe fetele care au pielea mai uscata si mai sensibila in aceasta regiune le sfatuiesc totusi sa foloseasca – daca au nevoie – anticearcane lichide sau fond de ten cu acoperire mai mare si sa-si hidrateze constant si corespunzator aceasta zona.

    • Buna Sorina,
      Orice fel de produs poate cauza punctele albe, am descris foarte clar in sectiunea de acnee cum se formeaza acestea.
      Despre ingrijirea zonei din jurul ochilor am scris in articolul Crema pentru ochi. Fiecare insa are grija de piele cum crede mai bine.

  • ma gandesc sa incerc produsele Ancai golea.nu sunt foarte scumpe insa nu stiu cat sunt de bune.ma poate ajuta cineva cu niste sfaturi? sunt bune? merita incercate?

  • Voi fi atenta pe viitor si am sa incerc sa nu mai arunc bani pe cremele de ochi. Acum, daca totusi am una, de care sunt multumita poti sa imi spui ce parere ai despre ea? Folosesc Clinique – All about the eyes (versiuena simpla, nu rich) – revin mai tarziu cu incredientele (sa ajung acasa sa citesc bine prospectul)

  • Buna! Acestea sunt ingredientele: AQUA, GLYCERIN, BUTYLENE GLYCOL, CYCLOPENTASILOXANE, ISONONYL ISONONANOATE, DIMETHICONE, HYDROGENATED COCO-GLYCERIDES, CYCLOHEXASILOXANE, GLYCERYL STEARATE, PEG-100 STEARATE, CAPRYLIC/CAPRIC TRIGLYCERIDE, STEARYL ALCOHOL, CAFFEINE, CAPRYLYL GLYCOL, TOCOPHERYL ACETATE, IMIDAZOLIDINYL UREA, METHYLPARABEN, PROPYLPARABEN, MICA, ACRYLATES/C10-30 ALKYL ACRYLATE CROSSPOLYMER, DISODIUM EDTA, SODIUM HYDROXIDE, XANTHAN GUM, LAMINARIA DIGITATA, ASCORBYL METHYLSILANOL PECTINATE, PHENOXYETHANOL, SODIUM METHYLPARABEN, SODIUM METABISULFITE, SODIUM SULFITE, CI 77891, CI 15510, CI 19140. Crema este intru-un tub de culoare galbena, din poza pare opac. Multumesc!

    • Buna Adriana,
      O crema banala cu multi emolienti. Contine o concetratie mica de iritanti. CI-urile sunt acele particulele care reflecta lumina. Concentratia de vitamina C este prea mica sa conteze.

  • Buna,

    Medicul dermatolog mi-a recomandat ca si produs hidratant si pentru riduri de expresie pentru zona ochilor unul din produsele de mai jos, cu ingrediente asemanatoare.Pielea in zona ochilor este usor uscata.Tu ce parere ai despre produse? Sunt bine formulate?

    Lipobase Repair :apa purificata, ulei mineral, glicerol, sorbitan oleat, ceara carnauba, ceramid 3, acid oleic, acid palmitic, colesterol, polimer incrucisat acrilati/C10-30 alchil acrilat, tromethamina, parafina solida, petrolat alb.

    Locobase Repair : Petrolatum, Aqua, Paraffin, Paraffinum Liquidum, Glycerin, Sorbitan Oleate, Carnauba, Cholesterol(Barrier stuff), Ceramide 3(Barrier stuff), Olcic Acid(Barrier stuff), Palmitic Acid(Barrier stuff), Carbomer.

    Multumesc

    • Buna Luiza,
      Produsele despre care ma intrebi nu contin iritanti (vestea buna), dar nici nu contin absolut nici un ingredient care sa aiba efect asupra ridurilor. Tot ce contin sunt emolienti si ceara, iar daca ai ten mixt aceste ingrediente pot fi comedogenice, mai ales ceara.
      Poti citi acest articol despre riduri: https://pasagera.ro/despre-riduri.html.

  • draga corina,

    am aceasta crema de la tis farmaceutic. este un gel crema pt ochi care promite hidratare. o alternez cu o crema de la boots, o linie a boots care nu se gaseste in romania.
    ingredientele cremeui tis sunt: aqua, glycerin, cetyl alcohol, ceteareth-12, Centaurea cyanus, Inula helenium, Vaccinum myrtillus, carbomer, triethanolamine, methylparaben.
    am vazut acel extract de inula, care este puternic iritant. restul sunt emolienti si cele 2 extracte.

    ce parere ai despre aceasta crema? la 6 lei cat costa o pot folosi sau ma pot lipsi? merci mult!!!

