Adevărat sau fals? De pe vremea bunicii până în zilele noastre

De-a lungul anilor în care m-am preocupat de aspectul tenului meu și mai ales când am încercat să îmi ameliorez problemele cutanate, am urmat o mulțime de sfaturi de îngrijire a pielii, de la folosirea pastei de dinți pentru a încerca să ‘usuc’ pustulele (coșurile), curățarea tenului cu alcool sanitar, până la diverse rețete din reviste sau de pe internet.

Când am început să studiez chimia cosmetică, am ințeles de fapt ce făceam tenului meu și am realizat că tot ce credeam eu este total greșit, iar reacția tenului meu era normală în condițiile în care îl agresam cu diverse ingrediente și proceduri. O dată cu schimbarea ideilor, schimbarea modului de îngrijire a pielii și intelegerea obținuta în urma timpului petrecut cu studiul ingredientelor cosmetice, tenul meu s-a schimbat radical, de la un ten gras, descuamat și cu o serie de afecțiuni cutanate, la un ten mixt și o piele sănătoasă. Problemele tenului meu nu au revenit niciodată.

Există foarte multe ‘rețete’ de înfrumusețare sau tratare a diverselor afecțiuni cutanate folosite ‘pe vremea bunicii’ așa cum există foarte multe invenții de ultima oră care ‘garantează’ o piele mai frumoasă și mai sănătoasă. Care dintre aceste rețete sau ingrediente miraculoase au efectele scondate și care dintre ele sunt doar mituri?

Vă propun o serie de articole despre miturile și realitățile cosmetice, scrise în urma cerințelor voastre. Vă rog să scrieți în comentarii orice rețetă de-a bunicii, orice ingredient ‘miraculos’ sau orice procedura cosmetică din zilele noastre despre care doriți să știți mai multe detalii cu privire la rezultatele obținute în urma folosirii lor.

În funcție de complexitatea răspunsului, articolul va conține unul sau mai multe mituri (sau, de ce nu?, adevăruri).

39 comentarii

Scrie un comentariu
  • Cred că unul dintre miturile cu cea mai mare răspândire, la bunici și chiar multe mame, e să nu folosești creme sau machiaj, că așa își păstrează tenul frumusețea. De multe ori dau exemple de femei de 40 sau 50 de ani cu un ten ok, deși nu au folosit nimic sau povestesc ce frumoase erau femeile de la țară pe vremuri fără nici un fel de artificiu.

  • bunica mea isi facea exfoliere fata+decolteu+sani, o data pe saptamana, cu tarate de grau cu apa calda. ce zici? am preluat si eu procedeul, nu stiu ce efecte are pe termen lung, dar imediat dupa, pielea se simte minunat la atingere.

  • Cand am citit penultimul paragraf mi-au venit in minte foarte multe masti:)Ce imi puteti spune despre arhicunoscuta combinatie lapte&miere? Ce efecte are folosita cu regularitate?

  • Bunica mea are un ten perfect desi are peste 70 de ani. Mereu imi spune ca totul se datoreaza faptului ca nu a stat niciodata cu fata la soare. O prietena a mamei mele -medic a intrebat-o ce crema foloseste. Bunica mereu a spus ca pentru ea nu a avut nici o importanta ce crema foloseste ci important a fost ca se da in fiecare seara cu o crema. Tot bunica spune ca e foarte important sa ti se potriveasca crema si ca daca simti ca nu e cazul, sa nu o mai folosesti deloc.

    Mama mea se expune constant la soare, foloseste spf 50 si la mare dar numai odata pe zi, iar tenul ei este mai imbatranit decat al bunicii mele. Nici cu crema nu se da in mod constant in ultimii ani.

    Nici una dintre ele nu se fardeaza in mod constant, dar nu din convingerea ca asa ar fi mai bine pentru ten ci din simple preferinte estetice.

    In tinerete bunica mergea o data pe luna la cosmetica pentru extractie de puncte negre si masaj facial si mereu imi spune ca tenul are nevoie de curatare in profunzime.

    Eu ma feresc cat pot de mult de soare, iar atunci cand ma expun folosesc creme cu fps 50 si ma dau des si cu multa crema.

