Arhiva iulie 2015

1
Pete solare – Prevenire și tratamente
2
Comenzi iherb – Ceaiuri Pukka

Pete solare – Prevenire și tratamente

Cauzele apariției petelor solare

Petele maro pe care le observăm la un moment dat pe piele sunt cauzate de o hiper producție de melanină, generată de anumite celule ale pielii. Melanina este pigmentul natural al pielii, iar cantitatea de melanină este cea care determină culoarea pielii, diferită de la persoană la persoană. În anumite condiții, melanocitele (celulele care product melanina) generează o cantitate mai mare de melanină decât produc ele în mod normal, iar acest lucru se observă pe suprafața pielii ca o pată maro, de dimensiuni diferite, ce apare în funcție de mai mulți factori.

În funcție de cauzele ce generează aceste pete solare există:

  1. Melasma – pete maro, cauzate de expunerea prelungită la radiațiile solare fără protecție solară sau cu protecție aplicată incorect. Această expunere prelungită se referă la toți anii în care nu ne-am protejat de soare, la faptul că nu s-a aplicat corect protecția solară (în fiecare zi din an, în strat generos).
  2. Chloasma – pete maro cauzate de hormoni. În condițiile expunerii la radiațiile solare fără protecție solară chloasma se poate extinde chiar pe 80% din suprafața tenului. Se manifestă în sarcină sau în timpul anumitor tratamente cu hormoni (inclusiv contraceptivele sunt hormoni).

Petele maro de pe piele nu sunt cauzate de ficat sau de bătrânețe, așa cum probabil ați auzit. Ele sunt cauzate stric de lipsa protecției solare, iar o dată cu înaintarea în vârstă se pot extinde, dar nu din cauză că îmbătrânim ci din cauză că timpul petrecut expuși la radiațiile solare crește, iar daunele cauzate de aceste radiații sunt cumulative.

Citește mai departe

Comenzi iherb – Ceaiuri Pukka

Mi-am descoperit pasiunea ceaiurilor după ce m-am lăsat de fumat și de atunci am achiziționat o mulțime de ceaiuri, majoritatea de pe iherb. Unele mi-au placut, unele nu. Voi scrie câteva articole despre ceaiuri pe care le voi edita ulterior daca voi mai achiziționa altele diferite de la același producator.

Pukka este unul din brand-urile pe care le-am descoperit la începutul căutarilor mele de ceaiuri și care m-a cucerit pentru că are o filosofie care rezonează cu ceea ce cred eu și pentru că am gasit o mulțime de ceaiuri care au ceea ce îmi doresc de la un ceai: un amestec echilibrat de plante pentru un gust blând, dar parfumat. Pukka este un brand certificat organic (toate plantele folosite în ceaiuri provin din agriculturi organice, de origine controlată) și desi pe iherb există doar ceaiuri, brandul vinde și capsule ayurvedice din plante (pe care în 2012 au fost nevoiți să le eticheteze ca suplimente alimentare datorită unei legislații intrate în vigoare la acea dată).

Eu am ales ceaiuri Pukka fără cofeină, sunt și alte variante interesante, mai ales dacă vă place ceaiul verde (eu beau ceai verde extrem de rar). Nu adaug îndulcitori în ceaiuri.

Citiți mai multe informații despre cum se poate comanda pe iherb în acest articol.

Pukka Herbs, Love, Organic Rose, Chamomile & Lavender Tea, Caffeine Free
Ingrediente: Chamomile flower (25%), limeflower, elderflower, marigold petal, licorice root, rose flower (5%) lavender flower (5%).

Sunt mare fană de ceaiuri care conțin lavandă, iar acesta este chiar preferatul meu de la Pukka, cu gust intens de mușetel și aromă subtilă de lavandă și trandafiri. Câteodata adaug și boboci de trandafiri (de la Sonnentor) sau lavandă (chiar și proaspătă din gradină) pentru a amplifica gustul ceaiului. Este cel mai cunoscut ceai de la Pukka.

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.