  • Buna seara! Am tot citit articolele despre riduri & crema de ochi si ma gandeam ca as putea folosi ulei de argan, extract de ceai verde sau coenzima Q10 pentru zona ochilor. Eu am zona aceea o idee cam uscata (si cearcane, dar nu exagerate) si atunci cand aplic corector/concealer, tinde sa se „absoarba” si ma enerveaza cumplit. Ce parere ai?

  • Salut,

    Ti-as fi foarte recunoscatoare daca ai putea sa ma ajuti.
    Am 28 de ani si am observat (de ceva timp deja) linii circulare sub ochi (sunt m profunde decat ridurile obisnuite – si nu stiu exact ce sunt ca imi par prea profunde sa fie doar riduri) si mi-au aparut si pungi superficiale.
    Ai putea sa-mi recomanzi o crema pentru ochii mei? Te rog mult. Merci

  • Buna Corina,
    De cand am descoperit blogul tau, inaite sa cumpar cosmetice incerc sa ma documentez inainte si mai ales am inceput sa ma uit la ingridienti si sper in felul acesta sa pot alege produse care sunt benefice pentru tenul meu. Nu am gasit pe blog informatii despre produsele cu extract de melc si daca sunt intr-adevar bune sau e doar marketing. Ca exemplu crema contur ochi cu extract de melc de la Herbagen are urmatorii ingridienti: Aqua(nat),Helix Aspersa Secretion/Polyhelixan, Ricinus communis (castor) seed oil (veg), Hydrogenated castor oil, Copernicia cerifera (carnauba) wax, Beeswax (nat), Glicerin (veg),Persea Gratissima (veg), Argania spinosa kernel oil (argan oil) (veg), Vitis Vinifera (grape) seed oil (veg), Squalene(veg), Gliceryl Stearate, Ceteareth 20, Ceteareth 12, Cetearyl Alcohol, Cetyl Palmitate (veg), Cetearyl alcohol, Sodium cetearyl Sulfate (veg), Max 1%: Benzil Alcohol, Ethyl Lauroyl Arginate HCL, Parfum, Butylphenil Methylpropional, Alpha-Isomethylionone, Benzyl salicylate, Methylisothiazolinone, Ethilhexylglicerina, 2-amino-2-methil-1-propanol.
    Astept cu interes ce parere ai despre aceasta crema si despre extractul de melc in general.

    • Buna Olga,
      Despre extractul de melc am vorbit in mai multe comentarii, extractul de melc nu are studii care sa ii ateste beneficiile asupra pielii, exista doar presupuneri si asa zise studii efectuate de laboratoarele companiilor producatoare. Produsul de mai sus este o crema banala care contine emolienti, potrivita doar pielii uscate. Contine ceara, poate bloca porii. Contine parfum si alti iritanti, nu o poti aplica in jurul ochilor, asta in cazul in care horatarasti sa aplici iritanti pe piele. Nu contine nici un ingredient care sa ajute pielea cu adevarat.

      • Multumesc pt raspuns. Sunt un pic dezamagita referitor la extractul de melc…poate candva se vor face studii mai aprofundate si de companii neutre referitor la propriitatile lui. Daca cumva vei gasi astfel de studii, te rog sa ma ai in vedere. Multam!

  • Buna Pasagera,

    Folosesc la sfatul tau ulei de jojoba sau orez (si) in jurul ochilor si as vrea sa stiu cum anume trebuie aplicat, am inteles ca daca il aplic din exterior in interior nu este bine, insa problema este ca nu stiu „cum este bine”.

    Multumesc inca o data pentru toate raspunsurile oferite.

    • Buna Teodora,
      Cu miscari de tapotare, din interior spre exteriorul ochilui. Pentru ten aplici cu miscari de netezire din centrul fetei spre linia parului.

  • Buna Corina , ce parere ai despre aceast unguent : petrolatum , triticum vulgare oil , prunus amygdalus dulcis oil , lanolin , honey , bha il folosesc pentru ochi si imi da impresia de ochi mai luminosi (am cearcane ) . Extractul de castane ajuta la microcirculatie? Citisem pe diverse siteuri ca ar fi bun pt cearcane. Oare crema asta sau uleiul direct de migdale e mai bun ? Multumesc 🙂 .



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.