  • O, ce frumos 🙂 Pe la noi pe la tara exista mitul despre „cutareasa” care toata viata si-a dat pe fata cu spuma de lapte proaspat muls, si abia se vedea ca imbatranise si pe la 50 de ani (imi vine greu sa cred asta in conditiile in care femeia romana era mereu la camp fara palarie, doar cu un batic, si expusa la soare :P)

  • Subiectul meu preferat! Hai sa-ti dau si eu exemplu de cateva sfaturi de pe vremea bunicii, care mie mi se par cam dubioase:
    1. deodorant natural cu lamaie – putina zeama de lamaie aplicata la axile inlatura mirosul neplacut al transpiratiei
    2. ten mai luminos cu lamaie – stergeti tenul cu un tampon imbibat in zeama de lamaie pentru a avea un ten mai curat si mai luminos (tratament valabil pentru toate tipurile de ten)
    3. Obrazul subtire cu portocala se tine! Un servet inmuiat in apa calda, amestecata cu doua picaturi de ulei esential de portocale, face minuni
    4. Mainile cu piele imbatranita si incretita se freaca dupa fiecare spalare cu o felie de lamaie.
    5. Zeama de lamaie albeste totodata unghiile si impiedica cresterea pielitelor din jurul lor.

    • cred ca exista „ceva ceva” adevar aici:
      1. vitamina C
      2. pH scazut (acid)

      deci avem un potential exfoliant chimic AHA, si vitamina C, antioxidanta, folosita si in produse care sa creasca luminozitatea tenului.

      Cred ca problema cea mai mare este ca, folosind lamaie, nu poti controla nici % de vit C si nici de acid citric, si te poti procopsi cu niste arsuri si iritatii de numa-numa…

  • stiu ca ti-am mai lasat niste 1″remedii” pe pagina de facebook, dar mi-am mai amintit cdateva. ar mai fi de mentionat spalrea tenului cu ceai de musetel cules din curte, chiar sunt curioasa ce efect ar avea musetelul pe un ten mixt/gras si sucul de rosii aplicat pe nas pentru scoaterea punctelor negre. Recunosc, sunt vinovata! 😀 le-am incercat pe amandoua si am observat ca d ela ceaiul de musetel nu imi mai simt tenul incarcat, dar sunt curioasa de efectele dupa mai multe utilizari, iar sucul de rosii l-am facut din rosii din gradina ca sa evit rosiile cu pesticide si am pus cateva picaturi pe nas, dupa 3 utilizari au fost ceva imbunatatiri, dar nu am mai vrut sa-l folsoesc de teama sa nu produca alta problema.

  • Buna! Mama imi spune ca in tineretea ei cand a avut probleme cu acneea, a folosit sapunul cu sulf. acum am si eu probleme cu tenul, si am hotarat sa il cumpar. ce sa zic, la ingrediente imi spune doare ulei de palmier, sulf si glicerina. momentan sunt la inceput cu el, si sunt foarte curioasa de efectul lui asupra tenului meu seboreic. astept articolele tale cu nerabdare pt ca sunt foarte interesante!:)

  • Salut!Am 18 ani si am acnee vulgara.Am vazut ceea ce folosesti pentru a-ti curata,tonifia si hidrata tenul,insa pentru mine sunt foarte scumpe acele produse si nu imi permit,mai bine zis nici nu pot visa la ele,asa ca trebuie sa ma multumesc cu cele mai ieftinele care se gasesc in comert.Am incercat de toate,Skinoren,Zineryt,produse de la avon,oriflame,gerovital,geroccosen,masti naturale.Aseara am incercat o masca cu miere de albine,scortisoara si aspirina.Ma dau cu Zynerit ,insa imi usuca pielea,si din cate am citit nici tu nu il recomenzi,insa altceva nu stiu cu ce sa ma dau.Tenul meu aste gras,si am cicatrici de la alte cosuri care mi-au trecut.Ai putea sa imi dai exemple de creme hidratante,tonner sau demachiant pentru tipul meu de ten?care sa nu depasesca 4o de lei,si sa nu le comand de pe net fiindca dau mult pe taxa de expediere.De exemplu Garnier,Nivea,de la Avon,Gerovital,etc.De altfel m-ar ineresa remedii naturale ,masti din fructe,legume,uleiuri.Acum ma demachiez cu un lapte demachiant de la Garnier care zice ca nu are coloranti,parfum si alcool.Oare asa este?iti scriu ingredientele pentru a-mi spune daca este ok pentru tenul meu:WATER,ETHYLHEXYL PALMITATE,GLYCERIN,CYCLOPENTASILOXANE,ACRYLATES/C10-30 ALKYL ACRYLATE CROSSPOLYMER,CARBOMER,DISODIUMCOCOAMPHODIACETATE,DISODIUM EDTA,MAGNESIUM LAURETH SULFATE,MAGNESIUM LAURETH-8 SULFATE,MAGNESIUM OLETH SULFATE,METHYPARABEN,NYMPHAEA ALBA EXTRACT/PEG/PPG-18/18 DIMETHICONE,PROPYLENE GLYCOLQUATERNIUM-15,ROSA GALLICA,SODIUM LAURETH SULFATE,SODIUM LAURETH-8 SULFATE,SODIUM OLETH SULFATE,SODIUM PALMITOYL PROLINE,TRIETHANOLAMINE.Multumesc mult de tot si astept raspuns.

    • Buna Georgi,
      Din pacate nu cunosc produse bine formulate care sa indeplineasca toate conditiile cerute de tine.
      E ok demachiantul folosit de tine.
      Poti citi articolul despre ingrijirea tenului acneic.

  • Buna,uleiul de argan e recunoscu(nu stiu in ce masura certificat) pentru efectele benefice asupra pielii(hidratare,anti rid si antibacterian) iar uleiul esential de oregano este antiacneic,circuland zvonuri ca ar egaliza 14 tipuri de antibiotice..Pentru ca nu am obtinut nici un rezultat incurajator cu brevoxyl ,antibiotice,skynoren ,in pun speranta in natura :)…

  • Salut. Se spune ca uleiurile eterice fac minuni asupra pielii si nu numai. Mii foarte interesanta parerea ta despre uleirile eterice.

  • „Cu cat mai gras cu atat mai bine!”. Bunica mea imi spunea sa folosesc Apidermin, iar pielea mea era ca uleiul.
    Alta greseala, ma spalam cand eram mai mica cu sapun de maini pe fata, ah!, cand ma gandesc…
    Am auzit de curand , ca tratament de par zeama de la 5 lamai turnata pe par si tinuta vremea de 2h dupa care ma spal pe cap. Culmea, asta n-am auzit-o la o bunica, din contra…
    Tu ce parere ai?

    Avand in vedere experienta mea cu sapunul(dupa fiecare spalare pe fata ma strangea foarte tare) ar fi ok daca as folosi sapunul Herbagen despre care ai scris pe blog? Am 20 de ani si un ten mixt-normal.Multumesc 🙂

    • Buna Laura,
      Nu folosi sapun solid niciodata. Produsele solubile in apa denumite „sapun” nu sunt sapunul despre care spun eu ca nu ar trebui folosit pe piele.
      Orice produs de curatare solubil in apa potrivit tipului tau de ten, care nu contine concentratii importante de iritanti si care nu iti lasa pielea uscata si cu senzatia ca te strange, e ok.

  • Buna Corina,

    Vin catre tine cu o intrebare care are legatura cu sanatatea noastra per ansamblu: poti sa-mi indici o sursa stiintifica in care pot sa caut alternative „naturale” de tratament pentru diferite afectiuni, gen raceli sau dureri minore? Nu ma refer aici la afectiuni cutanate si nici la boli grave, care necesita interventie medicala, ci la raceli, rosu in gat si guturai. Eu as dori sa nu le tratez, cel putin initial, cu medicamente, ci cu remedii din natura. Insa nu vreau sa cad in capcana leacurilor babesti care te baga in spital sau te imbolnavesc mai rau. Stiu ca multe medicamente contin extracte din plante si ca sunt dozate optim si comercializate dupa ce trec teste de siguranta, insa am mai gasit substante in compozitia medicamentelor pe care nu as vrea deloc sa le ingerez nici macar in cele mai mici cantitati. Multumesc mult!

    • Cristilena,
      Eu caut doar studii despre efectele ingredientelor aplicate pe piele, nu cunosc studii despre remediile naturale pentru afectiuni minore, imi pare rau.
      Te sfatuiesc sa apelezi la un homeopat. Cat despre raceli minore parerea mea este ca orice ai luat, tot 7 zile tine raceala, de aceea refuz orice medicatie cand e vorba de raceli.

  • buna, am o nedumerire.. o d-na dl un coafor mi-a zis sa amestec alcool sanitar cu 2aspirine.. si sa tamponez pe scalp. eu am dermatita seboreica.. oare va functiona?



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.